Home Cultură generală Plugusorul de Anul Nou, uratura traditionala a romanilor

Plugusorul de Anul Nou, uratura traditionala a romanilor

1
Ornamente pe bradul de Craciun, Foto: childrensart.info

Sarbatorile de iarna, fara traditiile caracteristice, nu mai au aceeasi vraja, reprezentand perioada anului cea mai bogata in datini. In prag de sfarsit de an, oamenii traiesc emotiile produse de cele 12 luni incheiate, dar si cele 12 care bat la usa, prin Sorcova, Semanatul si Plugusorul de Anul Nou. Cel din urma este un obicei pastrat din strabuni, deosebit de frumos, care inca inveseleste oamenii, oferindu-le cele mai bune urari, firesti pentru un inceput de An Nou. Avand la baza un puternic caracter agrar, in care se vorbeste despre muncile pamantului si ale graului in special, descrie, prin versuri frumos alcatuite, importanta pe care a avut-o agricultura pentru poporul nostru.

Desi in trecutul indepartat, cu Plugusorul de Anul Nou mergeau doar barbatii, in prezent merg atat barbatii cat si copiii, existand obiceiul sa colinde atat cei mici, in ziua de ajun de An Nou, cat si cei mari, acestia urand casele oamenilor de la inserat pana la miezul noptii, sau chiar pana dimineata, dupa cum se obisnuieste in anumite zone ale tarii. Alaturi de versurile interesante, este foarte importanta interpretarea lor, care nu este doar o simpla recitare, fiind insotita de clinchetul clopoteilor, sau de suntele produse de pocnetul biciului si de buhai. Fara acestea nu este posibila o uratura cat mai traditionala, care sa ofere un adevarat spectacol, prezent atat in interpretarea adultilor, cat si a copiilor.

Instrumentul renumit al celor care merg cu Plugusorul de Anul Nou este, fara indoiala, buhaiul, numit “buga” in sudul Moldovei. Acestui instrument i se datoreaza sunetul grav, asemanator cu mugetul boilor, care reprezinta un simbol al fertilitatii. Este format dintr-un vas de lemn, care are gura descoperita, iar fundul este acoperit cu piele de oaie sau de capra. Sunetul este produs de un manunchi de par din coada de cal, care trece prin mijlocul pielii de pe fundul buhaiului, insa este nevoie sa se traga de manunchiul de par cu degetele ude, fie de bors sau apa, pentru ca parul sa alunece printre degetele colindatorului.

Plugusorul interpretat de barbati, Foto: iuliaradu.wordpress.com
Plugusorul interpretat de barbati, Foto: iuliaradu.wordpress.com

In credinta populara, folosirea clopotelului de catre ceata Plugusorului de Anul Nou are rolul de a alunga spiritele rele. Pentru un efect sonor mult mai accentuat, se utilizeaza talanga, iar biciul, folosit initial fie pentru a alunga spiritele rele, fie pentru recolte mult mai rodnice, inca are farmec, contribuind la formarea unui moment folcloric indragit de cei care iubesc traditiile romanesti. Exista situatii in care aceasta uratura este atat de complexa, incat se folosesc si alte instrumente muzicale, precum vioara, cobza, toba, cimpoi sau fluier si anumite pocnitori, menite sa ofere o imagina cat mai vie a obiceiului, dar si mai zgomotoasa.

Fiind un obicei dedicat muncilor agricole si a rodniciei recoltelor, care se si numeste Plugusorul de Anul Nou, din obiectele specifice acestui obicei nu poate lipsi plugul, atat de des mentionat in versurile uraturii. La inceput, ceata de colindatori mergea cu un plug adevarat, care era tras de 2 sau 4 boi, frumos decorat cu panglici si batiste realizate in stil popular, cu care se impodobeau si boii, iar in plug se mai puneau crengute de brad. Astazi se pastreaza foarte rar plugul in interpretarea uraturii, deoarece este mult mai dificil de transportat, fiind inlocuit de un plug in miniatura. Atunci cand era folosit plugul, o datina obligatorie era sa se traga o brazda, fie in curtea sau la poarta celor urati. In locurile in care se mai foloseste plugul adevarat se mai pastreaza acest obicei, de a trage o brazda, dar mult mai rar.

Plugusorul intrepretat de copii, Foto: iuliaradu.wordpress.com

Inlocuirea plugului adevarat cu unul in miniatura, care este purtat pe brate, sau cu un bat cu doua ramuri (care reprezinta coarnele boului), nu rapeste din farmecul Plugusorului de Anul Nou, mai ales ca batul ce simbolizeaza plugul este impodobit cu clopotei si miscat in ritmul interpretarii versurilor. Cuvintele uraturii descriu, intr-o maniera umoristica, toate muncile agricole, de la arat si semanat, pana la plamadirea si dospirea painii, incheindu-se cu urari de bine, precum: “Să vă găsim înfloriti,/ Ca merii,/ Ca perii,/ În mijlocul verii,/ Ca toamna cea bogată/ De toate’ndestulată./ Aho, aho!”.

In ceea ce priveste originea indepartata a Plugusorului de Anului Nou, exista mai multe variante, una dintre ele mergand pe ideea ca este legat de o sarbatoare a primaverii, manifestata prin iesirea tuturor satenilor in acelasi timp cu plugurile, sarbatoare ce, odata cu celebrarea Anului Nou pe 1 ianuarie, se transformase intr-o ceremonie care insotea tragerea primei brazde, in curtile persoanele urate. O alta varianta sustine ca acest obicei ar fi inspirat dintr-o traditie a ucrainienilor sau a bulgarilor, prin care se “ura colacul”, insa chiar daca aceasta este adevarata origine a obiceiului nostru, nu este lipsit de originalitate, deoarece vecinii nostri prezentau, in colindul lor, doar muncile agricole necesare realizarii colacului, pe cand la noi exista descrieiri ale plugarului sau multumiri pentru darul pe care colindatorii il primesc si urari de bine, demonstrand ca este unic, inspirat din propriile traditii ale romanilor.

Plugusorul de Anul Nou ramane o dovada a frumusetii traditiilor sarbatorilor de iarna, care sunt cele mai frumoase. Chiar daca acum este privit mai mult simbolic, putine persoane percepand acest obicei drept o incantatie magica, aducatoare de rodnicie a pamantului, el are o semnificatie profunda, continuand traditia din strabuni si inveselind Anul Nou, fiind cea mai potrivita maniera prin care putem astepta inceperea noului an. Sarbatorile de iarna sunt cel mai bun prilej de a ne apropia de traditiile noastre, descoperind o parte din identitatea romaneasca.

1 COMMENT

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Exit mobile version