Plugul a fost o inventie cu rol major in dezvoltarea agriculturii, la inceputurile acesteia. In neolitic, in zonele fertile din Mesopotamia, oamenii au confectionat un instrument din lemn, cu tractiune animala, avand varful ascutit, care ii ajuta sa are pamantul la suprafata, fara sa intoarca brazda, dar care a inlocuit, cu succes, batul de arat sau alte unelte care solicitau mult timp si efort. O astfel de metoda de a lucra pamantul s-a raspandit apoi, intre anii 7 000 -5 000 i.Hr., in toata Europa. Adevaratul plug a aparut insa prin secolul intai d.Hr., in infloritoarele regiuni agricole de pe valea fluviului Padus (pe teritoriul de astazi al Italiei), precum si in zona Dunarii si a Rinului. Abia un secol mai tarziu brazdarul din lemn a fost inlocuit cu cel din fier, care se infigea mult mai adanc in pamant, dupa cum se poate afla din consemnarile lui Plinius cel Batran, celebrul naturalist al antichitatii romane, autor al lucrarii « Istoria naturala ».
In forma sa consacrata, un plug este format dintr-un brazdar, fixat pe roti, doua „coarne”, cu ajutorul carora este condus plugul, si o cormana/o antetrupita (necesara pentru rasturnarea brazdelor). Brazdarul este lama care taie orizontal pamantul, iar cormana, pe care chinezii o utilizau inca din secolul al VI-lea, este o scandura asezata in spatele brazdarului, care face ca brazda de pamant impinsa, intr-o prima faza, inainte, sa fie intoarsa cu fata in jos, in felul acesta asfixiindu-se buruienile si faramitandu-se pamantul. Cam in aceeasi epoca (primele secole ale erei noastre), taranii au pus, pentru prima data, roti la plug, astfel incat si animalele de tractiune si oamenii sa depuna un efort mai mic. Europenii s-au folosit de cormana mult mai tarziu, in perioada Evului Mediu, aducand si ei propria contributie la perfectionarea plugului, in sensul ca, pentru a intoarce brazda spre stanga sau spre dreapta, cormana putea fi repozitionata, de fiecare data cand se ajungea la capatul parcelei de arat, pentru a nu acoperi cu noile brazde pe cele dinainte. Rasturnarea brazdei pe aceeasi parte este potrivita pentru solurile uscate, in timp ce, pentru cele umede, este necesara schimbarea cormanei, la un rand pe dreapta, la celalalt, pe stanga.
In 1810, plugul a fost atasat, prin troliu (dispozitiv care permite deplasarea unui obiect greu, prin infasurarea unui cablu pe o toba), la o masina cu aburi, adusa pe roti, la capatul terenului de arat, inlocuindu-se, in premiera, forta musculara cu forta aburului.
In 1829, Vincent Charlemagne Pluchet, primarul unei localitati din nordul Frantei, a inventat plugul care ii poarta numele – plugul Pluchet – a carui particularitate consta in posibilitatea de a regla largimea si adancimea brazdei. Un alt tip de plug, din secolul al XIX-lea, era plugul Brabant, format din doua pluguri simple suprapuse, avand, prin urmare, doua brazdare si doua cormane. Acest fel de plug a fost folosit pana in anii ’50, cand a fost inlocuit de plugul tras de tractor.
La ora actuala, plugurile sunt automatizate, cu sistem hidraulic, reglabil – pluguri tractate, purtate sau semipurtate, pivotante, cu cormane lamelare, trapezoidale, universale – care ara pamantul cu brazda adanca, dar care, spre deosebire de plugul traditional, au dezavantajul ca taseaza pamantul si chiar il “asfixiaza” la adancime. Pe de alta parte, este evident ca, in prezent, agricultura fara diversele masini agricole – semanatori, combine, grape etc. – ar fi mai putin performanta, dar ar supravietui, in timp ce fara plug ar fi, practic, imposibila cultivarea pamantului, pe suprafete mari.
Avantajele aratului
- O aratura la 20 de centimetri adancime aeriseste solul si ajuta la restructurarea acestuia;
- Accelereaza mineralizarea solului, impiedica pierderile de azot, amesteca in pamant reziduurile culturilor anterioare;
- Impiedica inmultirea buruienilor;
- Intrerupe dezvoltarea diverselor boli ale plantelor si tine sub control inmultirea limacsilor, a mustelor, paienjenilor de plante s.a.m.d;
Dezavantajele aratului
- Favorizeaza compactarea solurilor umede;
- Distruge stratul de humus de la suprafata solului;
- Expune, pe termen lung, anumite zone, la eroziune;
- Diminueaza biodiversitatea (a microorganismelor utile solului), precum si a materiilor organice de la suprafata;
- Perturba activitatea ramelor, care aereaza solul, prin micile galerii pe care le sapa, si care sunt foarte utile calitatii terenului;
Punand in cumpana avantajele si dezavantajele, specialistii sustin ca solutia, pentru rezultate optime, este agricultura de conservare (sau ecologica), menita sa mentina sau sa amelioreze potentialul agronomic al solului, in paralel cu obtinerea unei recolte performante, prin limitarea lucrarilor asupra suprafetelor cultivate, prin rotatia culturilor si folosirea ingrasamintelor organice.
