Flamingo, cunoscute pentru penajul lor roz și grațios, sunt printre cele mai fascinante păsări acvatice. Deși trăiesc în medii adesea inospitaliere, precum lacurile sărate și vulcanice, aceste păsări au dezvoltat adaptări unice care le permit să prospere. De la culoarea penajului, influențată de dieta lor bogată în caroten, până la obiceiul de a sta într-un singur picior, flamingo sunt creaturi care continuă să capteze imaginația oamenilor de știință și a publicului deopotrivă.
Habitatul și zonele preferate de flamingo
Cunoscute pentru penajul lor colorat într-un roz intens și pentru picioarele lungi și subțiri, păsările flamingo ar pune totuși în încurcătură mulți ornitologi amatori. Detaliile despre viața acestor păsări rămân cunoscute doar într-o mică măsură din cauza locurilor în care se întâlnesc, însă, descoperite, ele sunt la fel de fascinante ca și penajul lor, poate chiar mai mult.
Cele 6 specii de flamingo recunoscute sunt în general încadrate în genul Phoenicopterus, pornind de la numele de “phoenix”, pasărea mitologică ce renaște din propria cenușă. De fapt, chiar numele de “flamingo” vine din “flamenco”, cuvânt spaniol, care derivă din cel latin tradus prin “flacără” sau “flama”.
Atât originile, cât și cele mai apropiate rude ale acestor păsări fascinante au reprezentat o adevărată provocare pentru oamenii de știință; astăzi, cele 6 specii sunt considerate drept parte a unui gen aparte.
Cu mult înainte ca noțiunile de regn, gen, ordin sau specie să apară, păsările flamingo au fascinat populațiile antice, care le-au reprezentat în arta lor, precum populația Moche din Peru. Egiptenii antici le considerau întruparea zeului Ra, în timp ce romanii, mai puțin poetici, apreciau limbile acestor păsări ca o delicatesă de zile mari, fiind într-adevăr foarte musculoase. În timpuri mai apropiate, minerii din Chile le foloseau grăsimea, crezând că poate vindeca tuberculoza.
Deși au fost apreciate mai mult pentru frumusețea lor, păsările flamingo sunt adevărate supraviețuitoare ale naturii, fiind cam singurele vertebrate care pot trăi într-un lac vulcanic. Cele mai înalte specii ajung până la înălțimea de 1,5 m, însă masa corporală este destul de redusă mulțumită oaselor ușoare și conformației corpului.
De ce flamingo sunt roz: Secretele dietei
Hrana le este simplă: alge și bacterii din apa uneori aburindă, pe care le filtrează cu ajutorul ciocului anume dezvoltat, cu care pot filtra apa până la de 20 de ori pe secundă cu ajutorul unor lamele dezvoltate tocmai pentru acest scop. Tocmai acest regim alimentar, care altfel nu ar trezi prea mult interes, este cel responsabil pentru penajul memorabil.
Cum se reproduc și își cresc puii flamingo
Carotenul conținut în micile alge microscopice duce la colorarea penelor în rozul intens, cele mai sănătoase exemplare și mai căutate pentru reproducere fiind și cele colorate mai scânteietor. Păsările ținute în captivitate s-au decolorat până la un roz foarte pal, asta până când carotenul le-a fost reintrodus în hrană.
Flamingo construiesc cuiburi conice din noroi, ridicându-le pe malurile lacurilor sărate pentru a proteja ouăle de eventualele inundații. Cuibul, în formă de moviliță, asigură un loc uscat și sigur pentru ou, iar ambii părinți își împart responsabilitățile în timpul perioadei de incubație, care durează în jur de 27-31 de zile. Puii, la naștere, au un penaj cenușiu și sunt incapabili de a-și menține echilibrul pe picioarele lungi, depinzând de părinți pentru hrană și protecție în primele săptămâni de viață.
Într-adevăr, puțini ar fi găsit o legătură între păsările de foc și spirulina, categorie de alge minuscule, verzi-albăstrui, folosite pentru producerea de suplimente alimentare. Însă se pare că păsările au știut ce știm noi cu mult înainte, astfel încât unele grupuri își bazează hrana exclusiv pe aceste alge, aceste grupuri având și cel mai intens colorat penaj. În plus, chiar dacă trebuie să se ferească de șacali și de diverse păsări răpitoare, păsările flamingo au un trai destul de liniștit, întrucât nu concurează cu nimeni pentru hrană, care le rămâne lor în întregime.
În ceea ce privește modul de viață, flamingo aleg să trăiască în grupuri mari sau foarte mari, dând impresia unui adevărat incendiu atunci când își iau zborul. Au obiceiul de a sta destul de des într-un singur picior, unii vehiculând că așa își odihnesc jumătate din corp într-un fel de semi-adormire.
Comportamente unice ale păsărilor flamingo
Adevărul încă nu poate fi stabilit, păsările fiind foarte greu de studiat în sălbăticie. Alt comportament inexplicabil este cel legat de unele forme de “dans” pe care le practică păsările, prin mișcări ale picioarelor, aripilor și gâtului. Ipotezele nu au lipsit din nou: ar putea fi un mod de a atrage parteneri, de a mai elibera energie sau chiar de a se distra în varianta flamingo.
Păsările flamingo formează perechi stabile, însă care se mai pot schimba în grupurile mari. Ambii parteneri contribuie la îngrijirea puiului, mai rar puilor, un cuib fiind construit pe malul apei în prealabil. Păsările clocesc strângându-și picioarele lungi sub corp, iar apoi își hrănesc progeniturile cu un “lapte” similar cu cel de porumbel, secretat de mamă.
Noii părinți trebuie să aibă grijă ca noii veniți în lume să nu alunece din cuiburi în apa caustică a lacurilor, întâmplare posibil fatală. Deși picioarele adulților sunt protejate de orice efecte, puii maronii și mult mai slabi nu ar avea nicio șansă.
În câteva săptămâni puii ies din cuib și se alătură celorlalți, așteptând într-un fel de “creșe” să fie hrăniți de părinții lor cu apă plină de alge. Aceștia vor apăra în mod violent creșele în fața atacatorilor, în schimb puii lăsați singuri devenind o țintă aproape sigură.
Deși destul de răspândite în zona tropicală, întâlnindu-se din America de Sud și Florida și până în zone întinse ale Africii, păsările flamingo sunt protejate în unele țări din cauza reducerii numărului acestora, motivul fiind apariția unor boli.
Deși văzute mai des prin grădini sub forma de decorațiuni de plastic (care există într-un număr mai mare decât păsările adevărate), aceste păsări misterioase continuă să își ducă existența liniștită în jurul lacurilor considerate de alte ființe otrăvitoare. Pentru ele e doar “acasă”.
Rolul flamingo în ecosistemele lor unice
Flamingo nu sunt doar păsări decorative în peisajul natural, ci au un rol important în menținerea echilibrului ecologic al habitatelor lor. Prin hrănirea lor cu alge, crustacee și bacterii din apele sărate, contribuie la controlul populației acestor organisme, prevenind proliferarea excesivă. De asemenea, mișcările lor de hrănire, în care filtrează apa, ajută la oxigenarea și la curățarea acesteia, favorizând astfel sănătatea generală a lacurilor în care trăiesc.
În zonele unde se adună în număr mare, flamingo atrag turiști și fotografi din întreaga lume, oferind oportunități economice comunităților locale și susținând eforturile de conservare. Această interacțiune delicată între păsările flamingo și mediul lor face din protejarea habitatului lor o prioritate, întrucât pierderea acestor zone ar avea un impact negativ semnificativ asupra biodiversității locale.
