Poarta Sărutului este o sculptură realizată din piatră ce aparţine sculptorului Constantin Brâncuşi, alături de încă două construcţii monumetale, de amploare, şi anume Coloana Infinită şi Masa tăcerii, plasate în Târgu Jiu, alcătuind un adevărat ansamblu monumental, care continuă să fascineze prin multitudinea de simboluri. Poarta Sărutului se află aşezată chiar la intrarea în parcul oraşului Târgu Jiu, poziţionată chiar pe aleea principală.
Această construcţie este realizată la dalta dintr-o piatră poroasă, ce a fost extrasă din carierele împrejurimilor, având totodată şi coloane groase, de formă paralelipipedică, acestea reuşind să sprijine o arhitravă ce are dimensiuni mult mai mari faţă de cele ale coloanelor, având lăţimea de nici mai mult, nici mai puţin de 6,45 de metri, înălţimea de 5.13 metri şi grosimea de 1.69 metri.
Poarta Sărutului are, pe fiecare dintre fețele sale, un simbol al sărutului, reprezentat de două jumătăţi de cerc, acesta fiind foarte caracteristic întregii opere ce-i aparţine lui C-tin Brâncuşi. Şi arhitrava are acest simbol, el fiind încrustat ca un fel de danteluţă lucrată fin, într-o formă unică, ca de filigran, acelaşi model urmându-se şi în cazul incrustaţiilor de pe acoperişul porţii, care dau impresia că aceasta ar fi acoperită de şindrilă, și nu de piatră.
Ornamentul de pe bolta porţii este foarte liniar şi delicat totodată, are o continuitate perfectă constituită din nişte arcuri mici şi, spre partea superioară, se continuă cu trei linii orizontale. Urmează, apoi, în continuarea acestora, nişte forme ovale care se aseamănă perfect între ele, care aduc parcă cu un contur de faţă şi de umeri. Poarta Sărutului poate fi considerată un adevărat arc de triumf, ea simbolizând, după cum mulţi afirmă, triumful frumuseţii vieţii asupra tenebrelor morţii.
Aşa cum spunea şi Mircea Eliade, Poarta Sărutului este plină de însemnătăţi şi are un bogat stil dramatic. De către acesta este considerată a fi o adevărată făptură magică, mai ales pentru viaţa poporului de origine română şi este prezentată ca o entitate ce veghează asupra tuturor actelor de natură capitală ale omului.
Tot Mircea Eliade mai era de părere că atunci când trecem prima dată pe sub poartă înseamnă că intrăm în viaţă, adică ne începem viaţa reală, viaţa de afară, poarta fiind şi cea care veghează cu străduinţă asupra ritualului sacru al căsniciei, menţinând această taină pentru o perioadă cât mai îndelungată.
Totodată, el spune că pe sub aceeaşi poartă trecem spre nefiinţă, atunci când murim, fiind duşi către lumea de dincolo, iar odată cu aceasta ciclul se încheie, urmând ca alte persoane să purceadă urmând aceiaşi paşi. Deci, practic, ce a vrut Eliade să spună este că Poarta Sărutului reprezintă o necesitate, o călătorie a omului pe care o face indiferent că ajunge în acel loc fizic.
Simbolistic, arhitectura a reuşit să plaseze, în timp şi spaţiu, ceea ce omul trăieşte de când se naşte şi până moare, ea fiind o simplă trecere de la un stadiu la altul.
Poarta Sărutului este o lucrare destul de veche, datează din prima jumătate a secolului XX, mai exact este amplasată pe locul ei actual din luna octombrie a anului 1937, ea fiind sculptată în prima jumătate a anului 1938, cunoscând finalizarea la data de 20 septembrie. Exact ca în cazul construcţiei Coloana Infinită, şi Poarta Sărutului a avut o idee precedentă care este mult mai veche decât forma ideatică.
În anul 1907, C-tin Brâncuşi a realizat pentru prima dată o Poartă a Sărutului, însă aceasta a fost de dimensiuni mai mici şi a sfârşit ca monument funerar amplasat în cimitirul Montparnesse în anul 1910. Abia în anul 1916, Brâncuşi realizează o adevărată Coloană a Sărutului, denumită atunci aşa, aceea fiind alcătuită, practic, din patru blocuri asamblate, blocuri pe care trupurile şi figurile sunt indescifrabile, fiind contopite, ele devenind ca două stane de piatră ce se învecinează.
În catalogul expoziţiei ce a fost deschisă de către C-tin Brâncuşi la New York, între anii 1933 şi 1934, era semnalată şi prezentă această construcţie, ce era considerată o parte importantă din proiectul „templul contemplaţiei”, pe care scultorul avea intenţia de a-l ridica în Indore.
Însuşi realizatorul Porţii Sărutului spune că această construcţie a pornit din dorința de a face din piatră două persoane ce sunt înlănţuite, însă după aceea, după lungi gânduri asupra proiectului, a ajuns la ideea unei porţi prin care să faciliteze trecerea şi venirea de pe cealaltă lume, care să le facă oamenilor procesul vieţii mult mai uşor, încercând, ulterior, să dezvolte cele două siluete conturate la început în imaginaţia sa, deasupra porţii.
Barbu Brezianu era de părere că Poarta Sărutului reprezintă un şir de 40 de îndrăgostiţi care se ţin în braţe unul pe altul, el descriind această construcţie într-o manieră fantastică, ce ţine de ireal, plină de magie, înconjurată fiind de dragostea dintre doi oameni de sex opus, dragostea care face viaţa mai dulce şi trecerea dincolo mai suportabilă.
Peisajul înconjurător, cu parcul bine îngrijit și aleile înguste, contribuie la experiența contemplativă, oferind vizitatorilor un fundal perfect pentru reflecție și admirație. Evenimentele culturale și artistice organizate periodic în proximitatea Porții Sărutului atrag atât localnici, cât și turiști, consolidând rolul sculpturii ca punct de întâlnire cultural. Angajamentul comunității locale de a păstra și promova moștenirea lui Brâncuși demonstrează importanța continuă a artei sale în peisajul cultural românesc și internațional.
