Regele Ferdinand I si Marea Unire de la 1 Decembrie 1918

La finele Primului Razboi Mondial, cand, pentru romani, s-a creat contextul istoric si politic favorabil realizarii Marii Uniri a tuturor provinciilor romanesti (Basarabia, Bucovina, Banatul, Crisana si Maramuresul) cu Romania, la conducerea tarii se afla Regele Ferdinand I de Hohenzollern, nepotul regelui Carol I, acesta din urma neavand un descendent in linie directa care sa ii urmeze la tron. In aceasta situatie, lui Ferdinand I , prin Decretul din martie, 1889, i s-a conferit titlul de Alteta Regala, Principe de Romania.

Cariera sa militara a pornit de la gradul de sublocotenent, ajungand general, calitate in care a condus armata romana, in Razboiul Balcanic, in 1913 (desi manifestase inclinatii, de mic, spre invatatura textelor sacre, bisericesti, probabil influentat de mama sa, Antonia, principesa de Portugalia).

A primit o educatie solida in universitati din Bonn si Leipzig. Este proclamat rege, in 1914, in septembrie, iar in 1916, in cadrul Consiliului de Coroana, din august, in conditii foarte dificile pentru tara, ia o hotarare istorica, referitoare la intrarea Romaniei in razboi, alaturi de Antanta, impotriva Germaniei. A fost un gest dezabrobat vehement de Familia de Hohenzollern (care i-a si retras diverse decoratii si grade acordate), de multi politicieni romani, care sustineau neutralitatea, dar, in acelasi timp, de mare atasament fata de idealurile de libertate si de unitate ale romanilor. A fost sprijinit de liberalul I.C. Bratianu, care i-a devenit un bun si apropiat colaborator si care a si negociat, ca trimis al Romaniei, conditiile Tratatului de la Versailles, la sfarsitul razboiului.

O mare influenta in luarea acestei decizii (intrarea Romaniei in razboi), se pare ca a avut si regina Maria (cu care Ferdinand I se casatorise in 1892), englezoaica de origine, inrudita cu familiile regale din Marea Britanie, Germania si Rusia, si al carei devotament fata de romani a fost exemplar. Cand, in 1916, teritoriul romanesc a fost ocupat, mai mult de jumatate, de trupele germane, familia regala, impreuna cu institutiile importante ale statului s-au mutat la Iasi, unde au ramas doi ani.

In acest timp, Regina Maria s-a inscris in Crucea Rosie, ajutand ranitii in razboi, iar Regele Ferdinand I a avut un rol esential in reorganizarea armatei care, in 1917, a obtinut rasunatoarele victorii de la Oituz, Marasesti si Marasti. Contributia Romaniei la triumful fortelor aliate a fost recunoscuta ulterior, prin Tratatul de la Versailles (au pierit in razboi peste 400.000 de soldati romani).

In timp ce Basarabia se impotrivea Ucrainei care dorea sa o anexeze, Rusia, rupand relatiile de natura diplomatica, sechestreaza tezaurul Romaniei, iar Bucovina hotaraste unirea cu provinciile romanesti, in Transilvania, Consiliul National Roman Central decide unirea cu Regatul. La Adunarea Nationala de la Alba Iulia, in prezenta a peste 1.200 de delegati, din toate provinciile romanesti, Vasile Goldis citeste, in Sala Unirii, decretul care exprima actul Unirii, ca un fapt implinit.

In 1922, la Alba Iulia, in Catedrala Reintregirii Neamului, Regele Ferdinand I si Regina Maria sunt incoronati ca suverani ai Romaniei Mari. Era locul cel mai potrivit pentru o asemenea ceremonie, pentru ca aici, in acest oras din Transilvania, in 1599, voievodul Mihai Viteazul realizase prima Unire a celor trei tari romane, Transilvania, Tara Romaneasca si Moldova.

Pe coroana regelui (coroana care fusese a predecesorului sau, Regele Carol I) au fost adaugate insemnele provinciilor romanesti unite, iar coroana reginei a fost comandata la Paris, la o celebra Casa de bijuterii, o coroana din aur masiv, in stilul bizantin al coroanelor voievodale. Evenimentul s-a bucurat de un fast deosebit. Regele Ferdinand I a invitat delegatii din peste douazeci de tari, inclusiv Japonia si Statele Unite ale Americii, Romania castigand enorm in privinta prestigiului sau international.

Dupa aceasta data, pentru tara a inceput o perioada de reconstructie si de prosperitate, pe care Regele Ferdinand I a sprijinit-o din rasputeri, incurajand initiativele partidelor politice, mai ales pe cele liberale, infaptuindu-se Reforma agrara din 1921, ca un gest de multumire pentru sacrificiul taranilor romani participanti, pe front, la razboi, s-a adoptat noua Constitutie a tarii, in 1923, si, in general, au fost ani de prosperitate si de dezvoltare fara precedent a economiei si a culturii.

Totusi, autoritatea regelui s-a diminuat treptat, in parte din pricina marii increderi pe care regele i-o acorda, in continuare, lui I.C. Bratianu (spre exasperarea dusmanilor politici ai acestuia), dar si pentru ca sanatatea Regelui Ferdinand I devenise tot mai subreda. S-a stins din viata in 1927, in iulie, la Sinaia. Este inmormantat la Biserica Episcopala din Curtea de Arges, alaturi de alti membri ai familiei regale. I-a urmat la tron Mihai, nepotul sau, care, la vremea aceea avea numai cinci ani, de aceea tara urma sa fie condusa de o Regenta.

Chiar daca unii contemporani l-au considerat pe Ferdinand I, omul, prea timid uneori si prea influentabil, nimeni nu a contestat meritele regelui in realizarea statului national unitar roman, toti l-au recunoscut ca pe un adevarat patriot, bun, generos si devotat tarii, numindu-l, pe buna dreptate, Ferdinand “Intregitorul de tara” sau “Regele Marii Uniri”.