Tucanul uriaș (Ramphastos toco), pasărea cu cioc spectaculos din pădurile Americii

Tucanul uriaș (Ramphastos toco) este una dintre cele mai spectaculoase păsări din pădurile tropicale ale Americii de Sud și Centrale, recunoscută ușor după ciocul său impresionant de aproape 20 de centimetri. Ciocul galben-portocaliu al acestei păsări nu este doar un element de recunoaștere, ci și o adaptare ingenioasă pentru colectarea hranei.

Tucanul urias (Ramphastos toco) este o pasare cu cioc spectaculos, de aproximativ 19 cm si viu colorat, care traieste in regiunile impadurite din America de Sud si America Centrala, pana in nordul Argentinei.

Caracteristicile spectaculoase ale ciocului tucanului uriaș

Are ciocul mare, galben-portocaliu cu o pata neagra si ovala, putin curbat si prevazut cu margini cu mici crestaturi, desi pare enorm fata de dimensiunea corpului totusi el este usor, deoarece contine spatii de aer strabatute de o retea laxa de lamele osoase, foarte fine.

Are limba cornoasa si lunga, marginita cu franjuri, iar in jurul ochilor mov sau albastrui are portiuni golase de piele in portocaliu colorate. Picioarele sunt scurte, puternice, de culoare gri, cu doua degete inainte si doua inapoi, care il ajuta sa se sprijine de ramurile copacilor.

Penajul este negru lucios aproape pe intreg corpul, aripile sunt scurte, negre si rotunjite, gusa si zona de la baza cozii sunt albe, sub coada prezinta o zona cu pene rosii care se observa mai ales in timpul zborului. Penajul este asemanator la ambele sexe.

Tucanul urias este cea mai mare dintre toate speciile de tucani, care poate ajunge la lungimea de 53-60 cm si greutatea de 550 g. Este o pasare sedentara, nu migreaza, foarte priceputa la cataratul in copaci. Cand doarme obisnuieste sa-si tina coada lunga si de culoare neagra aruncata peste spate spre cap, iar ciocul si capul intr-o parte. Cand sta in copac si priveste in jos isi tine capul un pic oblic din cauza ciocului.

Habitatul natural și comportamentul tucanului uriaș

Tucanii uriasi traiesc in mici grupuri de 10-12 indivizi, in paduri, cranguri, luminisuri, savane impadurite si chiar la campie. De cele mai multe ori zboara in livezile cu mandarine, guayaba si banane, unde fac pagube insemnate cand fructele sunt coapte. Fructele din pomii fructiferi constituie hrana lor preferata, dar consuma si antropode, insecte, mici pasari, oua, soareci, pesti, crabi mici si reptile.

Dieta variată a tucanului uriaș

De obicei prinde prada si fructele cand sta in copaci dar obisnuieste sa culeaga si fructele de pe jos. Ciocul ii serveste pentru a intensifica sunetul atunci cand maraie sau croncane, pentru a sapa in scorburile copacilor, pentru a colecta si a mesteca fructele preferate. Dupa ce a luat fructul cu ciocul, el trebuie mestecat si mutat din varful ciocului in esofag, lucru care se face printr-o impingere rapida a capului spre spate.

Reproducerea și creșterea puilor la tucanul uriaș

Isi face cuibul in scorburile copacilor uscati si batrani, in care sapa cu usurinta cu ciocul, insa uneori prefera malurile uscate de pamant, sau foloseste cuiburile termitelor terestre. Deseori se aude strigatul tucanului urias de pe o creanga inalta a unui copac care se aseamana cu un sforait adanc sau cu un croncanit puternic.

In perioada de imperechere femela depune in cuib doua pana la patru oua pe care le cloceste timp de 18-20 de zile, apoi ies puii care la inceput sunt orbi si fara pene. Abia dupa o perioada de trei saptamani puii deschid ochii, iar dupa sase saptamani corpul lor este acoperit cu pene. Intre timp ei sunt hraniti de ambii parinti cu fructe.

Tucanul urias este cunoscut si sub numele de toco si nu este o specie pe cale de disparitie. Face parte din ordinul Piciformes si familia Ramphastidae.

Comunicarea și sunetele emise de tucanul uriaș

Tucanul uriaș nu este cunoscut doar pentru ciocul său spectaculos, ci și pentru sunetele puternice pe care le emite, folosite pentru a comunica cu ceilalți membri ai grupului. Strigătul său distinctiv este adesea comparat cu un „sforăit adânc” sau un „croncănit” răsunător, acesta fiind ușor de recunoscut de la distanță.

Comunicarea vocală este crucială pentru tucani, având roluri în stabilirea teritoriilor, atragerea partenerilor și avertizarea membrilor grupului cu privire la posibilele amenințări. Emisia vocală este amplificată de structura ciocului, care funcționează și ca un rezonator natural, astfel încât sunetele sunt mult mai puternice și au o rază de audibilitate mare în habitatul tropical dens.

Video – Tucanul urias (Ramphastos toco):