Biserica Catolică era singura biserică acceptată în Europa Evului Mediu şi avea propriile sale reguli şi propriile sale cufere mari. Aceasta a fost perioada în care cele mai mari catedrale ale Europei au fost construite.
Liderii bisericii, precum episcopii şi arhiepiscopii, făceau parte din consiliul regilor şi aveau roluri foarte importante în conducerea ţărilor. Episcopii erau de cele mai multe ori bogaţi şi făceau parte din familii nobile. Ei obişnuiau să domnească peste grupuri de parohii numite dioceze.
De cealaltă parte, preoţii parohi veneau din medii umile şi de cele mai multe ori ştiau puţină carte. Preotul de la sat avea grijă de cei bolnavi şi nevoiaşi şi în situaţia în care ar fi fost capabil, preda latina şi Biblia tinerilor din sat.
În acea perioadă, puterile Papei erau atât de mari, încât el putea să excomunice chiar şi regi pentru comiterea unei fărădelegi. De la naştere şi până la moarte, viaţa oamenilor medievali era dominată în întregime de către biserică. Multe dintre instituţiile religioase au câştigat putere şi bogăţie. În aceste vremuri bisericile deveniseră neîncăpătoare pentru populaţie şi din acest motiv au fost construite măreţele catedrale.
O parte importantă a bisericii era constituită de călugări şi călugăriţe. Acestora le era interzis dreptul la proprietate, să părăsească mănăstirea sau să se implice în problemele şi dorinţele lumeşti. Toţi trebuiau să lucreze şi să respecte reglementările stricte ale bisericii.
Călugării şi călugăriţele din acea epocă erau în general bine educaţi. Îşi dedicau întreaga viaţă pentru învăţare şi scriere. Multe dintre scrierile despre istorie şi ştiinţă din acele vremuri au fost realizate de călugări.
Mănăstirile serveau şi ca loc pentru păstrarea cunoaşterii şi învăţăturii lumii clasice. Aici călugării erau încurajaţi să copie manuscrise valoroase într-o varietate de diferite limbi, astfel făcând mănăstirile locurile perfecte pentru învăţare.
O altă activitate religioasă importantă pentru oamenii medievali o reprezenta pelerinajul. Se vizitau sanctuare sfinte precum Biserica Sf. Iacob de la Santiago de Compostela din Spania, Catedrala Canterbury din Anglia şi locurile sfinte din Ierusalim şi Roma. Prin vizitarea acestor locuri se considera că păcatele erau iertate şi porţile raiului se deschideau.
În perioada de început a Evului Mediu, s-a înregistrat o creştere semnificativă a activităţilor misionare. Aceşti misionari se ocupau cu răspândirea creştinismului în diferite părţi ale lumii şi au ajutat la fuziunea diferitelor culturi.
Din moment ce creştinismul era singura religie dominantă în timpul Evului Mediu, s-au făcut o serie de purificări ale bisericii şi societăţii, care au dus la organizarea mai multor campanii împotriva celorlalte religii.
În această perioadă antisemitismul a înregistrat o creştere în rândul maselor, fiind citate texte biblice care dădeau vina pe evrei pentru răstignirea lui Hristos. Ei au fost alungaţi din mai multe ţări europene. Adevărul era că evreii au fost de fapt negustori iscusiţi şi aveau averi mari, lucru privit cu invidie de către catolici. Astfel că în acea perioadă iudaismul era practicat în secret pentru a evita persecuţiile.
În timpul Evului Mediu, islamismul se afla în perioada sa de aur. Filosofii şi inginerii lumii islamice au avut contribuţii majore în artă, arhitectură şi ştiinţă. Răspândirea sa a constituit o ameninţare la adresa creştinismului. Islamul se afla într-o luptă atât cu creştinii, cât şi cu hinduşii pentru teritorii.
Din acest motiv, Papa Urban al II-lea a proclamat în 1095 un război sfânt împotriva islamului. Odată cu căderea Ierusalimului pe mâinile turcilor aveau să înceapă Cruciadele.
Aceasta a fost perioada în care biserica promitea tuturor credincioşilor iertarea păcatelor dacă ar fi participat la acest război sfânt. Mii de oameni nevinovaţi şi-au pierdut vieţile în numele religiei. Dar războiul nu a fost dus doar cu cei din afara religiei creştine. Toţi creştinii care nu erau de aceeaşi părere cu biserica erau consideraţi eretici iar părerile lor, erezie. De cele mai multe ori, un eretic era ars pe rug.
În timpul Evului Mediu târziu, legea şi legislaţia Europei era reglementată de biserică. Jurisdicţia exercitată de biserică proteja văduvele, orfanii şi pe cei neajutoraţi, dar se ocupa şi de infracţiuni. Biserica îşi exercita puterea în colaborare cu instanţele de judecată laice. Biserica penaliza o serie de infracţiuni religioase precum erezia, vrăjitoria sau păcatele sexuale.
Acea perioadă a fost controlată cu desăvârşire de către Biserica Catolică. Orice încercare de ameninţare a creştinismului de către alte religii era întâmpinată cu forţă şi s-au luat măsuri pentru răspândirea credinţei în toată lumea. Societatea era superstiţioasă şi credea tot ce era dictat de instituţiile religioase.
Tot în această eră, islamul se afla în expansiune. Pentru multe teritorii s-a luptat şi s-a câştigat, toate în numele religiei. Iudaismul, care s-a confruntat cu multe probleme în acel timp, a reuşit să supravieţuiască. De asemenea şi alte religii mai mici, din alte colţuri ale lumii, au contribuit la modelarea societăţilor respective. Acest lucru este mai mult decât evident în artă, arhitectură şi în învăţăturile perioadei.
