Home Animale Acvila maimuțelor (Pithecophaga jefferyi), una dintre cele mai rare păsări de pradă...

Acvila maimuțelor (Pithecophaga jefferyi), una dintre cele mai rare păsări de pradă din lume

0

Acvila maimuțelor (Pithecophaga jefferyi), cunoscută și ca vulturul filipinez, este una dintre cele mai rare și impresionante păsări de pradă din lume. Descoperită în 1894 pe Insulele Filipine, această specie de acvilă se distinge prin forța sa și prin dieta variată, incluzând maimuțe, rozătoare și reptile. Cu o anvergură a aripilor de până la doi metri și un penaj unic, acvila maimuțelor este un simbol al biodiversității Filipinelor, dar și o specie pe cale de dispariție din cauza defrișărilor și braconajului.

Acvila maimutelor (Pithecophaga jefferyi) este o pasare de prada care a fost descoperita in anul 1894 pe Insulele Filipine, de aceea este numita si vulturul de Filipine.

Caracteristicile fizice ale acvilei maimuțelor

Pasarea adulta are lungimea de 86-100 cm, greutatea de 4,5-8 kg si deschiderea aripilor de 184-200 cm. Penajul este asemanator la ambele sexe, femela insa este mai mare decat masculul.

Pe partea superioara a corpului penajul este maroniu uniform cu striatii albe si crem, aripile au penele intunecate cu varfurile maro-inchis sau chiar negre, pe fata, gat si abdomen penajul este alb sau alb-galbui, coada are pene maro, negre si dedesubt albe, picioarele sunt acoperite cu pene crem, galbene si albe. Irisul ochilor este de culoare gri-albastruie, picioarele si degetele sunt galbene, iar ghearele negre.

Are ciocul inalt, puternic si ingust, de culoare gri cu varful negru, iar deasupra capului prezinta o coroana de pene de culoare mai deschisa. Coada este destul de scurta si aproape dreapta, picioarele sunt scurte si foarte puternice, la fel si degetele au gheare tari, adaptate pentru a vana din zbor prada vie de marime considerabila.

acvila maimuțelor

Cuiburile acestor acvile sunt construite in copacii padurilor din arhipelagul filipinez. In perioada de imperechere, femela depune un singur ou, pe care il cloceste o perioada lunga de timp de cca. 60 de zile. In general femela este cea care cloceste oul, iar masculul doar ii aduce hrana in apropierea cuibului. Puiul abia iesit din ou, este acoperit cu puf si are putere sa cerseasca hrana prin strigate mari si ascutite.

Comportamentul de vânătoare și dieta

Deseori cei doi parteneri merg impreuna la vanatoare. Se hranesc cu diferite animale (veverite zburatoare, sobolani, soareci, lilieci), pasari si reptile, cu serpi veninosi, dar si cu maimute pe care le prind din zbor atacand la inaltime joasa.

Acvila maimutelor este una dintre cele mai rare specii de pasari de prada din lume si pe cale de disparitie, datorita vanarii excesive si a despaduririlor. Pentru salvarea speciei se fac reproduceri in captivitate, insa in mediul lor natural numarul de exemplare scade destul de rapid datorita reducerii habitatului. Oamenii de stiinta considera vulturul filipinez cel de-al doilea ca marime din lume, pe primul loc fiind harpia (Harpia harpyja).

Acvila maimutelor face parte din ordinul Accipitriformes si familia Accipitridae.

Eforturile internaționale de conservare

Acvila maimuțelor este una dintre cele mai amenințate păsări de pradă din lume, iar declinul său rapid a atras atenția organizațiilor internaționale de conservare. În prezent, diverse organizații din întreaga lume colaborează cu guvernul filipinez pentru a proteja această specie prin programe de reproducere în captivitate și prin campanii de educare a populației locale.

Rezervații naturale au fost înființate în regiunile muntoase din Filipine pentru a proteja pădurile tropicale unde trăiește acvila maimuțelor. De asemenea, se lucrează la crearea unor coridoare ecologice care să conecteze habitatele fragmentate ale acvilelor, permițându-le să se deplaseze liber și să aibă acces la o gamă mai variată de resurse. Aceste măsuri au contribuit la stabilizarea numărului de exemplare, însă provocările continuă din cauza braconajului și a defrișărilor continue.

Video – Acvila maimutelor (Pithecophaga jefferyi):

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Exit mobile version