Racul de râu, homarul și langusta sunt trei dintre cele mai fascinante specii de crustacee, fiecare având trăsături unice și un rol important în ecosistemele acvatice. Racul de râu este adesea întâlnit în apele curgătoare din apropierea malurilor, în timp ce homarul și langusta sunt locuitori ai adâncurilor marine. În acest articol, vei descoperi informații interesante despre aceste specii, cum își desfășoară viața în mediu, ce preferințe alimentare au și care sunt cele mai mari amenințări pentru ele.
Habitatul și stilul de viață al racului de râu
Racul de rau traieste in apele curgatoare, de preferinta pe langa malurile abrupte acoperite de copaci, astfel adapostindu-se in timpul zilei sub radacinile de langa mal. El traieste si langa malurile netede, sub pietre. Se hraneste cu diverse animale acvatice, ca de exemplu scoici, melci, larve de insecte, ocazional si cu pesti mici. Pe langa acestea nu refuza nici hrana vegetala, preferand chiar substantele de origine vegetala si animala in putrefactie.
Cefalotoracele racului care cuprinde atat capul, cat si cele opt segmente toracice se termina in partea anterioara cu un spin ascutit, la baza caruia se afla ochii pedunculati. Suprafata acestor ochi este impartita in campuri compuse din numerosi ochi simpli. Prima pereche de antene poarta pe al treilea articol bazal, doi flageli. Pe fata superioara a primului articol bazal, se observa un orificiu fin, inchis cu peri desi, care duc spre organul simtului de echilibru.
Acesta este un saculet captusit in interior cu peri senzoriali, pe care se afla granule de nisip, ce sunt reinoite la fiecare naparlire. Granulele actioneaza asupra perilor, in functie de pozitia racului, determina corpul acestuia sa execute miscari de echilibrare.
Mandibulele puternice au cate un palp, care ajuta la curatirea placilor dintate masticatoare. Aceste placi sunt pentru raci cele mai importante organe pentru faramitarea hranei. Perechile de maxile foliacee au asemenea placi de mestecat, iar alta pereche de maxile mai are o paleta mare ce ajuta la respiratie. Prin miscarile sale vibratorii, apa necesara respiratiei este impinsa in cavitatea branhiala, de unde este eliminata la exterior printr-o despicatura anterioara. Cele trei perechi de maxilipede poseda trei ramificatii externe, iar cele cinci picioare locomotoare (pteropode) sunt uniramificate.
Orificiile organelor de reproducere se deschid la femele la baza celei de-a treia perechi de picioare, iar la masculi, la baza celei de-a cincea perechi de picioare locomotoare. Sexele se pot distinge clar dupa picioarele abdominale. La femela racului de rau, prima pereche de picioare abdominale este complet involuata.
Perechile 2-5 prezinta in schimb ramificatii lungi si externe, ce servesc ca suport pentru oua si puieti. La mascul, ramurile picioarelor abdominale sunt din aceasta cauza mai scurte, iar primele doua perechi apar transformate in organe de copulatie. Picioarele ultimei perechi, a sasea, sunt foarte latite, au aceeasi forma la ambele sexe si participa la formarea inotatoarei codale.
Dintre organele interne, cele digestive sunt cele mai importante. Esofagul scurt se termina intr-un spatios stomac macinator, prevazut pe fata anterioara cu o serie de dinti si ligamente. O musculatura speciala pune in miscare aceste formatiuni ale stomacului (ca o morisca gastrica) si astfel functia de masticatie inceputa cu ajutorul mandibulelor se continua si in stomac.
Alaturi de stomac se afla si cei doi asa numiti ochi de rac, adica doua glande calcaroase mici, a caror secretie serveste la intarirea cu calciu a tegumentului, care, dupa cum se stie, indata dupa naparlire este moale. Esofagul, stomacul si intestinul terminal sunt captusite in interior cu chitina. Numai o foarte scurta portiune din jurul deschiderii glandelor mari, galbene, formeaza intestinul mijlociu. Aceasta glanda, ce secreta sucurile digestive, are si functia de a absorbi substantele nutritive, dezvoltate de sucurile respective.
Pe langa racul de rau, al carui numar a scazut foarte mult din cauza ciumei racilor, exista si alti raci care sunt comestibili. In apele repezi ale torentilor se afla racul de piatra (sau racul de torenti), care este mai mic decat precedentul , ajunge la 8-10 cm si are clesti scurti si rugosi.
In baltile mari din Europa de Sud se pescuieste foarte mult racul de balta, care are 16-20 cm, cu clesti mai lungi si netezi.
Racul de rau american este o alta specie, este mai mic decat cel din apele noastre, are cestii mai mici si cu pete rosiatice pe abdomen, are prima pereche de picioare mai putin dezvoltata. Prima data au fost aduse 100 de exemplare in Franta, in anul 1900, apoi s-a raspandit pe teritorii intinse.
Homarul: locuitorul adâncurilor nordice
In apele oceanelor, mai mult in partile nordice, este foarte frecvent homarul – acest rac mare, de 30-50 cm lungime si pana la 5 kg greutate, este albastru-marmorat si are un cleste mai mare si altul mai mic. Se pescuieste ca si pestii, cu carlige, la adancimea de 50-60 cm, mai ales in Marea Nordului, pe coastele Norvegiei si ale Angliei. Milioane de exemplepare se pescuiesc pe coastele Atlanticului de Nord. Exista rar si in Marea Neagra, pe coastele Bulgariei.
Langusta: un crustaceu de lux din apele calde
Un alt crustaceu din apele oceanelor, ce coboara insa spre sud in apele mai calde, este langusta, care are aproximativ aceeasi marime cu homarul. Se gaseste in numar mare in Oceanul Atlantic si Marea Mediterana.
In apele de coasta ale Atlanticului se pescuieste si homarul zvelt (sau granatul imperial) numit de francezi si langustina, lung pana la 25 cm, are culoare rosie. Traieste pe litoralui german al Marii Nordului, dar mai ales pe cel francez si norvegian, ca si in Marea Maditerana. Este considerat cel mai gustos dintre toti reprezentantii acestui gen de crustacee.
Diferențele fizice și comportamentale dintre homar și langustă
Deși homarul și langusta sunt adesea confundate, ele au trăsături distincte. Homarul are clești mari și puternici, folosiți atât pentru prinderea hranei, cât și pentru apărare. În schimb, langusta are antene lungi și puternice, dar nu are clești proeminenți, fiind mai zveltă și mai rapidă decât homarul.
Langusta preferă apele calde, cum ar fi cele din Marea Mediterană și Oceanul Atlantic, pe când homarul este întâlnit mai des în apele reci și adânci ale Atlanticului de Nord. În gastronomie, atât homarul, cât și langusta sunt apreciate, dar homarul este adesea considerat mai delicat datorită texturii sale mai suculente.
