Apartinand generatiei din care au mai facut parte Emil Cioran, Eugen Ionescu, Petre Tutea, Petru Comarnescu, Mircea Vulcanescu, personalitati remarcabile ale culturii romanesti, Mircea Eliade a devenit un nume al culturii universale, recunoscut ca atare, abia dupa ce a parasit Romania, pentru totdeauna, imediat dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, in 1945, stabilindu-se la Paris. Astazi este perceput ca unul dintre cei mai mari istorici ai religiilor din toate timpurile (prin magistralul volum “Istoria credintelor si a ideilor religioase”) si ca redutabil eseist, nuvelist si romancier.
Chiar daca nu si-a mai vazut tara niciodata de la acel moment, din scrierile sale, indirect, sau din “Jurnalul” sau razbat un mare atasament si o mare nostalgie pentru locul in care s-a ivit in lume, convins fiind ca “orice geografie natala este o sursa inepuizabila de sacru” si ca fiecare individ ramane pe vecie legat de un astfel de spatiu. Nascut la Bucuresti, in 1907, Mircea Eliade manifesta un interes precoce pentru literatura. La varsta de zece ani scrie primele texte de proza fantastica, din anii liceului dateaza “Romanul adolescentului miop” (atat de indragit de tinerii liceeni de astazi), in aceeasi vreme incepe sa invete, singur, limba italiana, pentru a-l citi in original pe scriitorul Giovani Papini, si limba engleza, pentru a-l citi pe James George Frazer, cu celebra carte “Creanga de aur”. Incepe si studiul limbilor ebraica si persana. Avea doar 16 ani. Este absolvent al Facultatii de Filosofie din Bucuresti si fervent colaborator al revistelor literare din epoca.
Destinul sau va fi marcat, in mod categoric, de perioada pe care o va petrece in India, intre 1928-1931. Pleaca spre India (cu un vapor romanesc), pentru ca maharajahul Manindra Chandra Nandy de Kassimbazar ii ofera o bursa de studii, pentru a se perfectiona in studiul limbii sanscrite si al filosofiei yoga, sub indrumarea lui Surendranah Dasgupta, unul dintre cei mai invatati oameni ai timpului, in India, cunoscandu-l si pe marele si talentatul poet indian, Tagore. La aproximativ doi ani de la sosirea in Calcutta (India), se muta in casa lui Dasgupta, unde o cunoaste pe fiica acestuia, de care se indragosteste, si care va deveni personajul principal al unuia dintre cele mai frumoase romane de dragoste, “Maitreyi” (Mircea Eliade pastreaza in roman numele adevarat al tinerei). Mult mai tarziu, cand, intamplator, Maitreyi afla ca Eliade a scris un roman despre povestea lor de iubire, citindu-l, considera ca lucrurile nu s-au intamplat chiar asa si scrie, la randul ei (fiind foarte talentata), un roman-replica, “Dragostea nu moare” (tradus si in romaneste).
Daca, din aceasta experienta, literatura a castigat o carte minunata, omul Mircea Eliade a avut de suferit, pentru ca Dasgupta, potrivit regulilor educatiei indiene, foarte stricte, s-a considerat a fi fost inselat in asteptarile lui si i-a cerut lui Eliade sa paraseasca locuinta. Chinuit de remuscari, Mircea Eliade petrece aproape patru luni la o manastire din Himalaya, incercand sa se reculeaga, prin meditatie si practici yoga. Paraseste India in 1931 (tatal sau il chema insistent in tara pentru a-si satisface stagiul militar). Din perioada indiana, Mircea Eliade s-a inspirat si pentru alte carti ale sale, cum ar fi romanele “Nunta-n cer”, “Lumina ce se stinge”, “Intoarcerea din rai”, “Isabel si apele diavolului”, nuvela “Secretul doctorului Honigberger”, precum si nenumarate eseuri despre India.
La Paris, dupa 1945, celebritatea lui Mircea Eliade incepe sa creasca, este pretuit pentru cultura sa impresionanta si invitat sa tina cursuri de istoria religiilor la Sorbona. In paralel, publica exceptionalul “Tratat de istorie a religiilor”, romanul “Noaptea de Sanziene”, eseuri precum “Mitul eternei reintoarceri”, “Aspecte ale mitului”, “Tehnici yoga” etc. Incepand cu 1956, este invitat sa predea, la Universitatea din Chicago, in Statele Unite ale Americii, catedra de istorie a religiilor purtand, din 1985, numele “Mircea Eliade”. Partea literara cea mai rezistenta a operei sale ramane proza fantastica, alte volume importante fiind “Pe strada Mantuleasa”, “In curte la Dionis”, Nouasprezece trandafiri”, “Tinerete fara tinerete” etc.
De-a lungul vietii, pretuirea care i-a fost acordata lui Mircea Eliade, pentru opera sa impresionanta, s-a concretizat si in nenumarate titluri academice: Doctor Honoris Causa al Universitatii din Yale, al Universitatii La Plata, din Argentina, al Universitatii din Lancaster, din Sorbona s.a.m.d. A fost membru al Academiei Americane de Arte si Stiinte, membru corespondent al Academiei Britanice, al Academiei Austriece de Stiinte, al Academiei Belgiene etc.
In 1986, la 22 aprilie, Mircea Eliade se stinge din viata, presa din toata lumea omagiindu-i personalitatea de exceptie, care a marcat cultura universala a secolului al XX-lea. Un an mai tarziu, Eugen Ionescu, celalalt roman celebru de la Paris, organizeaza, la Centrul Georges Pompidou, un “Omagiu lui Mircea Eliade”.
In Romania, opera lui Mircea Eliade (scriitor interzis in perioada comunista) a inceput sa fie “recuperata” dupa 1990, editandu-se si reeditandu-se volumele publicate in romaneste pana in 1945 si traducandu-se, din franceza, cartile publicate in perioada in care s-a aflat in exil (adica cea mai mare parte).
O lectura pasionanta poate fi, pentru cei interesati, “Jurnalul” lui Eliade, care a fost tradus in principalele limbi europene, intr-un tiraj de peste un milion de exemplare. Volumul al treilea cuprinde ultimii sase ani de viata si, in original, a fost scris in romaneste, pentru ca, daca Mircea Eliade, intr-o perioada dramatica a istoriei noastre (1945), a ales calea exilului, parasindu-si tara, limba romana nu a parasit-o niciodata.
