Home Cultură generală Cateva povestiri despre Nasterea Domnului

Cateva povestiri despre Nasterea Domnului

0
foto: mlodziezmaryjna.pl

Se cunosc multe povestiri despre Nasterea Domnului Isus Hristos, unele mai frumoase decat altele, adunate din popor si pastrate din generatie in generatie.

Una din aceste povestiri aminteste: cand s-a nascut Isus Hristos, Craciuneasa a mers si a mosit-o pe Maria, exact de ziua lui Mos Craciun. Suparat ca femeia lui a muncit in zi de sarbatoare, batranul Mos Craciun ii taie mainile. Plina de durere, Craciuneasa s-a dus la Maica Domnului cu mainile taiate, atunci Maica Domnului sufland peste mainile ei acestea s-au vindecat, si au devenit mult mai curate si frumoase. De atunci s-a pastrat datina ca fiecare crestin sa faca un colac care sa aiba infatisarea unei maini cu degetele intinse (care pentru a straluci se unge cu ou).

O alta povestire despre Nasterea Domnului, care circula prin Bucovina, aminteste de faptul ca Maria era fata unui imparat care trebuia sa aduca pe lume un copil. Imparatul a ramas mirat de aceasta intamplare si a chemat la el pe oamenii imparatiei si a dat la fiecare cate o ramura uscata de mar paduret, pe care sa o prinda in dinti. Lemnul a ramas neschimbat la toti, doar la un batran marul a dat flori si frunze. Astfel a inteles imparatul ca fiul Mariei ce se va naste este Sfant.

O povestire despre Nasterea Domnului, cunoscuta prin zona Moldovei, are urmatorul continut: intr-un trag din Moldova, in partea de rasarit era un mic negustor, Oachim, care avea o fata pe nume Maria, foarte frumoasa, pe care tatal a inchis-o intr-un turn (pentru a o feri de lumea inconjuratoare) impreuna cu o batrana slujnica pe nume Ana. Un ingeras a lui D-zeu ii aducea de mancare. Intr-o noapte a sosit la ea arhanghelul lui D-zeu, Gavril, care i-a prezis fetei ca va face un copil fara barbat. De rusine, tatal fetei (jidan) o scoate din turn o suie intr-o sanie cu doi cai si o plimba prin tot Vifleiemul. Catre seara, fata cu sania cu doi cai a ajuns la Mos Craciun care isi sarbatorea ziua. La insistentele fetei sa fie primita in casa, femeia acestui om nu vrea sa o primeasca pe Maria sa inopteze la ea, pe motiv ca are musafiri. Maria insista spunand ca doarme si in iesle numai sa o primeasca. O primeste si se culca in iesle unde erau boii si cei doi cai.

Dar in acea noapte Craciunoaia o moseste pe Maria care aduce pe lume un fiu. Femeia o inveleste pe Maria si pe fiul sau cu paie, apoi pleaca sa-si serveasca musafirii cu dulciuri, ia tava cu dulciuri (dar uita ca are mainile pline de sange). Suparat pe sotia sa, Craciun ia o bardita si-i taie mainile. De durere femeia fuge afara si plangand se duce la iesle unde era fecioara Maria care drept rasplata, o blagosloveste si-i face maini si palme de aur. Barbatul sau vede ce greseala a facut si se duce la iesle la Maica Domnului sa-i ceara iertare.

Apoi el petrece cateva zile cu musafirii sai, iar pe Fecioara Maria cu pruncul in brate i-a primit bucuros in casa. Dupa 40 de zile, Maria pleaca spre tara sa cu pruncul in brate. In drum intalneste un om, ce semana pe camp boabe de grau. Fecioara Maria ii spune sa vina maine la secerat. In ziua urmatoare, omul cu nevasta sa merg la ogor, si asa a fost: graul era de secerat. Pe langa ogor au trecut doi soldati (doi irozi) care o cautau pe Fecioara Maria. Aceasta, pentru a-i opri din drum seaca fantanile, astfel irozii renunta sa o urmareasca. Ajunsa la granita, ea trece si ajunge in tara ei de unde a plecat.

foto: bisericasfvineri.ro
foto: bisericasfvineri.ro

O povestire din zona Tecuciului spune: Venindu-i vremea sa nasca, Fecioara Maria a parasit familia si a ajuns la Mos Craciun si Craciunoaia, care nu au vrut sa o gazduiasca in casa lor. Atunci ea sarmana s-a adapostit in grajdul cu boi, aici au cuprins-o durerile nasterii iar baba Craciunoaia, auzind tipetele ei, fiindu-i mila s-a dus la ea si a mosit-o. Apoi i-a povestit lui Craciun cele intamplate. Acesta fiind un om rau a pedepsit-o pe baba, i-a taiat mainile si apoi a plecat in sat. Fecioara Maria cand a aflat i-a zis babei sa cufunde mainile taiate in ceaunul cu apa de pe soba, si pe loc mainile au crescut cum erau la inceput. De la acea minune intamplata, se spune si azi ca mainile moaselor sunt de aur.

In Muntenia se povesteste ca: in Ajunul Craciunului cand s-a nascut Mantuitorul o broasca din vecinatate a adus marea veste oracaind. Maica Precista a auzit-o si a dorit sa fie binecuvantata, bagata in seama de toata lumea si sa fie vestitorul ploilor, iar trupul ei sa traiasca in veci. De aceea cand broastele mor, nu sunt distruse de viermi ci ele se usuca. Daca cineva ucide o broasca, Dumnezeu se supara si porneste ploi.

O povestire despre Nasterea Domnului din partile Bucovinei cuprinde urmatoarele: dupa ce D-zeu si Diavolul au facut pamantul si oamenii, au inceput sa se certe de la faptul cum sa-si imparta oamenii intre ei, si cu ce chip sa fie ei. D-zeu a suflat duh sfant asupra unei flori, pe care Fecioara Maria a mirosit-o. Astfel ea s-a simtit ,,grea” si de rusine pleca in lume, ratacind in tot Postul Craciunului. Apoi obosita de umblat Fecioara Maria s-a intors la Craciun si a cerut gazduire. Dar acesta foarte hotarat nu o primeste, atunci ea se retrage in grajdul cu vite, aici ii vine ceasul nasterii si Craciunoaia o moseste. Craciun cand afla ca Fecioara Maria i-a ,,pangarit” grajdul, o pedepseste pe nevasta sa, ii taie mainile pe care le considera murdare. Femeia fuge in grajd, acolo Mantuitorul o blagosloveste si mainile ii cresc la loc. Cand a vazut Craciun pe femeia sa cu mainile crescute la loc, s-a minunat de puterea Mantuitorului.

foto: alinatoma.wordpress.com

Multa intelepciune are si povestirea despre Nasterea Domnului din Bucovina: in timpurile indepartate lumea era asemanatoare, nici soarele nici stelele nu erau pe cer, doar luna era si oamenii lucrau la lumina ei. In acele vremuri era un om, Craciun, foarte rau care avea o nevasta si trei fete, pe care le batea mereu, astfel ele erau: una stalcita, alta schioapa, alta schiloada iar Craciunoaia era toata o rana pe corp. Ea se odihnea cand Craciun pleca de acasa. In una din zile vine la Craciun Fecioara Maria si-i cere gazduire deoarece ea trebuia sa nasca.

Desi se temea de barbatul ei Craciunoaia o primeste in ascuns in grajdul cu boi. Acolo l-a nascut pe Isus iar Craciunoaia a mosit-o pe Fecioara Maria. In acea noapte pe cer, pe langa luna, aparu si luceafarul (care aduse vestea ca s-a nascut Isus), apoi stelele iar mai tarziu rasaritul soarelui. Vazand acestea Craciun a crezut ca a luat foc casa lui si porni spre gospodarie in fuga. Craciunoaia trimise pe rand pe fiicele sale sa aiba grija de Fecioara Maria, iar ele pe rand au fost vindecate de suferinta pe care o avea fiecare. Vazand aceste minuni, Craciun multumi lui Dumnezeu ca i-a adus-o pe Maica Domnului in casa sa, si de atunci a cinstit-o mereu.

O alta povestire despre Nasterea Domnului este: Maica Domnului, fiica lui David era slijnica la un anume jidov. Era cinstita, iar un fiu a lui Craciun umbla sa o ia de nevasta. Intr-o zi el vine cu cateva lamai in buzunar la Maica Domnului. Ea ii cere una fiindca mirosea frumos. Feciorul lui Craciun i-a dat o lamaie, ea o miroase si i se facu rau, nu trecu mult si ea nascu pe Isus, fiul lui D-zeu, care va fi chinuit de acel neam jidovesc. Jidovii cand au aflat ca fiul lui D-zeu s-a nascut au inceput sa ucida toti copii mici crezand ca-l vor ucide si pe Isus.

Maica Domnului a reusit sa-l ascunda pe Isus in turma cu oi pentru a fi protejat, iar berbecii au hotarat: ,,cele care au lapte sa-l hraneasca iar cele sterpe sa-l incalzeasca. Drept rasplata Maica Domnului blagosloveste oile ca trupul lor sa fie sfintit. De atunci oile sunt placute de D-zeu, iar casul lor se sfinteste in ziua de Paste. Apoi Maica Domnului l-a ascuns pe fiul sau intre porci care l-au hranit si adapostit. Drept rasplata Maica Domnului i-a blagoslovit si pe porci, carnea lor sa indulceasca oamenii, astfel s-a pastrat datina ca sa se taie porcul de Craciun.

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Exit mobile version