Manipularea emoţională – între aparenţa normalităţii şi patologie. Cum să o recunoaştem, să ne apărăm şi să o denunţăm

Manipularea emoţională este o realitate veche, dar mult timp ignorată sau considerată ca fiind o problemă adiacentă în relaţiile interpersonale, nu suficient de importantă pentru a o conştientiza şi a o combate. Personalitatea umană, în esenţa ei, în pofida faptului că se formează în limitele a diverse condiţionări, ţinteşte spre libertate în gândire, în alegeri, în fapte, are o aplecare firească spre onestitate, adevăr, spre valori autentice, care să excludă teama de dezamăgire, de falsitate, de culpabilitate, de abandon.

“Omul – spunea filosoful francez Maine de Biran, precursor al psihologiei moderne – poartă în sine o forţă curată, regală, căreia i se subordonează toate celelalte, şi această forţă este sufletul”. Se întâmplă însă adesea ca, în complexitatea relaţiilor cotidiene, să intervină o serie de factori perturbatori – dorinţa de dominare şi control a unora, interesele personale, de grup, propaganda, influenţa şi autoritatea socială etc. Probabil că unul dintre cele mai dificile aspecte în relaţiile noastre interpersonale – familiale, profesionale, amicale, de dragoste etc. – este să descifrăm sistemul motivaţional care stă în spatele acţiunilor semenilor noştri.

Pe de altă parte, cu cât o societate progresează, cu cât este mai “sofisticată”, mai pretenţioasă, cu cât lupta de interese este mai acerbă, cu atât manipularea emoţională devine un mijloc de control al acţiunilor, gesturilor, gândurilor unei persoane, o modalitate de exercitare a influenţei sau a puterii.

Acest articol va aborda doar o latură a acestui fenomen al manipulării emoţionale – cea care vizează relaţiile interpersonale (amicale, în cuplu, profesionale etc.), în contexte de viaţă familiare pentru fiecare dintre noi, deşi mecanismele manipulării sunt nelipsite, de exemplu, şi la altă scară – în presă, în viaţa politică, în relaţiile dintre state, în felul în care funcţionează publicitatea etc.

Manipularea emoţională – câteva tehnici de manipulare frecvent utilizate

Chiar dacă pare paradoxal, manipularea emoţională, ca trăsătură specific umană, este o parte componentă a culturii, este o “competenţă” dobândită, pe care fiecare o utilizează în viaţa personală sau profesională, într-o manieră pozitivă sau negativă, mai mult sau mai puţin conştient, în funcţie de personalitate şi de caracter. Până la urmă, orice formă de comunicare (şi manipularea emoţională este şi ea o formă de comunicare) poate fi o modalitate de influenţare a comportamentului celor cu care o persoană intră în contact.

În termenii psihologiei, manipularea emoţională se defineşte ca “modificarea stării mentale a unui individ, cu scopul de a-l face să acţioneze într-un anume fel, fără niciun avantaj pentru cel manipulat”, un fel de “consimţământ fabricat”. Altfel spus, “arta” manipulării constă în a-l priva pe cel vizat de libertatea sa de gândire şi acţiune, fără ca acesta să-şi dea seama. Este un fel de intrare prin “efracţie” în intimitatea cuiva, pentru a sădi în mintea acestuia o opinie sau pentru a provoca un anume comportament.

Iată câteva tehnici încadrabile în manipularea emoţională, pe care manipulatorii le folosesc pentru a avea controlul asupra unei situaţii:

• Gaslighting (sau Gas-lighing) este o tactică de manipulare emoţională care constă în a deforma sau a falsifica relatarea unor evenimente, de către manipulator, de aşa manieră încât să-l facă pe cel manipulat să se îndoiască de memoria sa, de ceea ce a văzut, auzit, simţit, trăit. La modul concret, o astfel de atitudine se manifestă prin replici de felul: “Lucrurile nu s-au petrecut aşa”, “Ai inventat totul”, “Eşti nebun(ă), dacă susţii aşa ceva”, “Vrei să pari o victimă” etc. Manipulatorul, de obicei, neagă cu aplomb fapte care s-au petrecut cu adevărat, imaginează alte “scenarii”, false, care pot eroda treptat încrederea în sine a celui manipulat, dacă acesta nu are suficientă forţă interioară. Din punct de vedere psihologic, Gaslighing se bazează pe ceea ce se numeşte “disonanţă cognitivă”, altfel spus un conflict între două informaţii, două puncte de vedere diferite. Pentru cei aflaţi în postura de manipulat, mai influenţabili şi vulnerabili, o modalitate de apărare ar fi apelul la o persoană de încredere care să poată confirma adevărul sau, pentru cei mai puternici, mobilizarea forţei interioare pentru a face faţă unei asemenea situaţii. Denumirea acestei tehnici de manipulare (Gaslighing – “gaz de iluminat”) vine de la titlul unui celebru film, cu Ingrid Bergman în rolul principal, o ecranizare după piesa de teatru a americanului Patrick Hamilton. În film, un bărbat încearcă să-i inducă soţiei sale ideea că este instabilă psihic, micşorând în fiecare seară lumina lămpilor cu gaz, din casă, dar susţinând cu tărie că nu este adevărat, că totul se petrece doar în mintea ei.

  

• Strategia ţapului ispăşitor sau proiecţia mentală denumeşte strategia de apărare a manipulatorului. Acesta, în toate cazurile, refuză să îşi asume faptele, este incapabil să-şi recunoască greşelile, va face totul pentru a evita responsabilităţile. În acest context intervine “proiecţia mentală”, manipulatorul transferând întreaga vinovăţie în legătură cu un anumit fapt asupra celuilalt, din care face un “ţap ispăşitor”, acest comportament fiind generat de nevoia manipulatorului de a se elibera de orice vină. De exemplu, o persoană cu tendinţe spre mitomanie îi va acuza mereu pe cei din jur că falsifică realitatea. Sau, atunci când un coleg de serviciu, de pildă, îi spune altuia că este ineficace, nepriceput, este foarte probabil să fie vorba de tentativa de a-şi masca propria incompetenţă.
• Devierea constantă a conversaţiilor spre argumente false şi sofisme (raţionamente corecte din punct de vedere formal, dar greşite sub aspectul conţinutului, bazate pe echivoc sau pe elemente lipsite de importanţă). Este uşor de constatat că, atunci când în relaţiile dintre două persoane intervin situaţii conflictuale, calea normală de rezolvare a acestora este dialogul argumentat şi, eventual, un compromis acceptabil. Or, cu un manipulator emoţional, o astfel de discuţie va fi întotdeauna un eşec. Dacă persoana aflată în postura celui manipulat ar încerca să-şi afirme cu hotărâre convingerile, manipulatorul va răspunde sistematic prin stratageme elaborate, prin sofisme si alte argumente false, care să-i permită să “câştige” întotdeauna, să aibă ultimul cuvânt. Mai mult, va face totul pentru a-şi discredita “victima”, pentru a devia discuţia, până la a se pierde definitiv din vedere subiectul în discuţie. Aceasta fiind tehnica la care apelează manipulatorul, singura soluţie este una radicală – cel vizat de manipularea emoţională să conştientizeze că celălalt are, de fapt, o dispută cu el însuşi, că niciun argument logic nu va avea succes, totul devenind doar o risipă de timp şi de energie.
• Strategia omului de paie, spun specialiştii, este o tehnică de manipulare emoţională frecventă în relaţiile interpersonale, dar şi în politică. Este vorba de (re)prezentarea falsă sau exagerată până la absurd a opiniilor şi sentimentelor celui manipulat. Scopul este acela de a-l culpabiliza pe celălalt, mizând pe sentimentele lui. De exemplu, dacă o persoană i-ar spune manipulatorului că este nemulţumită de felul în care este tratată, răspunsul va fi invariabil de felul: “Deci sunt o persoană rea, aşa gândeşti despre mine? Dar tu eşti perfect/perfectă?”, orice speranţă de a găsi o cale de comunicare fiind astfel închisă.

  

• Condiţionarea distructivă denumeşte o caracteristică a manupulatorului de a induce persoanei asupra căreia îşi exercită manipularea emoţională reflexul de a asocia mental toate eforturile, amintirile frumoase din viaţă, cu suferinţa, frustrarea, nefericirea. Cum se poate întâmpla acest fapt? Prin insinuări continue, pe un ton aparent inocent, că toate lucrurile în care crede “victima”, pe care le preţuieşte, pe care le are ca reper, nu înseamnă nimic. Treptat, discreditarea continuă a valorilor în care crede un om îl poate face, dacă nu are suficiente resurse interioare, să se transforme intr-un învins, să “uite” de idealurile sale, de lucrurile care îl făceau fericit, să devină, eventual, dependent de manipulator.
• Campaniile de discreditare publică – Dacă un manipulator constată că, în ciuda eforturilor sale de manipulare emoţională, nu poate modifica felul de a fi, respectul de sine, personalitatea celui vizat de preocupările şi interesele lui, va încerca să-l discrediteze public. De pildă, într-un grup de cunoştinţe, îşi va schimba subit comportamentul, “jucând” rolul de “victimă”, în aşa fel încât cel manipulat să pară o persoană “toxică”, falsă, fără principii. Este o manieră de a-şi camufla propriul comportament şi de a crea, preventiv, în mediul familial şi profesional al manipulatului, un teren favorabil discreditării.
• Triangulaţia este o altă tehnică de manipulare emoţională, prin care, în ecuaţia manipulator-victimă, este introdusă, de către cel dintâi, o a treia persoană (reală sau imaginară), care ar confirma cele susţinute de manipulator. Este o strategie favorită a manipulatorilor, oferindu-le o deosebită satisfacţie, prin faptul de a implica diverse cunoştinţe sau membri ai familiei pentru a provoca incertitudine, nelinişte, revoltă, sentimente negative. Psihologii spun că, în toate cazurile, cea de-a treia persoană este, cu siguranţă, o altă “victimă” a manipulatorului, pe care încearcă să o “întoarcă” împotriva primei victime. Cea mai bună metodă de a rezolva o astfel de problemă este confruntarea manipulatorului cu cea de-a treaia persoană, în prezenţa cuiva în care victima manipulării are deplină încredere.
• Controlul permanent, până la cele mai nesemnificative detalii, al vieţii “victimei” este o adevărată obsesie pentru cel care manipulează. Se va folosi de orice informaţie, va scotoci in trecut, va inventa, va “completa”, după propriul plac, spaţiile libere din evenimente pe care nu le cunoaşte suficient. Când simte că pierde teren, manipulatorul va trece brusc de la discreditare la manifestări afective insistente. Tipice sunt comportamentul contradictoriu, instabilitatea psihică, oscilaţia permanentă între adevărat şi fals, manifestarea unui cameleonism structural, astfel încât nimeni nu va putea avea vreo certitudine în legătură cu ceea ce gândeşte, face, este o astfel de persoană.

Portretul robot al manipulatorului

Desigur, realitatea în care trăim ne poate pune în faţa multor altor situaţii, în care persoane cu care interacţionăm să încerce să manipuleze emoţional. Cunoscând mecanismul gândirii lor şi posibilele tehnici de manipulare, putem conştientiza acest pericol care ar putea avea efecte semnificative asupra vieţii oricui, ne putem lua măsuri de apărare, astfel încât să fim mereu stăpânii vieţii noastre şi ai valorilor în care credem.

Simptomatic este şi faptul că asemenea comportamente sunt, de cele mai multe ori, bine mascate sub o aparenţă de normalitate şi bune intenţii. Nu trebuie pierdut din vedere nici faptul că manipulatorul mizează pe ataşamentul victimei şi acţionează când crede că vulnerabilitatea acesteia îi va asigura “succesul”.

Indiciul cel mai clar că este vorba de un manipulator este cel al sentimentelor. Dacă, într-o relaţie amicală, profesională, în cuplu, în orice fel de altă relaţie, domină sentimentele negative, în pofida apelului la argumente raţionale, înseamnă că este ceva nesănătos în relaţia respectivă.

Un celebru psiholog compara comportamentul manipulatorului cu cel al unei caracatiţe care, atunci când este ameninţată, elimină din corp o substanţă asemănătoare cu cerneala. Manipulatorul creează, prin strategiile la care apelează, o ceaţă mentală, un amestec de inadvertenţe şi nonsensuri din care nimeni să nu mai poată înţelege ce este adevărat şi ce este fals.

Succint, portretul robot al manipulatorului, aşa cum îl descriu psihologii, are următoarele caracteristici:

• două feţe – una amabilă, prietenoasă – o mască, alta ascunsă, tensionată, preocupată să alunge sau să distrugă persoanele pe care le consideră incomode în raport cu interesele lui;
• “patru corzi” – seducţie, victimizare, intimidare, culpabilizare a celuilalt; manipulatorii pot fi prietenoşi, fermecători, până îşi “prind” victima, după care renunţă la mască sau o pot refolosi, din calcul, atunci când pierd teren; manipulatorii se consideră, în sinea lor, nefericiţi, de aceea “lumea e rea”; au crize de furie necontrolabile, sunt stresaţi şi stresanţi, versatili, capricioşi, orice ar face cineva “nu va merge” niciodată; un manipulator este o persoană imatură şi iresponsabilă, se consideră întotdeauna nevinovată, de aceea transferă toate responsabilităţile asupra celorlalţi,
• distrugere în trei timpi – impresia iniţială pe care o creează “victimei” că a întâlnit persoana ideală, urmată de “căderea măştii”, când senzaţia este că ar fi vorba de o altă persoană, manifestarea necenzurată a frustrărilor.

  

Diversele studii, care au evidenţiat caracteristicile manipulării emoţionale, subliniază faptul că o persoana-victimă a manipulării se poate elibera doar în momentul în care va conştientiza că manipulatorul, deşi comportamentul multora se situează la graniţa fragilă dintre aparenta normalitate şi patologie, îşi desfăşoară strategiile cu perfectă luciditate şi cinism, fără scrupule.

Este dificil pentru oricine să accepte că a fost sau este manipulat. Manipulatorii nu ezită să apeleze la inşelătorie, ameninţare sau la mijloace si strategii mai subtile pentru a-si atinge scopurile. Ei cunosc, milimetric, viaţa, slabiciunile, dorinţele celuilalt, disimulează afecţiunea, compasiunea, cu multă abilitate. Numai când manipulatorul simte că “puterea” lui se estompează, atunci pierde controlul si măştile ii cad una câte una. Este momentul pe care psihologii il numesc “Marea Zi”.

Noam Chomsky, celebrul lingvist american şi intelectual profund implicat în ceea ce s-a numit “revoluţia cognitivă”, insistă în scrierile sale asupra faptului că “fiinţa umană trebuie să fie autonomă, liberă şi să aibă suficient spirit critic pentru a nu fi manipulată”.

Este nevoie, în acest sens, de o educaţie pentru care libertatea să fie deopotrivă mijloc şi scop, să elibereze gândirea, şi nu să o aservească, să cultive stima de sine, motivaţia interioară, sentimentul responsabilităţii, respectul faţă de ceilalţi şi faţă de valori autentice, pentru sănătatea fizică şi morală a fiecăruia în parte şi a societăţii, în general.

Celebrul aforism al lui Protagoras, vechi de peste două milenii – “Omul este măsura tuturor lucrurilor, si a celor care există precum există, si a celor care nu există, precum nu există” – pare a fi mai actual ca oricând.

http://www.youtube.com/watch?v=twWuGI0RAvc