Mănăstirea Neamţ este o mănăstire ortodoxă de călugări, situată în satul cu acelaşi nume, judeţul Neamţ. Este cea mai veche aşezare monahală de la noi din ţară, fiind ctitorită în secolul al XIV-lea de Petru I Mușat şi purtând hramul Înălţarea Domnului.
Domnitorul Petru I Mușat este cel care a construit prima biserică din Neamţ, acesta fiind locul unde s-au scris primele manuscrise miniate şi unde a fost înfiinţată Școala de Gramatici şi Caligrafi, sub atentă supraveghere a cuviosului Gavriil Uricul, cel care a redactat Tetraevanghelul mâniat în 1429, aflat acum în Bibiloteca Bodleiană de la Oxford.
Se pare că Mănăstirea Neamţ a fost ridicată pe locul în care existase o biserică numită „Biserica Alba”, însă nu se cunoaşte cu precizie data înfiinţării mănăstirii, deoarece unele surse spun că funcţiona încă din secolul al XII-lea, deşi prima atestare datează din 1407.
Documentele de atunci menţionează că la data respectivă lăcaşul sfânt avea deja două sate, două mori, două vii, cărţi şi vase. Prima mănăstire a fost distrusă de un cutremur din 1471, iar între anii 1485 şi 1497 va fi rezidită biserica mănăstirii chiar lângă cea veche. Însă Mahomed al II-lea şi armata reuşesc să distrugă mănăstirea, iar Ştefan cel Mare consideră că nu se mai poate repara ce a fost distrus şi, drept urmare, va zidi un adevărat monument al arhitecturii moldoveneşti mușatine.
Mănăstirea Neamţ a fost întărită cu ziduri fortificate şi cu turnuri de apărare, devenind o puternică forţă feudală. Cei care au contribuit la construirea ei, Ştefan cel Mare, Petru I Mușat, Alexandru cel Bun şi alţii, i-au dăruit sate şi moşii, păduri şi vii, mori şi ape. Ştefan cel Mare este cel care a făcut ca mănăstirea să fie cea mai importantă din Țara Moldovei, prin zidirea bisericii, construirea unor chilii şi acordarea unor privilegii.
Tot în perioada domniei lui, a luat fiinţă școala condusă de Gavriil Uric, care a pregătit talentaţi caligrafi şi copişti. Aceştia ajunseseră la asemenea perfecţiune a detaliului, încât lucrările lor erau considerate adevărate capodopere.
În plus, felul în care ornamentau lucrările au devenit sursa de inspiraţie pentru gravori şi pentru arhitecţii bisericeşti. Şcoala a funcţionat mult timp, devenind suportul cultural al Seminarului mănăstirii, inaugurat în 1855.
În secolul al XVIII-lea, este construit un paraclis închinat Sfântului Gheorghe, iar câţiva ani mai târziu va fi construită şi biserica închinată acestui sfânt. Mănăstirea Neamţ va avea de suferit şi în 1826, când biserica este arsă, dar stareţul Timotei o va reface în 1865. În 1931, au avut loc ultimele reparaţii la această biserică, iar ultima zidire a mănăstirii a avut loc între 1958 şi 1961, când s-a reconstruit biserica Sfântului Gheorghe.
Mănăstirea mai adăposteşte o biserică închinată Sfântului Evanghelist Ioan Teologul şi este folosită drept osuar, adăpostind peste 500 de cranii ale monahilor de la mănăstire.
În timpul regimului comunist, mănăstirea nu a fost ocolită de presiunile exercitate de Securitate. Deşi la începutul regimului viaţa mănăstirească şi-a continuat activitatea (aici se va înfiinţa un seminar monahal, o şcoală de cântăreţi bisericeşti şi un seminar teologic), decretul din 1959 schimbă lucrurile.
Au fost nevoiţi să plece 65 de călugări, iar mănăstirii i-au fost confiscate pădurile, fabrica de cherestea înfiinţată în 1936, iar schitul a fost desfiinţat. Călugării rămaşi nu au fost descurajaţi şi şi-au continuat activităţile, iar după Revoluţie, mănăstirea a fost restaurată şi i-au fost retrocedate proprietăţile confiscate de comunişti.
La fel ca multe alte lăcaşuri de cult, şi Mănăstirea Neamţ adăposteşte o icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului, numită şi “Lidianca”. Se pare că aceasta a fost pictată în urma dorinţei patriarhului Gherman al Constantinopolului şi a stat în Bizanţ până la venirea pe tron a basileului Leon Isaurul, fiind dusă apoi la Roma şi pe urmă iar la Constantinopol.
În Țara Moldovei, a ajuns în urma unei vizite a fiului unui împărat bizantin care, impresionat de primirea de care a avut parte, i-a dăruit icoana lui Alexandru cel Bun.
Se spune despre ea că a vindecat oameni care nu puteau să meargă, oameni bolnavi trupeşte şi sufleteşte şi, totodată, a fost numită “icoana care se închină”. În Letopiseţul Ţării Moldovei, Grigore Ureche relatează o poveste conform căreia icoană se înălţa în văzduh şi apoi cobora înapoi în biserică la fiecare sărbătoare a hramului.
Tezaurul de la Mănăstirea Neamţ a avut şi încă are o importanţă deosebită, deoarece manuscrisele şi tipăriturile păstrate au furnizat multe informaţii esenţiale pentru cunoaşterea istoriei noastre medievale.
Cele mai vechi manuscrise datează din perioada domniei lui Alexandru cel Bun (1400-1432), iar de-a lungul timpului au fost donate sau cumpărate multe cărţi, dând posibilitatea înfiinţării unei biblioteci. În 1862, biblioteca avea peste 12.000 de exemplare, iar cea mai vestită carte este Tetraevanghelul mâniat al lui Gavriil Uric, care, din păcate, nu mai este la noi în ţară.
Multe obiecte din tezaurul mănăstirii se găsesc prin muzeele din ţară, muzee din Germania sau muzee din Rusia. Muzeul mănăstirii mai curpinde un patrafir din 1470, potire filigranate şi din argint aurit, o Evanghelie slavonă din 1759, cristelniţe din secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea, dar şi icoane pictate de Nicolae Grigorescu.
Însă biblioteca este cu adevărat impresionantă, adăpostind aproape 19.000 de volume, printre ele Îndreptarea legii sau Pravila mare (Pravila de la Târgovişte) din 1652, Cheia înţelesului din 1678 şi Viaţa şi petrecerea sfinţilor din 1682, tipărită de Dosoftei. Toate aceste obiecte au semnificaţie importantă pentru cultura romană şi pentru religia ortodoxă, deoarece ne ajută să înţelegem mai bine istoria poporului român.
Mănăstirea Neamţ este încă un exemplu viu care ne arată că dragostea pentru divinitate este mai presus de orice greutate. Oameni importanţi ai spiritualităţii româneşti s-au format aici, precum Mitropolitul Teoctist I sau cronicarii Macarie şi Eftimie.
Grădinile mănăstirii, întinse și bine îngrijite, sunt un loc de refugiu și meditație, oferind vizitatorilor șansa de a se reconecta cu natura și cu liniștea sufletească.
Mănăstirea Neamț a fost vizitată de-a lungul timpului de numeroase personalități istorice, inclusiv domnitori și cărturari, care au lăsat însemnări despre frumusețea și importanța ei spirituală și culturală.
