Mănăstirea Pogleț este o aşezare religioasă ortodoxă, aflată în nordul comunei Corbasca, judeţul Bacău. Frumoasa biserica de lemn ocupă un loc central în satul în care a fost ridicată, fiind înconjurată de case mici, dar simple.
Biserica a fost construită de mai mulţi meşteri lemnari, care au fost angajaţi de paharnicul Constantin Balş. Schitul a fost ridicat din lemnul stejarilor seculari din zonă, fiind situat pe moşia Sucmezeu, devenită apoi sat – primul nume pe care l-a avut schitul a fost cel al moşiei pe care se află. Satul Sucmezeu a fost atestat pentru prima dată în anul 1617, când domnitorul Radu Mihnea i-a dat unui vornic satul şi câteva păduri.
Anul ctitoriei Mănăstirii Pogleț a dat naştere mai multor presupuneri din partea specialiştilor. Dacă mulţi sunt de părere că ar fi fost ridicată în anul 1752, unul dintre ei contrazice această ipoteză.
Părerea sa este sprijinită de faptul că pe spatele icoanei Maica Domnului cu Pruncul există o însemnare în cerneală neagră, cu litere chirilice, care îl menţionează pe preotul Vlădica Leon – prezența acestuia este menţionată şi într-un document din anul 1734, ceea ce înseamnă că la acea dată schitul era deja construit.
Informaţiile despre Mănăstirea Pogleț există datorită unor documente ca hrisoave şi diade. În anul 1762, schitul a ajuns în posesia vistierului Ioniţă Palade, iar recensămintele din acei ani deja nu îl mai menţionează ca fiind schitul Sucmezeu, ci Pogleț.
Un alt document din anul 1818, care îi aparţinea vornicului Constantin Balş, menţionează că schitul din Polonia al cărei metoc era mănăstirea a fost ocupat de austrieci. După puţin timp de la acest eveniment, schitul Pogleț a fost preluat de Mitropolia de la Iaşi, care a luat şi moşiile şi veniturile lui, pe care le-a folosit pentru Seminarul de la Şcoală, abia înfiinţat.
Pe măsură ce timpul a trecut, informaţiile despre Mănăstirea Pogleț sunt mai puţine. Într-o hartă realizată în anul 1831, a Ţinutului Tecuciului, sunt menţionate 8 aşezări religioase, iar Poglețul se numără printre ele. Legea secularizării averilor manăstireşti a desfiinţat-o şi a rămas doar biserica de mir, având hramul “Buna Vestire”, hram care a existat încă de la ridicarea ei.
Mănăstirea Pogleț, cu biserica de lemn, a fost declarată monument istoric pentru arhitectura deosebită. Arhitecţii sunt de părere că merită să fie considerată aşa, mai ales că reprezintă un exemplu numai bun de studiat pentru cei care sunt interesaţi de arhitectura anilor 1700-1800. Pridvorul a fost construit în stilul caselor ţărăneşti din această zonă, iar piesele de mobilier (catapeteasma, strana şi altele) au o arhitectură interesantă.
Mănăstirea Pogleț a fost părăsită timp de mai bine de jumătate de secol, iar acest lucru a grăbit degradarea ei. În anul 1968, a început o amplă lucrare de refacere, necesară pentru a conserva acest edificiu.
Fondurile au fost alocate de Episcopia Românului şi Huşilor, dar au contribuit şi oamenii din sat şi din satele vecine şi chiar şi statul. Au fost aduşi meşteri lemnari pricepuţi, care au fost supravegheaţi de un profesor de la Şcoala Populară de Artă din Bacău.
Viaţa monahală s-a reluat la Mănăstirea Pogleț abia în anul 1996, când patru măicuţe tinere au venit aici cu dorinţa de a reînfiinţa lăcaşul. De atunci şi până astăzi au avut loc mai multe lucrări de consolidare: biserica a fost acoperită cu şindrilă, iar în interior s-a pus lambriu.
S-au adus mai multe icoane, pentru că nu erau decât în catapeteasmă, dar şi mobilier şi obiecte religioase necesare. Au fost ridicate şi două corpuri de chilii, dar şi o anexă gospodărească. Cele zece vieţuitoare de aici aşteaptă zilnic pelerinii şi credincioşii care participă des la slujbele din biserica de lemn.
Pe lângă importanța sa spirituală, Mănăstirea Pogleț a devenit un punct de atracție pentru turiștii și pelerinii care caută să experimenteze autenticitatea și pacea vieții monahale. Oaspeții sunt adesea impresionați de calmul și frumusețea naturală a locului, înconjurat de casele tradiționale ale satului.
