„Narcisa”, potrivit unor vechi tradiții precreștine, care asociau fiecărei luni a anului câte o floare, este simbolul lunii martie. „Narcisa găbenă”, în general, însemna renaștere și noi începuturi în dragoste, în timp ce „narcisa albă” era un semn al egocentrismului, al vanității, al dragostei de sine. Semnificațiile acestei flori sunt însă mult mai complexe, plurivalența simbolică derivând din legătura cu miturile, în special cu mitul lui Narcis, dar și cu alte legende, din diverse spații geografice și culturale.
În mitologia greacă, Narcis (Narkissos) era un tânăr extrem de frumos, fiul nimfei Liriope și al zeului fluviului Khephisos. Când, la nașterea lui Narcis, vestitul prezicător Tiresias, originar din Teba, a fost întrebat dacă Narcis va avea o viață lungă, răspunsul a fost că „Va trăi până la adânci bătrâneți, dacă nu va ajunge să se cunoască” sau, după alte legende, dacă nu își va vedea niciodată chipul.
Crescând, Narcis a devenit un tânăr excepțional de frumos, dar peste măsură de orgolios și insensibil la iubire. Multe nimfe s-au îndrăgostit de el, dar acesta le respingea sau le ignora. Despre una dintre nimfe, Echo, se spune chiar că a murit din dragoste pentru Narcis, motiv pentru care Nemesis, zeița răzbunării, a decis să-l pedepsească – să nu poată iubi pe nimeni niciodată, decât pe sine însuși.
Așa se face că, nu la mult timp după aceea, plimbându-se prin pădure și oprindu-se să-și admire chipul în oglinda unui lac, zile întregi, și tânjind pentru că nu putea să-și îmbrățișeze imaginea, Narcis s-a prăbușit în adâncul lacului și s-a înecat. Legendele spun că, pe malul lacului în care s-a înecat, au răsărit superbe flori albe, foarte parfumate, care, de atunci, au fost numite narcise, în amintirea celui care nici după ce a trecut în lumea de dincolo nu a rezistat să nu-și admire chipul, de data aceasta în apa Styx-ului, apa care desparte tărâmul viilor de cel al morților, în miturile antice grecești.
În alte versiuni ale mitului lui Narcis, se spune că acesta a trimis celei mai înfocate admiratoare, Ameinias, o sabie cu care aceasta s-a sinucis la ușa lui Narcis, ceea ce a atras mânia zeilor asupra tânărului, pe care l-au blestemat să se îndrăgostească doar de propriul chip. Zărindu-și chipul într-un izvor, Narcis s-a îndrăgostit de sine însuși și, confruntat cu această pasiune fără speranță, a ales să se sinucidă, înfigându-și un pumnal în inimă. Iar în locul în care sângele său s-a scurs pe pământ, au răsărit narcise albe, cu margini roșii.
Tot în mitologia antică grecească, alte legende relatează că însuși zeul Hades, al Infernului, ar fi creat narcisa (derivat din cuvântul „narke”, însemnând „somn”/„narcotic”, făcând trimitere la toxicitatea bulbilor), o floare cu un miros puternic, amețitor, pentru a o seduce pe Persefona („Cea care curma lumina”), zeiță a umbrelor de pe celălalt tărâm, în timpul iernii, și a fertilității, în restul anului, pentru a o ademeni până la porțile Infernului, de unde Hades nu putea pleca niciodată. De aici și convingerea, la unele popoare (la francezi, de exemplu), că narcisa este un simbol al suferinței, al ghinionului și al morții.
De asemenea, tot la grecii antici, Furiilor (Eriniile), zeițe ale răzbunării, ale blestemului, cele care îi urmăreau pe ucigași și pe cei care duceau povara altor păcate grele, li se aduceau drept ofrandă jerbe de narcise.
În China, însă, și la alte popoare orientale, narcisa este un simbol de bun augur, semn de noroc și prosperitate, este și astăzi floarea tradițională cu care se împodobesc ghirlandele, cu ocazia Anului Nou chinezesc.
În textele biblice, narcisa și crinul simbolizează primăvara, dar și era escatologică (a sfârșitului lumii și al Universului), după care, ciclic, se produce o Renaștere.
În psihanaliză, narcisismul este conceptul care denumește admiirația excesivă față de propria persoană, care, uneori, se poate manifesta și patologic.
În filosofie, „oglinda” în care Narcis își privește chipul, în plan simbolic poate fi interpretată ca o „poartă” spre interioritate, spre profunzimile eului, care nu trebuie interpretată neapărat ca fiind un gest egoist. Gaston Bachelard, unul dintre cei mai mari gânditori, filosofi, ai secolului al XX-lea, subliniază, de pildă, că atunci când Narcis își privește chipul în apă, apa reflectă deopotrivă pădurea și cerul, ceea ce înseamnă că Universul întreg se reflectă odată cu imaginea lui Narcis, „insuflându-se din însuși sufletul lui Narcis […] Lumea reflectată este victoria calmului”. (G. Bachelard).
Așadar, narcisa, al cărei nume derivă de la numele personajului mitic Narcis, povestea acestui personaj justificând și sensul termenului „narcisism”, este doar un exemplu, despre felul în care, încă din „illo tempore” omul a simțit nevoia să numească lucrurile, dând coerență și sens lumii.
A înțelege originea cuvintelor este vital în utilizarea lor corectă. Când folosim „Narcisa” vs. „Narcis”, trebuie să avem în vedere nu doar contextul gramatical, dar și conotația culturală. „Narcisa” se referă adesea la o persoană, în timp ce „Narcis” are legături cu mitologia și narcisismul.
Explorarea acestor cuvinte ne poate ajuta să înțelegem mai bine cum limbajul modelează percepțiile noastre și ne influențează interpretările.
Pentru mai multe informații despre greșeli comune și sfaturi utile, citește articolul nostru despre cum este corect: niciun sau nici-un.
