Premiul Nobel pentru Literatura s-a acordat aproape in fiecare an incepand cu 1901, pornind de la dorinta lui Alfred Nobel de a rasplati acei scriitori care au excelat cu adevarat in arta scrisului, schimband si perceptia lumii odata cu arta lor. Intrerupt de razboaie, controversat uneori prin alegerile finale si uneori chiar refuzat, premiul a ramas in continuare etalonul suprem al succesului mondial in literatura, succes care nu tine neaparat de vanzari sau publicitate, ci de profunzimea spiritului.
Desi initial Premiul Nobel pentru Literatura trebuia oferit in fiecare an, festivitatile au fost intrerupte in mai multe ocazii din cauza conflagratiilor mondiale sau altor probleme, nefiind oferit in 1914, 1918, 1935, 1940, 1941, 1942 si 1943. In anii cand a fost oferit, a fost invaluit intr-o adevarata mitologie, intregul proces de desemnare a castigatorului fiind lung, laborios si aproape o experienta religioasa, daca e sa ii credem pe unii. Astfel, cei indreptatiti sa propuna sugestii de autori merituosi au o perioada de cateva luni in care sa trimita propunerile comisiei finale. Chiar si cei care nu au primit o invitatie in acest sens pot sa propuna autori prin mesaje, care sunt luate in consideratie. Insa nu oricine poate sa trimita propuneri, nefiind vorba de un top literar banal.
Doar profesorii universitari in domeniu, criticii de prestigiu mondial si fostii castigatori ai Premiului Nobel pentru Literatura pot sa isi aduca aportul. Nominalizarile sunt facute publice abia dupa 50 de ani, cand cel mai probabil autorii nu mai sunt in viata, aceasta fiind politica in fiecare an. Asta nu insemana insa ca barfe si supozitii nu exista; de exemplu, anul acesta s-a zvonit ca Mircea Cartarescu, autor roman de succes, ar fi in cursa pentru Nobel. Castigatorul a fost insa poetul Tomas Transtromer. Insa acest fapt nu inseamna niciodata un motiv de disperare, multi din castigatori fiind nominalizati ani la randul pana cand au primit faimoasa recunoastere literara. Altii au luat premiul “din prima” cum s-ar zice, ganditori de seama precum Bertrand Russell, Luigi Pirandello, William Faulkner sau Rabindranath Tagore.
Premiul Nobel pentru Literatura a fost de multe ori controversat, aducandu-se argumentul ca oricat de buna ar fi opera cuiva, nu va primi premiul prea curand, mereu preferandu-se scriitorii mai in varsta. Desigur, exemplul lui Rudyard Kipling ar contrazice teoria, el primind premiul la varsta de 42 de ani, fiind cel mai tanar laureat. Alte guri rele critica premiul prin faptul ca de multe ori prefera un autor accesibil unei mici categorii, cu un scris pretentios si care ii face pe cei din comisie sa para intelectuali rasati prin faptul ca il apreciaza. Si aceste critici sunt des nedrepte, multi autori de geniu primind premiul, chiar cand opera lor prezenta viata simpla si dura, asa cum e ea, autori precum John Steinbeck sau William Faulkner, carora nu li se poate nega valoarea.
In mod interesant, in unele cazuri o singura carte scrisa a fost suficienta pentru a convinge juriul de meritul scriitorului, lucru care s-a intamplat in cazul lui Thomas Mann sau Ernest Hemingway pentru “Batranul si marea”. Prestigiul premiului insa a ramas acelasi indiferent de motivatia oferita de juriu pentru autorul ales, iar acestia si-au ridicat mereu premiul cu mandrie… sau aproape mereu, fiind doua cazuri in care acest lucru nu s-a intamplat. Este vorba intai de Jean Paul Sartre, care nu dorea sa primeasca nici un premiu din principiu, asa ca nu a facut o exceptie pentru premiul Nobel pentru Literatura. Al doilea caz este al lui Boris Pasternak, autor din Rusia sovietica, pentru ca nu a fost lasat sa se duca sa ridice premiul de catre regimul politic.
Premiul a mai fost apreciat si pentru faptul ca a permis mai mult accesul femeilor in clubul select al laureatilor la Nobel. Insa aici nu este problema premiului neparat, cat a cadrului social, care privea cu ochi critici o femeie care isi petrece toata ziua experimentand in laborator, insa care nu avea nicio problema cu o femeie care scrie cat e ziua de lunga. Astazi, femeile au acces mai mare la premii, lucru si observat in alte categorii. In ceea ce priveste Premiul Nobel pentru Literatura, castigatorele au fost destul de multe, 40 la numar, intre le incadrandu-se si cea mai in varsta persoana care a castigat vreodata premiul, Nadine Gordimer (88 de ani).
O singura problema ramane insa a obiectivitatii premiului: cea a limbii. Daca un autor scrie intr-o limba de circulatie internationala (italiana, engleza, franceza, germana etc) sau in una vorbita de foarte multi oameni, in general are sanse mai mari sa ajunga in atentia prestigioasei comisii. Asrfel, se considera ca daca Mircea Eliade ar fi avut parte de traduceri mai multe si mai bine distribuite, ar fi putut fi un competitor serios pentru titlu. Si altii au manifestat aceeasi grija, insa odata cu intarirea globalizarii si aceasta va disparea. Iar placerea de a citi ceva de bun gust va ramane la randul ei cu oamenii de pretutindeni.
