“Parentingul bej” sau “părinţii bej” denumeşte un fenomen intrigant, care a luat amploare, în ultima vreme, pe reţelele sociale şi care se referă la un stil minimalist și neutru de creștere a copiilor, care pune accent pe ceea ce adepţii acestei tendinţe numesc “estetica perfectă”, bazată pe o paletă de culori neutre (bej, alb, gri etc.), jucării și haine în aceleaşi tonuri, decor cât mai simplu în interiorul locuinţei, alături de o abordare “calmă”, slow-living, cu produse eco sau naturale.
Ca trend de marketing, “parentingul bej” este în ascensiune de ceva vreme, de aproximativ 2 – 3 ani, de când diverşi influenceri sau persoane publice (printre acestea, unii membri ai celebrei familii Kardashian-Jenner, implicaţi în reality-show-uri şi afaceri în domeniul designului vestimentar) au postat pe Instagram şi Tik Tok imagini cu dormitoare de bebeluşi monocromatice, jucării din lemn nevopsite, haine din bumbac sau in, în nuanţe bej/ crem. De atunci, acest stil a devenit tot mai popular, perceput ca expresie a unui anumit “rafinament parental” şi, evident, “instagramabil”.
Potrivit unor portaluri de cumpărături online, de atunci căutările pentru haine şi jucării bej sau în culori foarte estompate, din materiale naturale, pentru copii, au crescut de la an la an (deşi sunt mai scumpe decât celelalte produse), cu peste 60%.
“Parentingul bej”, având în vedere interesul de care se bucură pe reţelele sociale, se redefineşte continuu, astfel că decorului minimalist, monocromatic, i s-au adăugat şi alte aspecte – eco-trendul/ produse eco-friendly pentru copii (alimentaţie bio, produse din fibre naturale, materiale biodegradabile etc.), supra-parentalitatea (numită şi “parenting elicopter”) care înseamnă implicarea excesivă în viața unui copil sau, dimpotrivă, absenţa oricăror “limite”, ignorarea regulilor/ îndrumărilor, parentingul intensiv (focalizat pe ideea de “succes”) etc.
Hayley DeRoche şi ascensiunea fenomenului “Parentingul bej”/ “sad beige mom”
Hayley DeRoche este o scriitoare americană (cunoscută ca @sadbeige, pe TikTok), care a contribuit, iniţial, involuntar la ascensiunea fenomenului “Parentingul bej”, prin postarea pe Tik Tok, a unor videoclipuri în care îşi exprima, cu umor (dar şi cu tristeţe), uimirea în legătură cu estetica “sad beige mom” (“mama tristă bej”)/ “sad beige baby” (“bebeluș bej trist”), folosindu-se uneori de vocea naratorului Werner Herzog (regizor german).
În videoclipuri, ea reflectează asupra anxietății părinților de azi – nevoia de control, dorința – uneori inconștientă – de validare socială, prin estetica perfectă. Ironizează branduri, prețuri exorbitante (“jackets cashmere de 95 $”) și ideea de “Crăciun bej trist”, arătând cât de absurd poate deveni totul când estetica primează.
DeRoche recunoaște și partea pozitivă a fenomenului (mulți părinți aleg bejul pentru calm, simplitate și ordine), dar ceea ce primează, in postările ei, este satira referitoare la absurditatea unei estetici care poate deveni o presiune socială și o limită pentru bucuria autentică a copilăriei.
“Parentingul bej” – critici și îngrijorări
Psihologii atrag atenția că mediul monocrom și auster în care este crescut un copil poate reduce stimulii senzoriali, vizuali mai ales, importanţi pentru creativitate și dezvoltare emoțională.
În acelaşi timp, rigiditatea şi controlul excesiv, dorinţa părinţilor de a menține “perfecţionismul estetic” pot împiedica explorarea liberă (joacă, experimentare, spontaneitate), toate esențiale pentru dezvoltare. De fapt, spun specialiştii, nu culorile în sine sunt problema, ci lipsa diversității – texturi, forme, implicare în activităţi diverse, care contează în dezvoltarea interacțiunii și conexiunii familiale.
Pe de altă parte, cei care urmăresc cu interes “parentingul bej”, dar care nu-l pot aplica, din cauza costurilor sau din alte motive, pot resimți anxietate, vinovăție sau burnout, pentru că nu se ridică la standardul impus de rețele sociale.
Cei mai mulţi psihologi subliniază importanța unui mediu divers, care să stimuleze nu doar vizual, ci și tactil și emoțional, susținând legătura părinte – copil. Obiectele contează mai puțin decât conexiunea, decât implicarea activă a părinților – comunicare, joacă, atenție (nu neapărat estetica obiectelor din jur).
Experții recomandă echilibrul – liniște și estetică – dar cu adaos de culoare, texturi și oportunități de explorare naturală. În felul acesta, copilul beneficiază de un mediu calm și de stimulare variată, iar părintele, dacă vrea cu orice preț, poate posta selfie-uri “bej” fără stres.
“Parentingul bej” face copiii mai “trişti”?
Pe bună dreptate, în contextul în care mediul online are o atât de mare influenţă asupra diverselor aspecte ale vieţii noastre, inclusiv, creşterea copiilor, mulţi au îngrijorări legitime, în primul rând dacă “parentingul bej” face copiii mai “trişti”. Iar o asemenea percepţie apare pentru că, adulţii (cei care nu sunt dependenţi de “Instagram” sau de alte reţele sociale) ştiu, de regulă, că un mediu exagerat de neutru poate fi estetic pentru ei, dar plictisitor sau inhibant pentru cei mici.
Când părintele este preocupat constant de ordine, minimalism sau de imaginea “perfectă”, copilul poate simți o presiune de a se conforma, în loc să fie el însuși. “Tristețea” ar putea veni nu din culoarea bej, ci din limitarea libertății de expresie și din lipsă de varietate emoțională și senzorială.
Grosso modo, “parentingul bej” nu face copiii mai triști prin culoare – dar, dacă este aplicat rigid și controlat estetic, poate limita expresia, joaca și dezvoltarea emoțională. Cheia este conexiunea, nu paleta cromatică.
Dacă mediul bej este completat cu căldură, joacă liberă, afecțiune și spontaneitate, copilul poate fi perfect fericit – chiar și într-o cameră neutră. Dar nu din cauza bejului, ci în ciuda lui.
Câteva idei de “compromis creativ” între stilul minimalist (“parentingul bej”) și stimulare sănătoasă pentru copii
Psihologii şi specialiştii în design sunt de părere că ar fi util, totuşi, un “compromis creativ”, care să păstreze liniștea estetică dorită de “parentingul bej”, dar adăugând varietate şi culoare pentru un copil, care să fie fericit și stimulat. Iată câteva idei în acest sens:
- Se pot păstra mobilierul și pereții în tonuri neutre, dar se poate crea o “oază” de culoare, adăugând perne decorative, colorate (galben, turcoaz, portocaliu soft), tăvi și coșuri din materiale naturale cu jucării viu colorate la interior, tablouri sau stickere detașabile, cu forme geometrice, animale sau natură, covorașe de joacă cu drumuri, litere sau hărți stilizate etc.
- Chiar şi în tonuri neutre, naturale, copilul are nevoie de texturi variate, pentru diversitate tactilă, deoarece el explorează lumea şi cu mâinile, nu doar cu ochii – lemn, pâslă, bumbac, sfoară, cauciuc moale, metal rece, păturici sau corturi din muselină, in, lână etc.
- Sunt absolut necesare, în camera copilului, “colțuri libere”, pentru joacă fără reguli – LEGO, cuburi moi, cărți viu ilustrate, o tablă albă sau perete de scris cu marker lavabil, plastilină, pictură, construcții.
- Pentru stimulare vizuală şi auditivă, se pot include, în încăpere, cărți cu ilustrații colorate (diverse stiluri), povești audio sau muzică pentru copii/ muzică clasică etc., jucării care scot sunete blânde sau lumini de noapte cu proiecții.
Parentingul – proces dinamic, nu perfecțiune
„Parentingul” se referă la procesul de creștere, educare și îngrijire a copiilor de către părinți sau de către persoane care îndeplinesc roluri parentale. Este mai mult decât supravegherea fizică – implică formarea caracterului, oferirea sprijinului emoțional și ghidarea copilului spre autonomie și responsabilitate, astfel încât să devină un adult echilibrat, autonom, empatic și funcțional în societate. În acest sens, dincolo de “mode” şi timpuri, de posibilităţi materiale, este necesară respectarea unor principii de bază ale parentingului:
- Iubirea necondiționată – copiii au nevoie să se simtă iubiți, indiferent de comportamentul sau de rezultatele lor. Aceasta creează siguranță emoțională, încredere și stabilitate interioară.
- Comunicarea pozitivă – un părinte “eficient” vorbește cu cel mic, nu doar “către copil”. Ascultarea activă, empatia și dialogul constant construiesc relații solide.
- Consecvență și predictibilitate, disciplină constructivă – copiii au nevoie de reguli clare și de părinți care rămân constanți în reacții. Disciplinarea eficientă înseamnă învățare, nu control. În loc de pedeapsă, se folosesc consecințe logice și explicații care dezvoltă conștiința morală.
- Modelarea prin exemplu – copiii învață mai mult din ceea ce văd decât din ce aud. Părinții care sunt empatici, onești și echilibrați devin modele puternice de urmat.
- Sprijinirea autonomiei – un parenting sănătos încurajează copilul să gândească singur, să ia decizii și să învețe din greșeli. E important ca părintele să fie ghid, nu controlor.
- Adaptabilitate și flexibilitate – fiecare copil e diferit. Parentingul eficient se adaptează la nevoile emoționale, temperamentale și de dezvoltare ale fiecărui copil.
“Un foc care trebuie aprins”…
Realitatea ne arată mereu că nu există părinte perfect (omul, prin natura lui, este imperfect), dar există părinți conștienți, deschiși la învățare și conectați emoțional. A greși face parte din drum – cheia este repararea relației, nu evitarea greșelii.
Până la urmă, “copilul nu este un vas care trebuie umplut, ci un foc care trebuie aprins” (Francois Rabelais) – o metaforă mereu valabilă, care sugerează că educaţia şi toate celelalte aspecte pe care le implică procesul de creștere și îngrijire a unui copil trebuie să aprindă “scânteia” interioară, potenţialul nativ al fiecărui copil.
