Nero Claudius Caesar Augustus Germanicus, cel de-al V-lea împărat al Romei, este cunoscut de-a lungul istoriei pentru indulgenţa în plăcerile senzuale, pentru extravaganţele sale şi pentru persecutarea creştinilor. Pe baza unor dovezi îndoielnice, este considerat responsabil pentru arderea Romei.
Născut Lucius Domitius Ahenobarbus, era fiul lui Gnaeus Domitius Ahenobarbus şi a lui Agrippina cea tânără. După moartea tatălui, mama sa este trimisă în exil de Împăratul Caligula, copilul fiind lăsat în grija unei mătuşe.
După moartea lui Caligula şi ascensiunea Împăratului Claudius, Agrippina se întoarce la Roma unde se căsătoreşte cu împăratul (acesta fiind şi unchiul ei). Claudius îl adoptă pe fiul ei şi îi schimbă numele în Nero.
Agrippina a fost cea care a aranjat căsătoria lui Nero cu fiica lui Claudius, Octavia, astfel el devenind moştenitorul împăratului. După moartea lui Claudius în 54 şi cu ajutorul Gărzii Pretoriene, la vârsta de doar 17 ani, Nero devine împărat.
În primii ani la conducerea imperiului, Nero câştigă o reputaţie de generozitate şi corectitudine. Aceasta chiar dacă el îşi urmărea propriile interese şi conducerea o lăsase pe mâna a trei consilieri (filosofului Seneca, prefectului Burrus şi mamei sale Agrippina).
După mult timp de stat în umbra mamei sale, Seneca îl încurajează să o înlăture de la conducerea imperiului. Din acest motiv, Agrippina îl susţine pe Britannicus ca adevărat moştenitor al tronului şi condamnă aventura lui Nero cu Poppaea Sabina. Dar Nero nu avea să lase lucrurile astfel. În 59 Britannicus moare în circumstanţe dubioase iar Agrippina este ucisă. Însuşi Seneca a scris un raport pentru Senat în care era explicat motivul necesităţii acestei crime. Următorul pas a fost exilarea şi uciderea împărătesei Octavia, sub pretextul adulterului, fapt ce îi permite împăratului să se căsătorească cu Popaea Sabina.
După moartea primului lor copil, Nero a fost devastat. În timp ce era însărcinată cu al doilea copil Popaea moare. Ideea generală este că Nero a omorât-o, dar o nouă descoperire pune la îndoială această credinţă. Un poem recent descoperit în Egipt descrie iubirea imensă pe care Popaea o avea pentru soţul ei, iubire ce nu ar fi fost posibilă dacă el ar fi omorât-o.
După moartea mamei sale, Nero se dedică pasiunilor sale artistice şi estetice. În cadrul întâlnirilor private, împăratul obişnuia să cânte şi încuraja membrii clasei superioare să ia lecţii de dans. El a ordonat jocuri publice, ce aveau loc odată la 5 ani, în Roma; chiar el însuşi a instruit un atlet.
Într-o noapte în iulie 64, un incendiu a pornit de la Circus Maximus, incendiu ce avea să lase doar o mică parte a oraşului neatinsă. La momentul respectiv, Nero se afla la Antium; la auzul veştilor se întoarce la Roma.
Chiar dacă incendiul este pus pe seama lui Nero de către scriitorii antici, nu există dovezi în acest sens. La vremea respectivă o mare parte din Roma era construită din materiale combustibile şi era suprapopulată.
Imediat după ce focul s-a domolit, împăratul dă vina pe creştini. Ceea ce urmează este o vreme a persecuţiilor, torturilor şi execuţiilor tuturor creştinilor. Aceştia erau aruncaţi la câini, crucificaţi şi mai apoi li se dădea foc.
Chiar dacă nu se poate şti cu exactitate dacă Nero a fost cel care a pornit focul, el a profitat de spaţiul creat pentru a începe construcţia unui nou palat, Domus Aurea sau „Palatul de Aur”.
Domnia lui Nero a fost una în timpul căreia sânge a fost vărsat în tot imperiul. În Britania, regina Boudicca se revoltă împotriva împăratului după ce este biciuită iar fetele ei sunt violate şi ucise de către soldaţii romani. La început aceasta înregistrează o serie de reuşite, ce îl fac pe Nero să considere abandonarea insulei. Dar nu a fost cazul, Boudicca e învinsă în bătălia de la Watling Street. Probleme existau şi la est. Acolo pierde un război cu Parţia, pentru controlul Armeniei. De asemenea, o revoltă în Iudeea a dus la asediul Ierusalimului în 70.
În 66, Nero pleacă în Grecia unde ia parte la o serie de festivaluri (Jocurile Olimpice). Grecii au fost de acord să amâne jocurile 1 an pentru ca împăratul să poată participa. La iniţiativa lui Nero au fost adăugate pentru prima dată competiţii artistice, precum cântatul. Acesta a fost atât de mulţumit de rezultate încât i-a scutit pe greci de la plata taxelor către imperiu.
Până în anul 68, toate problemele lui Nero începuseră să îşi spună cuvântul. Faptul că îşi omorâse mama şi cele două soţii, reconstrucţia Romei (prin creşterea taxelor şi confiscarea comorilor religioase), duce la dispariția sprijinului pe care îl avea.
În Galia, guvernatorul roman renunţă la Nero şi îşi declară sprijinul pentru Galba. Deşi acesta este înfrânt şi se sinucide, a fost suficient. La scurt timp după aceasta, Garda Pretoriană renunţă la sprijinul său, iar Senatul îl numeşte pe împărat duşman al poporului. Ziua următoare, Nero se sinucide şi este îngropat în mormântul familiei pe dealul Pincian din Roma.
Moartea sa aruncă Imperiul Roman în haos, timp în care mulţi încearcǎ să obţină controlul imperiului.
