Mănăstirea Horezu sau Hurezi este o mănăstire ortodoxă de maici, situată în satul Romanii de Jos, satul Horezu, judeţul Vâlcea. Este cea mai importantă mănăstire ctitorită de Constantin Brâncoveanu, fiind o adevărată operă de artă.
Locul pe care Mănăstirea Horezu a fost construită se află pe una dintre moşiile cumpărate de domnitor. Lăcaşul a fost ridicat între anii 1690 şi 1693, iar pictura a fost finalizată în anul 1697. Cei care s-au ocupat de pictură au fost Manea, „vătaful de zidari”, Vicasin Caragea, pietrarul şi Istrate, lemnarul, unii dintre cei mai buni meşteri ai stilului brâncovenesc.
Mănăstirea, cea mai mare din Țara Românească, a fost construită ca loc de odihnă pentru osemintele domneşti, iar Brâncoveanu s-a luptat ca ea să fie autonomă, să i se supună doar lui.
Pe lângă mănăstire, au fost ridicate şi alte lăcaşuri: între anii 1695 şi 1699, s-a construit biserica bolniţei, cu hramul Adormirii Maicii Domnului, în anul 1698 a fost ridicat Schitul Sfinţilor Apostoli, iar în 1704 a fost realizat Schitul Sfântul Ştefan.
Constantin Brâncoveanu a avut grijă ca Mănăstirea Horezu să fie atât un important lăcaş sfânt, cât şi un loc în care viaţa monahală să îşi ducă existenţa fără griji. El i-a dăruit pământuri şi sate, vii, păduri, hanuri şi mori.
În anul 1691, a dăruit satul Hurezi, iar în anii următori a dăruit satul Baia de Fier, moşia Puţuri cu moara Gioroc şi moşia Buiceștilor. Mănăstirea devine una dintre cele mai bogate mănăstiri din anul 1700, asta datorită ctitorului său, care i-a mai donat multe sate, munţii Bălcescul şi Barcheiul, dar i-a dat şi drept de vamă la Bistreţ şi la Cernet.
În anul 1738, mănăstirea a fost serios afectată de un cutremur, care a crăpat turla bisericii paraclisului, a dărâmat crucile şi a distrus acoperişurile chiliilor. Şi în timpul războiului ruso-austro-turc din 1787 a avut de suferit: a fost prădată, iar în Biserica Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena au fost închişi de către turci 70 de robi, timp de două luni.
Toate aceste stricăciuni au făcut ca Mănăstirea Horezu să îşi schimbe înfăţişarea: turnul a fost înălţat mai mult, sala cea mare din casele domneşti a fost împărţită în mai multe camere, iar pe una din lături a fost ridicată încă o construcţie. Astfel, lăcaşul a fost supus mai multor restaurări, în încercarea de a-i reda vechea formă.
Cel mai amplu proces de restaurare s-a realizat între anii 1957 şi 1975, când s-a construit un acoperiş pentru toate clădirile din incintă şi s-au consolidat unele porţiuni vătămate. Astăzi, mănăstirea are în jur de 60 de vieţuitoare care îşi aşteaptă vizitatorii cu porţile deschise.
Constantin Brâncoveanu a fost domnitorul Ţării Româneşti mai bine de 25 de ani, iar în această perioadă Țara Românească a cunoscut o perioadă deosebit de înfloritoare, atât din punct de vedere politic, cât şi din punct de vedere spiritual.
A fost unul dintre cei mai de seamă ctitori români, printre lăcaşurile sfinte construite de el numărându-se Mănăstirea Horezu, Mănăstirea Sâmbăta de Sus, Mănăstirea Surpatele, Mănăstirea Turnu şi Mănăstirea Polovragi.
Deşi era un domnitor prosper, Brâncoveanu a avut mulţi duşmani, cei mai puternici fiind turcii, care i-au şi adus sfârşitul. Aceştia i-au confiscat toate averile şi l-au decapitat pe el şi pe familia lui, deoarece nu au vrut să renunţe la religia pe care o aveau. În perioada în care a domnit, Brâncoveanu s-a ocupat îndeaproape de cultura românească.
A devenit protectorul şcolilor şi tiparelor din ţara sa, fiind unul dintre donatorii şcolii de la Scheii Brașovului şi aducându-l pe viitorul mitropolit Antim Ivireanu, care a tipărit cărţi româneşti, greceşti, turceşti şi slavone. În 1694, înfiinţează Academia domnească din Bucureşti, cu predare în limba greacă veche, dar şi alte şcoli, în incinta mănăstirilor.
Tezaurul de la Mănăstirea Horezu este reprezentat, în primul rând, de arhitectura specifică stilului brâncovenesc. Stilul brâncovenesc se caracterizează printr-o serie de trăsături: proporţiile sunt mai zvelte şi mai armonioase; ornamentica este mai bogată (coloanele şi balustradele conţin motive vegetale); pridvorul este deschis; motivele florale domină decoraţiile de piatră, iar în stuc (amestec de ipsos cu praf de marmură folosit pentru decoraţii arhtectonice) predomină motivele orientale.
Pictura are ca element inovativ subiectele laice, iar subiectele religioase tradiţionale sunt îmbogăţite de noi teme iconografice. Școala cea mai importantă de pictură brâncovenească a funcţionat chiar în interiorul Horezului, mănăstirea fiind revoluţionară pentru artele vechi româneşti.
Muzeul de la Mănăstirea Horezu cuprinde obiecte religioase de mare importanţă, cum ar fi un epitrahil (patrafir) care înfăţişează jugul lui Cristos şi Crucea pe care a purtat-o spre Golgota, o dveră pentru altar, care este împodobită de jur împrejur de motive florale, având în mijloc un dreptunghi sau un epitrahil dăruit de ctitor în anul 1692.
În 1791, domnitorul a înfiinţat, la Horezu, Biblioteca lui Constantin Brâncoveanu, care, la data înfiinţări, avea peste 380 de volume tipărite şi peste 40 de manuscrise.
Astăzi, biblioteca cuprinde în jur de 4000 de volume, precum Odiseea lui Homer, tipărită în 1541, la Basel, Elveţia; Tragediile lui Euripide, tipărite în acelaşi loc, în 1551; o copie din 1700 după cartea Varlaam şi Ioasaf; Pomelnicul mănăstirii Hurezi, precum şi multe alte cărţi ale diverşilor cărturari.
În 1993, Mănăstirea Horezu a fost introdusă pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO, datorită construcţiei sale unitare, sinteză a artei româneşti a secolului al XVII-lea.
Importanța Mănăstirii Horezu nu se limitează la aspectele estetice; aceasta este un loc viu de cultură și educație, găzduind diverse ateliere de restaurare și conservare a artei religioase, precum și evenimente culturale care atrag vizitatori din toate colțurile lumii.
Mănăstirea este și un punct de plecare pentru explorarea altor atracții istorice și naturale din regiune, oferind o poartă către peisajele montane și siturile istorice ale Olteniei.
Dedicată Sfinților Împărați Constantin și Elena, Mănăstirea Horezu continuă să fie un far de spiritualitate și ortodoxie, atrăgând pelerini și iubitori de artă și istorie, dornici să descopere una dintre cele mai frumoase mănăstiri din România.
