Prigoria în România: când și unde o poți întâlni
Prigoria (Merops apiaster) este o pasăre migratoare deosebit de spectaculoasă, cunoscută pentru penajul ei viu colorat și obiceiul unic de a se hrăni cu albine. Aceasta migrează anual din regiunile mediteraneene și din Asia Centrală, stabilindu-se temporar în România începând din aprilie și rămânând până în luna septembrie. Prigoria poate fi întâlnită în colonii mici, de obicei în apropierea râurilor, unde își sapă galerii pentru a cuibări.
Prigoria (Merops apiaster) este o pasare migratoare care cloceste in spatiul mediteranean, in tarile baltice, sudul Rusiei, in Asia Centrala si de Est. Este intalnita in mici colonii in Germania si Austria. De obicei migreaza in Africa tropicala si de Est. Vine in tara noastra in a doua jumatate a lunii aprilie si pleaca in septembrie. Se asaza mai ales de-a lungul raurilor cu maluri inalte, unde isi sapa galerii de cuibarit.
Dieta prigoriei: un consumator specializat de albine
Este numita si albinarel, viespar, ploiete, viesparita, albinar, ciuma albinelor sau mancatoare de albine. Se remarca printr-un cioc lung, ascutit, subtire, negru si usor incovoiat in jos. Aripile sunt lungi, ascutite, viu colorate, picioare slabe, scurte, de culoare gri-maro.
In locurile unde traiesc este practic imposibil sa ramana neobservate. Insufletesc intreaga atmosfera si ofera un aspect frumos cand zboara. S-au specializat in a-si cauta hrana in aer si se hranesc aproape exclusiv cu insecte. Dupa cum le spune numele, mananca cu predilectie albine, deoarece inca de tinere sunt insensibile la veninul acestora. O prigorie poate consuma intr-o zi 50-100 de albine.
Caracteristici fizice și comportament ale prigoriei
Penajul este viu colorat. Zona de deasupra capului si ceafa sunt maro, spatele este galben, partea ventrala este albastra. In rest are diferite parti de culoare neagra, portocalie, galbena, albastra si verde. Are lungimea corpului de 27-29 cm, deschiderea aripilor de 50 cm si greutatea poate ajunge la 50-70 g.
Are un mod interesant de a-si procura hrana. Pasarea sta pe o ramura de cele mai multe ori fara frunze, de unde poate observa cat se poate de bine vazduhul. Indata ce o insecta zburatoare se apropie, o fixeaza cu multa precizie, urmarind-o prin miscarile capului. Ea poate sa se uite drept inainte cu ambii ochi spre varful ciocului.
Prigoria urmareste fiecare miscare si schimbare in directia de zbor a prazii zburatoare cu cea mai mare atentie, de parca ar fi legata de ea printr-un fir invizibil. Dupa aceea ea se arunca in zbor rapid asupra insectei, o prinde cu varful ciocului si emite un sunet care se aude clar. Apoi se duce inapoi pe ramura de unde a zburat.
Lovita timp indelungat, prada este omorata si inainte de a fi inghitita este faramitata. Aceasta miscare prin care prada este lovita mortal este o miscare tipic instinctiva. Uneori se hraneste si cu hrana de pe sol. Prigoriile prind fara probleme si bondari. La ele intepatura, veninul de albine nu are nici un efect sau poate fi un efect de scurta durata, desi evident provoaca durere.
Viața de familie și reproducerea prigoriei
La prigorie, masculul si femela se pot foarte greu deosebi intre ei, mai ales ca in perioada imperecherii, atitudinea lor se poate modifica mult si fiecare se comporta la fel cu celalalt. Uneori in aceasta perioada are loc o hranire a masculului de catre femela. In timpul construirii cuibului, teritoriul in care se afla femela este aparat cu indarjire de catre mascul impotriva altora. In schimb, galeria de cuibarit poate fi vizitata si de alti membri ai coloniei. Confectionarea galeriei de cuibarit este facuta cu schimbul de ambii parteneri.
Ei sapa cu ciocul si pamantul este scos cu picioarele. Dupa aproximativ zece zile galeria este terminata. Intrarea este de 4-5 cm si are pana la 2 m lungime. La capat se largeste formand o camera de 20-25 cm latime si 20 cm inaltime. Unele galerii au cate doua camere. Sapte zile mai tarziu ambii parteneri incep sa cloceasca cinci pana la sapte oua, inlocuindu-se la fiecare 20-30 de minute. Durata clocitului este de trei saptamani. Apoi puii sunt hraniti de pasarile adulte.
Legaturile dintre prigorii sunt foarte puternice. Niciodata una nu smulge prada alteia. Noaptea obisnuiesc sa doarma in siruri apropiate una de alta, au corpurile intotdeauna drepte. Capul nu este bagat in penajul de pe umar, ci este tinut drept.
Prigoria face parte din ordinul Coraciiformes si familia Meropidae.
Prigoria și impactul asupra populațiilor de albine
Deși prigoria este cunoscută pentru dieta sa predominantă formată din albine și alte insecte zburătoare, studiile arată că prezența acestei păsări nu are un impact semnificativ asupra populațiilor de albine domestice sau sălbatice. Prigoria tinde să consume albinele individuale care zboară la distanță de stupi, iar numărul de albine capturate zilnic este mic comparativ cu populația totală de albine dintr-o zonă.
De asemenea, prigoria contribuie la echilibrul ecosistemului, controlând populațiile de insecte dăunătoare și menținând sănătatea mediului înconjurător. Astfel, în ciuda renumelui său de „albinărel” sau „ciumă a albinelor”, această pasăre nu reprezintă o amenințare reală pentru apicultori, ci mai degrabă face parte din dinamica naturală a ecosistemelor în care trăiește.
Video – Prigoria (Merops apiaster):
