Home Animale Pitonul cu cap negru (Aspidites melanocephalus) din nordul Australiei

Pitonul cu cap negru (Aspidites melanocephalus) din nordul Australiei

0
Pitonul cu cap negru (Aspidites melanocephalus) din nordul Australiei

Pitonul cu cap negru este o specie de sarpe mai putin agresiv care traieste in nordul Australiei. Poate fi gasit intr-o mare varietate de habitate, in padurile tropicale, subtropicale, de coasta si lastarisurile aride, mai ales dupa apusul soarelui, el fiind o specie nocturna, activa pe timpul noptii care nu depaseste lungimea corpului de 3 m. Numele sau vine de la coloritul negru-lucios al capului si al gatului.

Majoritatea exemplarelor adulte au lungimea corpului cuprinsa intre 1,5-2,5 m, in cazuri exceptionale si putin mai mare, pana la 3 m. Hrana lor este alcatuita din serpi veninosi, pasari, reptile si mamifere rozatoare mici. Vaneaza serpi foarte veninosi cum sunt de exemplu sarpele tigru sau sarpele negru australian, muscatura acestora neavand nici un efect asupra lui. Poate inghiti serpi foarte mari care au lungimea corpului cat a lui.

Acesti pitoni cu capul negru sunt foarte mari, au corpul musculos dar destul de zvelt, acoperit de solzi netezi si luciosi, in culori de nuante maronii si bej distribuite sub forma unor benzi de la gat si pana la varful cozii. Diferenta de culoare dintre cap si corp este atat de evidenta incat acesti serpi par sa fi bagat capul si gatul intr-un vas cu cerneala neagra.

Nu sunt agresivi, daca se afla in pericol prefera sa se retraga imediat intr-un adapost – vizuina sau crapaturi de stanci – si astfel sa evite confruntarea cu vreun pradator – mamifer sau pasare de prada. In caz de nevoie daca sunt deranjati sau agresati suiera destul de tare si musca, ataca cu gura deschisa. In cazuri rare se refugiaza si in apa, ei fiind foarte buni inotatori, insa arealul lor preferat este cel uscat. Capul este mai mare insa nu foarte gros comparativ cu gatul, iar ochii sunt mici, au irisul de culoare neagra.

Aspidites melanocephalus
Aspidites melanocephalus

Reproducerea la aceasta specie este ovipara. La scurt timp dupa imperechere femela depune 5-10 oua (uneori si mai multe) in gropi subterane, sub radacinile copacilor sau bustenii culcati la pamant. Pe toata durata incubatiei (timp de 2-3 luni) femele isi protejeaza ouale, sta incolacita in jurul lor spre a le regla temperatura, pana in momentul eclozarii.

In conditii de captivitate acest piton este crescut mai rar. Conform unor crescatori cu experienta pitonii mai mari produc si oua mai multe in perioada de reproducere. Acest lucru insa nu presupune ca sarpele sa fie supraalimentat deoarece poate suferi astfel de anumite probleme de sanatate si durata sa de viata se scurteaza (aceasta in mod normal fiind de 4 ani).

Pitonul cu cap negru este o specie comuna pe continentul nord-australian, nu este pe cale de disparitie. Are denumirea stiintifica de Aspidites melanocephalus, face parte din ordinul Squamata, familia Pythonidae.

Video – Pitonul cu cap negru (Aspidites melanocephalus):

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Exit mobile version