Pavilionul Regal din Brighton a fost resedinta regala o vreme buna, edificiul istoric fiind construit incepand cu anul 1787, lucrarile finalizandu-se multi ani mai tarziu. Cursul istoriei construirii Pavilionului Regal este pe cat de interesant pentru noi, pe atat de anevoios pentru cei care si-au dorit cu tot dinadinsul sa vada aceasta viitoare resedinta regala ridicata, in cazul de fata, referindu-ne, bineinteles, la capetele incoronate din Anglia. Astfel, istoria incepe cu transformarea micutului sat de pescari Brighthelmstone, situat pe coasta provinciei Sussex, in perla statiunilor britanice. Transformarea propriu-zisa a inceput in anii 1750, cand un oarecare doctor Richard Russell a venit in aceasta zona si a inceput sa recomande, drept tratament, baile in mare si bautul apei marine.
Desigur, au existat destui oamenii furati de mirajul unui astfel de tratament, care, de-a lungul timpului, s-a dovedit a fi eficient, astfel ca, bolnavii cu dare de mana au inceput sa soseasca pentru cura, ca mai apoi, in anul 1783, sa vina aici, respectiv in noua perla a statiunilor britanice, si printul de Wales, viitorul print-regent, precum si regele George la IV-lea, sperand sa reuseasca sa-si tina in frau guta. Problema regelui George al IV-lea ne este cunoscuta tuturor, cu atat mai mult se explica si incapatanarea sa pentru a face tot ce ii sta in putinta pentru a se vindeca ori pentru a-si stavili afectiunea de care suferea.
Astfel, a inchiriat o casa de tara in vecinatatea plajei si, in anul 1787, i-a dat ordin arhitectului Henry Holland sa construiasca o vila impozanta in stil clasic. De fapt, iarasi, dorinta regelui se poate explica prin inclinatiile sale artistice, mai cu seama, prin atractia fata de ceea ce reprezenta stilul clasic. Intre 1815 si 1822, locuinta regelui avea sa fie transformata de arhitectul John Nash intr-o resedinta asemanatoare cu miticul palat al lui Kublai Han din celebrul poem al lui Coleridge, cladirea avand minerate si cupole in stil mogul si interioare chinezesti si indiene.
Extravaganta acestor elemente a fost tocmai conforma cu dorintele regelui vizavi de cum ar trebui sa arata resedinta regala, si-anume Pavilionul Regal, asa cum il cunoastem cu totii astazi. Chiar si in bucatarie, servitorii lucrau printre palmieri de fonta, si se spune ca, imediat ce a intrat pentru prima oara in noul salon de muzica, regele a izbucnit intr-un plans de incantare, desigur. Din nefericire insa, vremurile care se anuntau pentru Brighton nu erau dintre cele mai bune, astfel ca, la scurta vreme, asezarea a capatat o reputatie de moralitate indoielnica, tot mai multi indoindu-se de eficienta statiunii, numai ca, pentru George al IV-lea, unul dintre avantaje era faptul ca putea fi aproape de Maria Fitzherbert, cu care se casatorise in secret, ilegitim, in anul 1785, si care avea o casa in Old Steine.
Tocmai de aceea, fiind si motivat de relatia pe care o avea cu Maria Fitzherbert, George a conferit cladirii extravaganta pe care o pastreaza si azi. Insa Pavilionul Regal nu a fost chiar pe gustul Reginei Victoria, mai pretentioasa vizavi de gusturile monarhilor din trecut, drept pentru care l-a abandonat, in cele din urma, ca semn al dezgustului fata de stilul arhitectonic al resedintei regale. Drept consecinta, multe dintre piesele de mobilier si alte accesorii au fost expediate cu vasul la Londra. In anul 1849, fosta resedinta regala avea sa fie vanduta, in cele din urma, consiliului orasenesc pentru 53.000 de lire sterline (echivalentul a cca. 6 milioane de lire actuale).
Folosit ulterior ca spital, sala de concerte si statie radar, Pavilionul Regal a cazut incet dar sigur in paragina, ca mai apoi, autoritatile sa se simta obligate sa initieze un program de restaurare, in anul 1982, a structurii si a zidariei. Inevitabil, s-a cerut si refacerea splendidelor interioare exotice, de o efervescenta uluitoare. Si pentru a reda Pavilionului Regal splendoarea de altadata, extravaganta si frumusetea care au consacrat cladirea istorica, multe dintre articolele originale de mobilier au fost returnate, cu imprumut, de catre familia regala.
