Cu seri reci și zile fierbinți, spații pustii și aride, ploile lipsind uneori și un an întreg, Sahara este un exemplu al supraviețuirii omului în condiții extreme. Aici, vântul și granulele rotunde de nisip, care conțin fier și argilă, creează vuietul deșertului, în timp ce se rostogolesc de pe dune la vale.
Sahara se află în nordul Africii și este mărginită în est de Marea Roșie, în vest de Oceanul Atlantic, în nord de Munții Atlas și Marea Mediterană.
Cuvântul „Sahara” provine din arăbescul „sahra”, care înseamnă deșert. O altă proveniență acceptată este cea din egipteanul „deșret” care se traduce prin cel sterp, roșu, fără viață.
Țări care fac parte din acest vast deșert sunt: Algeria, Maroc, Libia, Tunisia, Egipt, Niger, Ciad, Sudan, Mali, Mauritania.
Relieful este compus din dune de nisip, dar și munți, cea mai mare altitudine fiind dată de vârful Emi Koussi de 3415 m, al muntelui Tibesti, din nordul Ciadului.
Precipitațiile variază de la 100 la 150 mm pe metru pătrat pe an, existând ani în care este posibil să nu plouă deloc. În general, s-a constatat faptul că există o corelație directă între razele solare, încălzirea solului și crearea norilor, a ploii. La Ecuator, razele solare cad perpendicular pe sol, motiv pentru care e foarte cald. Sub efectul razelor solare, oceanele creează vapori de apă. Masele de aer încărcate cu umiditate se dilată și urcă în altitudine, căzând apoi din nou pe sol de o parte și de alta a Ecuatorului.
Dacă în Sahara de azi, precipitațiile sunt foarte puține, cum e posibil ca acum 6000 – 4000 I.H. să fi existat o savană, așa cum este indicat pe pereții peșterilor din Tassile N’Ajjer? Diferența dintre cantitatea precipitațiilor de azi și cea de acum 6000 de ani este explicată de către cercetători pe seama schimbărilor climatice.
Originile uitate ale Saharei
Cu aproximativ 265 milioane de ani în urmă, Sahara a fost mult mai mare. Marele Canion permite observarea straturilor geologice, în care se pot vedea urmele unui deșert care acoperea nu doar Africa, ci și America, acum 265 milioane de ani. Acest lucru atestă totodată existența continentului Pangeae.
În nordul Saharei s-au găsit urme ale dinților unui pește ferăstrău, carapacea unei broaște țestoase, care indică faptul că Sahara s-a aflat sub apă.
Tot aici, o echipă de cercetători a descoperit urme ale unui dinozaur, despre care se crede că ar fi avut între 24 și 27 metri înălțime. Giganții consumau și cantități mari de hrană vegetală, astfel încât Sahara trebuie să fi fost un paradis tropical. Cu 95 milioane de ani în urmă, apele preistorice au inundat ținutul Saharei, formând Oceanul Atlantic.
Alte dovezi ale unui altfel de relief în Sahara decât cel de azi s-au găsit și în Sahara de est, unde au fost descoperite peșteri vechi de 12 mii de ani, pe pereții cărora se găsesc desene cu oameni care înoată în apă. Aici se revărsa o cascadă care a transformat locul într-o savană sublimă.
Sahara se întinde pe o suprafață de aproximativ 9.000.000 km²., relieful ei fiind constituit din: dune de nisip, podișuri cu pietre numite hamade, erguri (întinderi vaste de nisip), depresiuni cu oaze, platouri de munți. Râurile subterane care creează pânza freatică a Saharei provin din Munții Atlas. La dezvoltarea pânzei freatice contribuie atât zăpezile, cât și ploile. Nilul traversează și el deșertul Sahara.
Vegetația este reprezentată de plante ierboase, arbuști, chiparos, leandru, palmier dum, măslin, salcâm, curmal, lămâiță. Printre animalele care trăiesc în Sahara se numără: struțul, corbul cu gâtul cafeniu, rândunica albă, corbul cu coada evantai, bufnița faraon, leul, șacalul, vulpea de deșert, iepurele african, gazela dorcas, babuinul măsliniu, antilope oryx, șopârle, scorpioni, șerpi și altele.
Ca zăcăminte se găsesc cărbuni, gaze naturale și petrol (Algeria, Libia, Tunisia), sare, cupru, mangan, fier (Mauritania), titan, zinc, plumb, uraniu.
Aducând apa în oaze, oamenii s-au adaptat la condițiile dure ale Saharei. Cu toate acestea, aici se întâlnește cea mai joasă densitate a populației: o persoană la 0.4 km². Algeria, Maroc și Mauritania sunt țările cu cei mai mulți locuitori.
În oaze se cultivă cereale, curmali, viță de vie, portocali, piersici, smochini, rodii etc.. Curmalul este foarte prețios pentru populațiile din deșert. Din frunze se fac coșuri, mături sau sandale, din scoarța lui se fac funii, din crengi garduri, lemnul uscat folosindu-se pentru foc. Fructul curmalului poate fi mâncat proaspăt și deshidratat sau folosit pentru a crea un vin tare.
În acest deșert fierbinte s-au dezvoltat populații precum berberii, maurii în vest, tuaregii (care sunt musulmani, dar au o organizare matriarhală). Păstorii se găsesc în nord-vestul Saharei constituind populațiile regeibat și chaamba. Limba oficială este araba, limba berberă (Algeria), uneori franceza (Niger, Maroc, Mali) etc.
Pentru că deșertul este în continuă avansare, pentru a împiedica înaintarea lui spre sudul Africii s-au plantat diverse plante, arbuști și palmieri.
