Profesia, activitatea pe care o desfăşurăm de-a lungul unei părţi importante din viaţă, ne modelează creierul, aşa cum chipul nostru este oglinda experienţelor trăite? Fiecare om este conectat permanent la lume şi transformat fără încetare de evenimente, de emoţii, de universul social şi cultural în care trăieşte. O transformare care se reflectă în comportament, în personalitate, în modul care funcţionează creierul nostru, chiar în fizionomie.
Un pilot de avion, un şofer de taxi, un dansator, un pompier, un bibliotecar, un muzician, un chirurg, un negustor, un ceasornicar, un zidar, un avocat, un profesor, un investitor, un medic etc. – atât de multe profesii, care necesită abilităţi diferite, atât fizice, cât şi intelectuale. Iar mintea umană, spun specialiştii, este concepută să se îmbunătăţească pe măsură ce acumulăm experienţă, are o calitate excepţională – neuroplasticitatea – potrivit căreia comportamentele repetabile pot schimba structura şi funcţiile creierului.
Fiecare, prin profesia sa, prin locul în care trăieşte, prin oamenii care-l înconjoară, işi făureşte o “istorie” personală, este provocat la adaptări continue, suprapuse peste moştenirea genetică, cea care ne particularizează. Şi mai există şi nişte “vase comunicante” între cei cu aceeaşi profesie, cu aspiraţii comune, eşecuri, confruntări, resemnări, proiecte de viaţă, toate găsindu-şi reflexul pe chipul nostru, ceva ce nu poate fi ascuns şi care ne reprezintă.
Cum ne modelează profesia creierul?
Sintagma “deformare profesională” a devenit deja un clişeu şi ascunde un adevăr care, multă vreme, a fost doar intuiţie, dar care acum este probat ştiinţific. Membrii aceluiaşi corp profesional tind, în mod natural, să adopte aceleaşi “coduri” (limbaj, comportament, vestimentaţie etc.), dar se pare că prezintă similitudini şi în privinţa felului în care funcţionează creierul.
Acolo, în pliurile cortexului cerebral (substanţa cenuşie, care conţine corpii celulari ai neuronilor), profesia este cea care generează diferenţe semnificative între oameni, pe baza exercitării şi dezvoltării abilităţilor într-un anumit domeniu. Iar astăzi, neurostiintele, prin progresele în imagistica cerebrală, au reuşit să identifice “deformările profesionale” şi, în general, efectele muncii asupra minţii.
Neuronii noştri nu sunt “îngheţaţi”. În fiecare zi, fiecare om pierde între 10 mii şi 50 de mii de neuroni, dar cercetările din ultimele două-trei decenii au arătat, cu certitudine, că această pierdere neuronală nu este ireversibilă, pe măsură ce unii neuroni mor, apar alţii, care dezvoltă noi căi de comunicare, alte sinapse, cu alţi neuroni funcţionali. În felul acesta este posibilă adaptarea continuă la noi activităţi, dezvoltarea creativităţii şi a memoriei.
Comportamentul repetat induce formarea de “poteci neuronale”, care, la rândul lor, influenţează apoi interpretarea noilor informaţii, emoţii, comportamente, un fel de buclă de influenţă reciprocă şi în modelare permanentă. Aceste “poteci” dictează şi probabilitatea cu care un comportament sau altul se va manifesta preferenţial şi conduc la ceea ce numim “profesionalism”.
În orice profesie, aceste “poteci neuronale” ne fac mai rapizi, mai abili, mai precişi, mai eficienţi. Cu cât repetăm o activitate, cu atât reţelele neuronale, care sunt implicate în desfăşurarea acesteia, vor ieşi în evidenţă, până la “deformarea” anumitor zone ale creierului, reconfigurarea lor sau configurarea altora.
Profesia şi modificarea creierului – câteva exemple
Un studiu recent arată, de exemplu, că un şofer de taxi din Londra trebuie să memoreze circa 25 000 de străzi. La un concurs pentru ocuparea unor posturi de şofer de taxi, din cei 79 de candidaţi, doar 39 au reuşit. Observarea structurii creierului acestora din urmă a arătat că, după ani în care au făcut acest exerciţiu de învăţare, hipocampul (parte importantă a creierului, cu rol esenţial în trecerea informației din memoria de scurtă durată în memoria de lungă durată, precum și în navigarea în spațiu) a devenit supradezvoltat.
La jucătorii de golf, regiunea fronto-parietală, implicată în controlul mişcărilor, creşte în volum. În mod similar, sportivii de performanţă, pe lângă antrenamentul fizic, au foarte bine dezvoltate capacităţile vizuale, perceptive şi de atenţie. Jocurile video oferă şi ele creierului abilităţi sporite în extragerea informaţiilor dintr-o secvenţă şi accelerarea procesului decizional.
La fel, în activităţi care presupun parcurgerea (cititul) multor pagini (documente), neuronii din sistemul vizual, care, până la un anumit moment (vârstă), se activau ca răspuns la toate tipurile de obiecte, se vor activa doar ca răspuns la litere, după cum s-a putut evidenţia prin analize de Imagistică prin Rezonanţă Magnetică (RMN).
În cazul celor care exercită şi sunt foarte buni în profesia de translator, după cum arată mai multe studii, sunt mai dezvoltate regiunile din creier implicate în percepţia limbajului, în memorie şi atenţie. Odată cu timpul, capacitatea de traducere aproape simultană se automatizează, respectivele persoane dobândind şi abilităţi de stăpânire a discursului (în sensul unor formulări cât mai adecvate şi mai nuanţate).
În profesia de parfumier, cu cât o persoană este mai antrenată să distingă mii de mirosuri, cu atât cortexul piriform al acesteia (regiune din creier responsabilă cu mirosul) este mai dezvoltat, ca şi regiunea din creier care coordonează memoria mirosurilor.
Arată-mi cum eşti, ca să-ţi spun ce profesie ai!
Chipurile noastre, dincolo de componenta genetică, dobândesc trăsături comune în funcţie de profesia pe care o exercităm, aşa cum purtăm o amprentă a generaţiei căreia îi aparţinem sau a locului în care trăim?
Un studiu realizat de un grup de cercetători de la Universitatea Pennsylvania, SUA, spune că se poate identifica profesia unui om observându-i fizionomia. Pentru a ajunge la această concluzie, 614 subiecţi au fost supuşi unui test vizual: fiecăruia i s-au prezentat fotografii în alb-negru ale unor oameni de afaceri, ale unor generali de armată, ale unor lideri politici şi ale unor antrenori sportivi.
Fiecare fotografie a fost decupată astfel încât să se vadă doar faţa, apoi li s-a cerut participantilor la experiment să asocieze fotografia cu una dintre profesii/ funcţii. 60% dintre răspunsuri au fost corecte. Când li s-a solicitat să justifice răspunsul, s-a văzut că cei mai mulţi s-au ghidat după stereotipuri de felul: generalii de armată aveau trăsături mai “aspre”, mai “grave”, chiar triste, oamenii de afaceri păreau, prin comparaţie, mai “calzi”, mai “optimişti”, dar cu o anume “fermitate” în expresie, antrenorii sportivi aveau o expresie mai “tinerească”. Cele mai multe confuzii, dintr-o cauză nu tocmai clară, au creat chipurile politicienilor.
Alte studii arată că profesia, indiferent care ar fi aceasta, dacă este generatoare de stres peste limitele acceptabile (pentru că nu este exercitată cu plăcere sau pentru că este prea solicitantă) îşi lasă amprenta mai mult pe chipul femeilor decât al bărbaţilor şi, într-un mod şi mai pronunţat, dacă este vorba de o funcţie de conducere.
Profesia si 12 legi ale creierului, pentru a ne optimiza activităţile
Într-o carte din 2008, devenită deja celebră, “Brain Rules: 12 Principles for Surviving and prospering at Work, Home, and School” (“Reguli ale creierului: 12 principii pentru a supravieţui şi a prospera la locul de muncă, acasă şi la şcoală”), autorul, John Medina, cercetător american, specialist în biologie moleculară, explică felul în care funcţionează creierul uman şi cum fiecare poate deveni mai performant în profesie şi în viaţa de toate zilele.
John Medina, a cărui carte a figurat luni de zile în topul best-seller-urilor, al New York Time, spune că o condiţie fundamentală pentru funcţionarea inteligenţei personale şi profesionale este cunoaşterea sinelui, înainte de cunoaşterea celorlalţi, cunoaşterea felului în care funcţionează creierul şi exploatarea adecvată a capacităţilor sale.
Creierul, cea mai sofisticată structură din câte există…
Profesia, cu tot ceea ce presupune aceasta (informaţii, concentrare, stres, competiţie, zvonuri, controverse etc.) ne modelează creierul şi trebuie să fim conştienţi de această realitate. Iată cele “12 legi ale creierului”, aşa cum le formulează John Medina:
- Legea 1. Supravieţuirea – creierul uman a evoluat odată cu celelalte funcţii ale organismului. În procesul adaptării la mediu, omul a avut de ales între “a deveni mai puternic” şi “a-şi dezvolta inteligenţa”. Treptat, a devenit capabil să-şi imagineze lucruri, să inventeze, să gândească simbolic. Creierul s-a dezvoltat şi este, practic, o structură pe trei etaje: creierul reptilian sau trunchiul cerebral, care este cel mai vechi şi care controlează funcțiile vitale (respirație, ritm cardiac, alternanța între starea de veghe și somn etc.), sistemul limbic, care este comun tuturor mamiferelor şi care controlează reflexele de supraviețuire (legate de cele cinci simțuri), comportamentul alimentar și sexualitatea si cortexul uman, cu mai multe regiuni specializate și ai cărui neuroni se activează sau se sting după cum este necesar;
- Legea 2. Exerciţiul fizic stimulează capacităţile cognitive.
- Legea 3. Un somn bun înseamnă o gândire sănătoasă – o noapte nedormită diminuează cu 30% capacităţile cognitive. În plus, în timpul somnului, creierul consolidează ceea ce aflăm, învăţăm în stare de veghe.
- Legea 4. Creierul stresat nu învaţă şi nu reacţionează în favoarea noastră, poate provoca o diminuare a performanţelor, a memoriei, a sistemului imunitar, influenţează sistemul cardio-vascular etc. Trebuie însă ştiut, spune autorul cărţii, că, în general, “stresul este neutru, nici bun, nici rău”, depinde de fiecare persoană felul în care face faţă unei asemenea situaţii.
Cablajul cerebral, atenţia, memoria, simţurile
- Legea 5. “Cablajul cerebral” – Fiecare creier posedă un “cablaj” unic. Cea mai mică informaţie (vizuală, auditivă, olfactivă etc.), orice proces de învăţare, fie că este vorba de profesia noastră, de şcoală, de alte activităţi şi experienţe, modifică structura neuronilor activaţi în procesele respective; ca şi muşchii, creierul devine mai puternic şi mai “mare” pe măsură ce lucrăm.
- Legea 6. Atenţia – Nu acordăm atenţie lucrurilor care ne plictisesc sau ne enervează. Atenţia depinde fundamental de trei factori – memoria, interesul şi conştientizarea. În plus, John Medina spune că, pentru a fi performanţi, trebuie să facem lucrurile pe rând.
- Legea 7. Memoria – o informaţie trebuie repetată, pentru a fi asimilată si consolidată.
- Legea 8. Simţurile – creierul înregistrează mai bine o informaţie, dacă aceasta este percepută prin mai multe simţuri simultan.
Profiluri - Legea 9. Văzul depăşeşte toate celelalte simţuri.
- Legea 10. Muzica – studierea sau simpla ascultare a muzicii (ritm, frecvenţă, timbru) stimulează funcţiile cognitive. Unii cercetători consideră chiar că există anumite zone neuronale dedicate “universului muzical”.
- Legea 11. Creierul bărbaţilor este diferit de cel al femeilor, ceea ce generează şi diferenţe de comportament. De asemenea, emoţiile sunt tratate diferit. Cercetările au mai arătat că şi expresia verbală este diferită, femeile utilizând ambele emisfere cerebrale pentru această funcţie. S-a mai constatat că femeile folosesc instinctiv limbajul indirect al negocierii, în timp ce bărbații folosesc instinctiv limbajul direct al deciziei, fără a se putea spune cu precizie dacă aceste comportamente sunt înnăscute sau dobândite.
- Legea 12. Explorarea – Oamenii sunt exploratori înnăscuţi. Creierul învaţă toată viaţa, iar unele părţi ale sale rămân mereu la fel de maleabile ca în prima zi.
Un creier bine “îngrijit” nu oboseşte niciodată
Aşadar, ştiinţa a demonstrat că profesia, ca orice altă experienţă de viaţă, ne (re)modelează creierul, iar creierul, la rândul său, “răspunde” la stimulii la care este supus în diverse feluri. Există o interacţiune permanentă între mintea noastră si realitatea în care trăim, iar ceea ce facem, gândim, auzim, simţim se răsfrânge şi asupra fizionomiei. Din combinaţia tuturor acestor factori rezultă “imaginea” noastră, felul în care suntem percepuţi de ceilalţi si cum ne percepem noi insine. Suntem ceea ce gândim. Suntem ceea ce facem. Iar un creier bine “îngrijit” nu oboseşte niciodată să ne susţină istoria personală, să ne modeleze si să ne reinventeze perpetuu.
