Podul Minciunilor din Sibiu este poate cel mai cunoscut pod în acest oraş, acesta făcând legătura, în trecut, între Oraşul de Sus şi Oraşul de Jos. Astăzi, el este punctul de legătură dintre Piaţa Huet şi Piaţa Mică şi unul dintre cele mai populare obiective turistice.
Numele podului, care este cunoscut şi ca Podul Mincinoşilor, provine din limba germană. Iniţial, a fost numit „Liegenbrucke”, care se traduce prin „pod culcat” – această denumire a apărut datorită faptului că pasarela pietonală nu a fost ridicată pe piloni, ca cele mai multe poduri. Cu timpul, podul a început să fie denumit „Lugenbrucke” şi de aici a început să fie cunoscut ca „Podul minciunilor”.
Legendele legate de această denumire nu au întârziat să apară, astfel că cei mai mulţi turişti, când se află pe pod, încearcă să spună o minciună, să vadă dacă acestea se adeveresc sau nu.
Cea mai răspândită legendă legată de acest pod este aceea că are urechi şi, de fiecare dată când aude o minciună, începe să tremure şi chiar să se prăbuşească, până când îl aduce cu picioarele pe pământ pe cel mincinos. O altă legendă este aceea conform căreia podul era frecventat de tinerii îndrăgostiţi, care îşi declarau iubirea, iar fetele jurau că sunt fecioare.
Însă multe dintre ele se dovedeau a fi mincinoase, iar soţii lor le târau până pe pod şi apoi le aruncau de pe el. Totodată, se spune că Piaţa Mică era locul în care se organizau multe târguri, iar unii dintre negustori obişnuiau să păcălească localnicii. După ce îşi dădeau seama că au fost înşelaţi, negustorii erau aruncaţi de pe pod.
Indiferent de cât adevăr ascund aceste legende, cert e că Podul Minciunilor este cel mai vechi pod din fontă din România. Acesta a fost construit în 1859, iar din anul 2004 se află pe lista monumentelor istorice din judeţul Sibiu. Până să se ridice acest pod, cele două oraşe erau conectate printr-un tunel aflat sub nişte case. Tunelul era păzit în permanenţă de militari, care stăteau în două case aflate la cele două intrări.
Necesitatea construirii unui pod a apărut din cauza faptului că toţi oamenii îşi aruncau gunoiul în oraş. Astfel, magistratul de atunci al Sibiului a hotărât să demoleze casele pe sub care trecea tunelul şi să spargă şi tunelul, transformându-l în pasarelă pietonală. Pasarela a fost, iniţial, realizată din lemn, însă în 1959 a fost turnat actualul pod. La început, pe pod circulau numai căruţele, însă cu timpul a început să fie folosit şi de pietoni.
De-a lungul timpului, Podul Minciunilor a suferit câteva modificări. Multe dintre ele au fost efectuate la felinare – podul a fost luminat încă de la început cu aceste obiecte, care după câţiva ani au fost înlocuite cu felinare care purtau semnul regalităţii.
Astăzi, marginile de piatră ale podului sunt prevăzute cu patru felinare, făcute şi ele din fontă turnată. De asemenea, în nordul podului se pot citi inscripţiile „1859” şi „Friederichs Hutte” (adică Turnătoria Friederich, cea care a executat podul).
Ultima restaurare a Podului Minciunilor a avut loc în anul 2006, lucrările fiind realizate de o firmă din Germania. Aceasta a lucrat fără nicio pretenţie financiară, specialiştii spunând că vor să redea gratuit Capitalei Culturale Europene din 2007 unul din simbolurile sale. Aceştia au fost foarte atenţi când au restaurat podul, folosind procedee speciale, care să nu afecteze fonta.
Pe lângă aspectul său cultural și istoric, Podul Minciunilor oferă și o vedere pitorească asupra zonei istorice a Sibiului, fiind un loc preferat pentru fotografii și artiști. Poziția sa unică îl face ideal pentru a observa arhitectura medievală a orașului și pentru a te bucura de atmosfera vibrantă a piețelor adiacente.
Podul este nu doar un punct de atracție turistică, ci și un loc de întâlnire pentru localnici și vizitatori, un spațiu unde se întrepătrund povești ale trecutului cu momentele cotidiene ale prezentului. Este, de asemenea, scenă pentru diverse evenimente culturale și festivaluri care celebrează bogăția culturală a Sibiului.
