Situat în centrul Parisului, între cheiul drept al Senei şi strada Rivoli, Muzeul Luvru este una dintre atracţiile turistice inedite, care atrage zilnic peste 15.000 de vizitatori. Totodată, acesta este cel mai mare muzeu de istorie şi artă din Franţa, dar şi unul dintre cele mai prestigioase muzee din lume. Clădirea care găzduieşte muzeul Luvru este vechiul Palat Luvru ( Palais du Louvre), care de-a lungul timpului a suferit o serie succesiva de modificări la nivel arhitectural. Edificiul a fost construit în secolul al XII-lea, în timpul domniei regelui Filip al II-lea (1180-1223), cunoscut în Franţa drept Philippe Auguste. În această perioadă de maximă ascensiune a monarhiei franceze, când invadatorii anglo-normanzi ameninţau graniţele, palatul a îndeplinit un rol important în defensiva celui mai mare oraş european al vremii.
Toate acestea aveau să se schimbe odată cu încoronarea lui Charles al V-lea, când palatul a fost transformat din fortăreaţă, înr-una din cele mai somptuoase reşedinţe ale epocii. Meritul i se atribuie arhitectului Raymond du Temple, care a contribuit, atât la arhitectură, cât şi la decorarea interioarelor cu piese de mobilier, tapiţerie şi sculpturi. Dacă începând cu anul 1369, Palatul Luvru devine reşedinţa aregilor Franţei, în anul 1682, Ludovic XIV-lea a hotărât să mute reşedinţa regală la Palatul de la Versailles, Luvru devenind locul de expunere a colecţiei regale. În anul 1692 palatul este ocupat de Académie des Inscriptions et Belles Lettres şi Académie Royale de Peinture et de Sculpture unele dintre cele mai importante instituţii culturale.
După această perioadă încărcată de transformări, pe data de 10 august 1793 are loc deschiderea oficială a muzeului. Însă, până anul 1855, accesul vizitatorilor a fost limitat, uşile acestuia fiind deschise doar în zilele de duminică. Expoziţia cuprindea un total de 537 de tablouri, multe dintre acestea aparţinând colecţiei regale şi bisericii franceze. Tot în această perioadă, muzeul servea drept centru de pregătire pentru artiştii vremii. La începutul secolului al XIX-lea, în timpul Primului Imperiu, muzeul se află sub administrarea lui Dominique-Vivant Denon şi purta denumirea de Muzeul Napoleon.
În perioada în care Franţa se află sub conducerea lui Napoleon I, colecţia s-a extins considerabil, însă după prăbuşirea Primului Imperiu, majoritatea pieselor de artă furate de către armatele franceze au fost restituite proprietarilor. O altă perioadă remarcabilă în istoria Muzeului Luvru este reprezentată de cel de-al doilea Imperiu, în timpul guvernării lui Napoleon al III-lea, când au fost achizitonate 20.000 de opere de artă. De asemenea, în perioada celor două imperii au avut loc schimbări majore în arhitectura muzeului. În timpul Primului Imperiu, arhitecţii Charles Percier și Pierre-François-Léonard Fontaine au contribuit la extinderea muzeului prin construirea aripii de pe strada Rivoli şi a Arcului de Triumf Carrousel decorat cu statuete şi basoreliefuri ce onorează armatele victorioase.
În perioada celui de-al doilea Imperiu Francez, galeria de nord, cea care face legătura dintre Luvru şi Palatul Tuileries, a fost întregită prin construirea unor clădiri al căror concept a fost gândit de Louis Visconti şi realizate propriu-zis de către Hector-Martin Lefuel. Prin adăugarea unor clădiri şi în sudul construcţiei, arhitectura acesteia care devenea din ce în ce mai impunătoare a căpătat şi o simetrie aparte.
Un alt moment definitoriu din istoria muzeului este proiectul Le Grand Louvre (Marele Luvru), care a început odată cu primul mandat al preşedintelui François Mitterrand, cel care a luat decizia, în ianuarie 1981, de a reda Muzeului Luvru aripa Richelieu, ocupată la momentul respectiv de către Ministerul de Finanţe francez. Controlul asupra proiectului Marele Luvru, ce reprezenta o schimbare completă a muzeului, a fost înmânat organizaţiei Etablissement Public du Grand Louvre, care, la rândul său, a încredinţat iniţiativa de modernizare a Luvrului arhitectului american de origine chineză Ieoh Ming Pei.
În dată de 30 martie 1989, a avut loc inaugurarea oficială a piramidei de sticlă concepută de Ieoh Ming Pei şi amplasată în centrul Curţii Napoleon. Aceasta reprezintă principalul mijloc de acces în muzeu, conducând către demisolul acestuia, unde întâlnim holul de recepţie din care se permite accesul vizitatorilor în toate ramurile complexului Luvru.
În 1997, aria de expoziţie a Luvrului este aproape dublată de către deschiderea sălilor din aripa Sackler (Departamentul de Antichităţi Orientale) şi renovarea a două etaje ce aparţin Departamentului de Antichităţi Egiptene. Mai mult, în anul următor, se înfiinţează L’Ecole du Louvre (Scoala Luvrului), amplasată în aripa care cuprindea vechile colecţii de sculptură.
În prezent, Muzeul Luvru deţine o colecţie impresionantă de aproximativ 35.000 de opere de artă şi 380.000 de obiecte, divizate în 8 departamente: Antichităţi Egiptene; Antichităţi Greceşti, Romane şi Etrusce; Antichităţi Orientale; Pictură; Sculptură; Arte islamice; Arte decorative; Desene şi Gravuri. Colecţia din cadrul Departamentului de Antichităţi Egiptene este una dintre cele mai numeroase din lume, aceasta însumând, nu mai puţin de 50.000 de piese. O mare parte din această colecţie impresionantă este datorată monarhilor francezi. Dintre aceştia, se remarcă Napoleon Bonaparte, care alături de viitorul director al muzeului, Dominique Vivant, în anul 1798, organizează o expediţie în Egypt. Unul dintre cele mai vechi departamente ale Muzeului Luvru este cel de Antichităţi Greceşti, Romane şi Etrusce care deţine exponate din zona Bazinului Mediteranean ce datează din perioada Neolitică. Printre cele mai remarcabile exponate ale acestui departament se număra statuia lui Venus din Milo şi Nike din Samotrace.
Fără doar şi poate, unul dintre cele mai vizitate departamente este cel de Pictură. Acesta deţine peste 7.500 de opere de artă şi este supravegheat în permanenţă de 12 gardieni. Aici sunt expuse lucrările unora dintre cei mai mari artişti renascentişti ca şi Michelangelo, Rafaelo, şi, bineînţeles, Leonardo Da Vinci. În acelaşi timp, în Departamentul de Pictură, sunt expuse şi lucrări precum: La Liberté guidant le peuple (Libertatea conducând poporul) a lui Eugène Delacroix, The Supper at Emmaus (Cina din Emmaus) de Rembrandt ș.a.
Pe lângă intrarea principală, accesul în Muzeul Luvru poate fi efectuat şi din interiorul mallului Carrousel du Louvre, iar pentru cei ce sunt în apropierea aripii Denon, pe la Porte des Lions. Programul de vizită începe luni şi se termină duminică; luni, joi, sâmbătă şi duminică de la ora 9:00 până la ora 17:15, iar miercuri şi vineri de la ora 9 până la 20:15, marţi accesul este interzis vizitatorilor. Preţul unui bilet este de 11 euro pentru o persoană adultă, dar preţurile pot varia în funcţie de numărul de zile. Un abonament de două zile costă 42 euro, unul de 4 zile 56 euro, iar cel de 6 zile 69 euro. Cu toate acesta, accesul este gratuit, atât personalor sub 18 ani, studenţilor la Istoria Artei, Arte Plastice şi Arte Aplicate, persoanlor cu dizabilităţi, cât şi rezidenţilor din ţările care fac parte din Spaţiul Economic European, cu condiţia să aibă între 18 şi 25 de ani.
Din curiozitate, ne lipim fruntea de geamurile Piramidei Întoarse. Sunt mii de turişti, dar cu toatea acestea este o linişte deplină. Cu toţii se pierd în detaliile din jur, în experienţa ce îi poartă cu paşi repezi în sufletul timpului. Cei care vizitează Muzeul Luvru experimentează dorinţa ancestrală de perfecţiune umană, sub toate formele sale de manifestare.
