Pestele de gheata (Chaenocephalus aceratus) sau pestele cu sange alb – datorita lipsei hematiilor – apartine unei familii unice de pesti care supravietuieste in apele reci ale Antarcticii. Apare in apele bogate in oxigen, in vestul Oceanului Atlantic de Sud si in estul Oceanului Pacific de Sud.
Trăind în apele înghețate ale Antarcticii, acest pește a dezvoltat adaptări extraordinare care îi permit să supraviețuiască în condiții extreme.
Un numar foarte mare de exemplare se gasesc in apropiere de Stramtoarea Bransfield si Peninsula Antarctica. Vanatorii de balene l-au numit ,,pestele-crocodil” deoarece este foarte lacom, are gura mare, prevazuta cu numerosi dinti mici si ascutiti, care ii permite sa inghita prada destul de mare.
Descriere fizică și adaptări la mediul rece
Acest peste inoata la adancimi cuprinse intre 200-400 m si duce un mod de viata sedentar pe fundul apei. Hrana sa consta din plancton, pesti, creveti si crustacee. Are corpul robust, cu lungimea de 35-72 cm si greutatea de pana la 3,5 kg. Pe suprafata corpului pielea este ingrosata, nu este acoperita de solzi, inotatoarele pelvine sunt rezistente si au rol de sprijin pe substrat.
Inotatoarea codala este mare si usor rotunjita, dorsala si codala sunt alungite si inguste. Capul este foarte mare comparativ cu dimensiunea corpului, ochii sunt pozitionati deasupra, destul de apropiati intre ei, iar aspectul lor este bulbucat.
S-a ajuns la concluzia ca la aceasta specie oxigenul este absorbit direct prin piele. Pentru a rezista in apele reci pestele produce un antigel natural care ii protejeaza corpul sa nu inghete, dispune de o circulatie sanguina foarte buna si o inima puternica – de marimea inimii unui mic mamifer.
Comportamentul alimentar și reproducerea
Faptul ca nu are in corp celule rosii de sange face sa aiba un aspect palid, o culoare translucida. Masculul ajunge la maturitate cand are lungimea de 30-45 cm, iar femela cand are 45 cm.
Perioada de reproducere are loc in lunile aprilie-iulie, la adancimi de peste 100 m, in general in apele de coasta, iar fertilizarea este externa. Fiecare femela poate depune un numar ce variaza intre 3500 si 20000 de oua care sunt de forma rotunda, au culoarea galbena-portocalie si diametrul in jur de 4 mm.
Ouale sunt depuse pe fundul apei, in gropi adanci si sunt pazite atat de mascul cat si de femela. Dupa ce ouale eclozeaza (in perioada lunilor august-octombrie) apar larvele a caror dezvoltare poate dura 3-4 ani. Hrana larvelor consta din krill mic, iar a pestilor tineri consta din krill mare. Abia dupa 2-3 ani, noii pesti de gheata devin sedentari si isi schimba complet dieta – aceasta devenind asemanatoare cu a adultilor.
S-a ajuns la concluzia ca aceasta specie este foarte longeviva, in anumite zone s-au gasit exemplare care ajunsesera si la 13-15 ani de viata.
Pestele de gheata face parte din ordinul Pecirformes, familia Channichthyidae si nu este o specie in pericol de disparitie.
Impactul schimbărilor climatice asupra peștelui de gheață
Deși peștele de gheață nu este considerat o specie în pericol de dispariție, schimbările climatice reprezintă o amenințare potențială pentru această specie unică. Creșterea temperaturilor globale duce la topirea ghețarilor și la modificarea temperaturii apelor Antarcticii, afectând habitatul natural al peștelui.
De asemenea, modificările în distribuția planctonului și a altor surse de hrană pot afecta negativ populația. Cercetările sugerează că pe termen lung, aceste schimbări ar putea forța peștele de gheață să își modifice comportamentul și să migreze către alte regiuni mai reci, punând presiune asupra ecosistemelor marine locale.
