Becatina (Gallinago gallinago): pasărea acvatică de trecere cu cioc lung și cap turtit

Becatina (Gallinago gallinago) este o pasăre acvatică răspândită în regiunea palearctică și în America de Nord, ce preferă habitatele umede precum mlaștinile și luncile. Cu un corp suplu, un cioc lung și subțire și capul puțin turtit lateral, becatina este ușor de recunoscut în mediul său natural. În România, această pasăre poate fi observată în timpul migrațiilor, dar și pe perioada verii, unele exemplare rămânând aici pentru a ierna.

Habitatul și distribuția becatinei

Becatina (Gallinago gallinago) este raspandita in regiunea palearctica si in America de Nord. Populeaza in special regiunile cu mlastini, lunci, zone umede. Apare frecvent in tara noastra, ca pasare de trecere. Poate fi vazuta pe timpul verii, iar unele raman si ierneaza la noi. Cateva exemplare au fost vazute clocind in Campia Tisei si in Bulgaria.

In Germania este numita capra cerului, deoarece in perioada de imperechere, executa zboruri in zig-zag, iar zgomotul facut de vibrarea penelor mari ale aripilor se aseamana cu glasul caprei. Are ciocul subtire si lung, capul putin turtit lateral, ochii maronii, picioarele destul de lungi si verzui.

Caracteristicile fizice și zborul becatinei

Ochii situati pe partile laterale ale capului ii permit un camp vizual foarte larg. Penajul este maro cu dungi longitudinale si nuante variate de ruginiu, cafeniu si crem. Abdomenul este de culoare alba, iar pe laterale are nuante de maro, galben si brun.

Coada este formata din 14-16 pene si are o forma neregulata cu benzi albe, cafenii si maronii. Pasarea adulta ajunge la o lungime de 25-28 cm, o greutate de 240-250 g si deschiderea aripilor de 48 cm.

Comportamentul și reproducerea becatinei

Isi face cuibul in iarba inalta sau in stufaris. Femela cloceste singura un numar de patru oua, ovale, de culoare gri, pe care le depune in perioada aprilie-mai. Masculul sta in apropierea cuibului. Dupa o perioada de 20 de zile, ies puii care la inceput sunt dependenti de pasarea mama. Abia dupa patru sau cinci saptamani ei reusesc sa zboare.

Traieste aproximativ 12 ani. Deseori pot fi vazute zburand in grupuri mici. Cand se simte in pericol, se ghemuieste pe sol, pitita in vegetatie, sau zboara foarte rapid. Se hraneste cu moluste, plante, viermi, crustacee, seminte, insecte si larve de insecte. Merge in cautarea hranei mai ales in amurg si mai putin ziua.

Face parte din ordinul Charadriiformes, familia Scolopacidae si nu este o specie pe cale de disparitie.

Zborul unic și comportamentul defensiv al becatinei

Una dintre trăsăturile distinctive ale becatinei este zborul său rapid și imprevizibil. În timpul sezonului de împerechere, masculii efectuează zboruri zig-zag spectaculoase, emise însoțite de sunete vibrante produse de penele aripilor. Acest comportament este adesea comparat cu sunetele unei capre, de unde și denumirea populară de „capra cerului” în unele regiuni.

În momente de pericol, becatina are tendința de a se ghemui pe sol, folosind penajul său maroniu cu dungi longitudinale pentru a se camufla eficient în vegetația din jur. Dacă este speriată, zboară rapid, schimbând brusc direcția pentru a-și deruta prădătorii.

Rolul becatinei în ecosistemul zonelor umede

Becatina contribuie semnificativ la sănătatea ecosistemelor acvatice. Prin hrănirea sa, aceasta ajută la controlul populațiilor de insecte și larve, menținând echilibrul natural în zonele umede. De asemenea, prin activitatea sa de sondare a solului cu ciocul, becatina ajută la aerarea solului și la distribuirea semințelor, contribuind astfel la regenerarea vegetației acvatice.

Importanța acestei specii este recunoscută în multe țări, unde este protejată prin lege pentru a se asigura conservarea habitatelor sale naturale, care sunt adesea amenințate de activitățile umane, cum ar fi drenajul mlaștinilor și dezvoltarea agriculturii intensive.