Salina Cacica se află în localitatea cu acelaşi nume, judeţul Suceava. Reprezintă una dintre primele exploatări de sare recristalizată din Europa, aceasta fiind exploatată cu ajutorul fierberii şi evaporării. Zăcămintele de sare datează din neoliticul timpuriu, mai exact din timpul culturii Starcevo – Cris. Zăcămintele erau înconjurate de izvoare sărate, unele dintre ele conservandu-se până în prezent.
Deşi au o vechime atât de mare, zăcămintele au fost redescoperite, în mod oficial, destul de târziu, adică în anul 1780. Până în acel an, se pare că sarea era exploatată de păstori şi de armatele domnitorilor români, care îşi stabileau bazele militare în zonă.
După ce Imperiul Austro-Ungar a pus stăpânire pe teritoriul ţării, zăcămintele au început să fie exploatate de muncitorii din Galiţia, care erau experţi în acest domeniu. Exploatările de sare s-au întins până în 1817, când minerii extrăgeau sare gema în formă de bulgari, folosită în special în zootehnie, ca zăcământ.
De-a lungul timpului, sarea din Salina Cacica a fost exploatată în diverse moduri. În perioada 1817 – 1820, s-a folosit o metodă galiţiana, pe atunci proaspăt introdusă: se introducea apa în zăcământul de sare, se obţinea saramura, apoi aceasta se fierbea şi, în final, se obţinea sarea cristalizată. Aceasta era dusă la modelare, unde se năştea sarea tronconică (sau husca).
În secolul al XX-lea, s-a recurs la o metodă mai simplă: se dizolvă sarea cu sonde de apă. Până în prezent, metodele au evoluat, astfel încât Salina Cacica a rămas singura salină în care sarea cristalizată se produce şi locul în care se găseşte cea mai bună sare.
Salina Cacica nu este o salină obişnuită, acest lucru datorându-se în special faptului că galeriile sale au fost săpate manual. Mai mult, sarea nu a fost scoasă cu ajutorul vagonetilor, ca în cele mai multe dintre saline, ci a fost transportată tot manual. Accesul în salină este posibil datorită a 192 de trepte de brad, care s-au mineralizat în saramură. Este alcătuită din peste 8000 de galerii, însă turiştii pot vizita numai anumite secţiuni. Printre cele mai populare obiective turistice ale Salinei Cacica se află:
Lacul Sărat, cu o adâncime maximă de 35 de metri, a fost săpat de mineri. Se remarcă prin prezența cristalelor de sare pe pereţii săi. Lacul a fost îngrădit, pentru a nu exista riscul ca cineva să cadă în el, înainte organizându-se mici plimbări cu pluta.
Capela ortodoxă a fost amenajată la adâncimea de 35 de metri, într-o galerie săpată în sare. Pereţii capelei se remarcă prin basoreliefurile efectuate de diverşi tineri sculptori, acestea înfăţişând chipuri de sfinţi sau scene religioase. Sculptorii s-au lăsat inspiraţi de Salina Wieliczka din Polonia.
Capela romano-catolică „Sf. Varvara” se află chiar la capătul treptelor mineralizate, la adâncimea de 21 de metri. A fost amenajată în 1806, din dorinţa preotului de origine poloneză Jakub Bogdanowicz. Minerii polonezi erau foarte credincioşi, aşa că aveau nevoie de un loc în care să se roage atât la începutul zilei de lucru, cât şi la terminarea ei.
Capela o are pe Sfânta Varvara ca hram, aceasta fiind protectoarea minerilor. De altfel, icoana ei se află în dreapta capelei. În fiecare an, pe data de 4 decembrie, când se sărbătoreşte hramul, în capelă, coboară trei preoţi, fiecare reprezantand o confesiune: catolică, greco-catolica şi ortodoxă.
Sala de dans „Ing. Agripa Popescu” (numele primului director al Regiei Monopolurilor Statului) era, înainte, principalul loc de distracţie al celor din zonă. Se află la 37 de metri adâncime şi are dimensiunile 24 x 12 x 12 metri. În acest loc, se organizau tot felul de festivaluri, baluri, concerte şi alte spectacole.
Izvoarele sărate, care înconjoară zăcămintele, au fost conservate meticulos, oferind o privire fascinantă asupra modului în care resursele naturale erau exploatate și valorificate. Acestea constituie astăzi un punct de atracție major pentru turiști și cercetători deopotrivă.
Pe lângă importanța economică, Salina Cacica a jucat un rol esențial în cultura și spiritualitatea comunității locale, săpând literalmente în adâncurile istoriei regionale și naționale.
