Home Călătorii Obiective turistice din România Muzeul Aurului din Brad: un tezaur unic în Europa

Muzeul Aurului din Brad: un tezaur unic în Europa

0
Muzeul Aurului din Brad
Muzeul Aurului din Brad

Unic în Europa, Muzeul Aurului din Brad este unul deosebit, în interiorul său putând fi văzute cele mai valoroase 18 kilograme de aur din întreaga lume. Colecţia mineralogică se găseşte pe strada Independenţei, oraşul minier Brad făcând parte din judeţul Hunedoara.

Muzeul Aurului nu este unul din cele mai cunoscute muzee din ţară, deşi este unul dintre cele mai valoroase. A luat fiinţă acum mai bine de 100 de ani, obiectele expuse fiind rezultatul muncii minerilor din zona Hunedoarei. Astăzi, în muzeu, pot fi admirate peste 2000 de exponate, unele dintre ele găsite în Munţii Metaliferi, altele aduse din străinătate.

Muzeul este împărţit pe mai multe coelctii, după cum urmează:

  • Colecţia de zăcăminte extrase din zona oraşului Brad. Acestea sunt unele dintre cele mai interesante exponate, datorită formelor deosebite. Pot fi identificate obiecte ca animale (câine, şarpe, aripile unei păsări etc), flori şi frunze şi chiar harta României din aur.
  • Colecţia de obiecte arheologice provenite din zona Brad – Crişcior. Acestea sunt o dovadă vie că omul există încă de acum 5000 de ani, dar şi că aurul a început să fie extras în urmă cu mai bine de 2000 de ani. Colecţia cuprinde fotografii care surprind activitatea de extragere a aurului, precum şi unelte de extragere şi prelucrare.
  • Colecţia de minereuri de aur, o ipostază deloc obişnuită pentru acest metal. Pot fi văzute combinaţii între aur şi telur, care sunt nişte raritaţi – mineralele nagyagit şi silvanit au fost descoperite pentru prima dată în zăcămintele Munţilor Apuseni.
  • Colecţia de 800 de obiecte provenite din străinătate. Acestea sunt împărţite în funcţie de criteriile ştiinţifice: geneza, noţiuni generale, proprietăţi fizice, proprietăţi chimice etc.

Muzeul Aurului din Brad poate fi vizitat de marţi până duminică, în intervalul orar 9 – 17. Se percepe o taxă de intrare, redusă pentru copiii sub 14 ani, pensionari, elevi şi studenţi.

În plus față de exponatele sale valoroase, muzeul oferă și informații detaliate despre procesele geologice care au dus la formarea zăcămintelor de aur, educând publicul despre importanța conservării acestor resurse naturale rare.

Muzeul nu este doar un loc de păstrare a trecutului, ci și un centru de educație și cercetare, colaborând cu universități și instituții de știință pentru a promova studiul mineralogiei și geologiei. Aceste colaborări ajută la dezvoltarea continuă a cunoștințelor științifice și la crearea de noi oportunități pentru comunitatea locală.

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Exit mobile version