Daca ne gandim la Brazilia, aproape automat ne vin in minte trei lucruri: fotbal, Carnavalul de la Rio si samba. In aceasta tara, cea mai mare ca suprafata si numar de locuitori, din America de Sud, samba este dansul national. Ritmul sau antrenant este simbolul sarbatorii, al atmosferei exuberante de carnaval si al scolilor de dans care, in fiecare an, defileaza pe sambodromul din oras – un adevarat „templu” al spectacolului exotic, construit in anul 1980, dupa proiectul celebrului arhitect Niemeyer Helas.
Cuvantul „samba” este de origine angoleza, apartinand dialectului „Quimbundo” – „semba”, „mesemba” insemnand „rugaciune”, „invocare”, ceea ce sugereaza ca, initial, acest dans facea parte dintr-o ceremonie religioasa. Termenul mai are si intelesul de „a dansa cu bucurie”, „buric contra buric” (acesta fiind gestul prin care, in unele triburi africane, se facea invitatia la dans). Samba, bazata pe o compozitie sincopata, in doi sau patru timpi, este un stil muzical provenit din fuziunea ritmurilor africane (aduse in spatiul sud-american de negrii care munceau pe plantii), a muzicii indigene si a celei a colonistilor portughezi.
Data de nastere a muzicii samba este inceputul secolului al XX-lea, cand imigrantii din Bahia (unul dintre statele Federatiei braziliene, de pe coasta Atlanticului, cu capitala la Salvador) ajung la Rio. Prima samba a fost inregistrata in 1917, se numea „Pelo Telefone” si era interpretata de Donga si Mauro Almeida. Foarte repede, aceasta melodie a devenit un succes, facand ca samba sa iasa din categoria muzicii populare a negrilor brazilieni. Dansul asociat muzicii, al carei ritm este dat, in primul rand, de instrumentele de percutie si de chitara, avea, la inceput, o miscare specifica a mainilor, care nu s-a pastrat decat partial, derivata din functiile vechi, ritualice, cand dansatorul tinea in fiecare mana cate un saculet cu plante aromatice, pe care il agita in dreptul nasului, pentru a simti efectul halucinogen al acestora.
Alte variante ale dansului (samba „coco”, de exemplu) simuleaza pasii marunti pe care ii faceau cei care, la constructia caselor, batatoreau pamantul. Varianta „balao” sau „batucada” are drept caracteristici pasii inainte si inapoi. In general, samba, ca dans, presupune vitalitate si o dinamica exceptionala a corpului. Desi multe scoli de samba, numite „blocos” (infiintate pentru a pastra traditia si pentru a pregati Carnavalul de la Rio) sunt foarte conservatoare, in creuzetul vietii festive braziliene, au aparut si forme de dans contaminate cu diverse alte influente. Este cazul Lambadei, al sambei-reggae, sambei-cancao (dans mai lent), „Bossa-nova” (cu influente de jazz), „Frevo” (in care protagonistii se folosesc de umbrele) sau al dansului „Timbalada”. Cea mai populara varianta de samba solo ramane totusi „samba no pe”, caracterizata de o extraordinara rapiditate a gesturilor, dar si de o senzualitate accentuata a miscarilor.
Samba a devenit muzica de carnaval incepand cu anii 1930, pana la data respectiva dansul fiind considerat prea indraznet, chiar obscen.
Carnavalul de la Rio
Carnavalul de la Rio (ca si celellalte, de la Sao Paulo, Salvador, Recife) are loc in fiecare an, in perioada dintre Epifanie („Aratarea Domnului”), sarbatoare religioasa, care marcheaza incheierea sarbatorilor de iarna, si Postul Mare, care preceda Pastele (adica in februarie-martie). Timp de patru zile, alaturi de scolile de samba, participa la sarbatoare toti locuitorii orasului, comunitatile care apartin unei zone, unui cartier, imbracand costume prin care sa se distinga de ceilalti. Fiecare scoala isi alege o tema pentru defilare – un moment din istoria Braziliei, din istoria umanitatii, exprimarea artistica unei viziuni despre viitor etc.
Costumele si carele alegorice (de obicei, in numar de opt, pentru fiecare grup) trebuie sa exprime tema respectiva si, prin culoare, sa se diferentieze de ceilalti participanti. Defilarea, in timpul careia protagonistii danseaza incontinuu si canta, are loc intre ora sapte seara si sase dimineata si, la finalul carnavalului, sunt desemnati castigatorii. In acest rastimp, peste 3000 de dansatori si figuranti, pentru fiecare scoala, pot fi admirati, in pitorestile lor costume, nu numai pe sambadrom, ci si pe strazile din Rio, care stralucesc de culoare mai mult ca oricand si unde vin turisti din intreaga lume.
Dupa anii ´90, samba (in special samba-reggae) a patruns in diverse alte spatii culturale, inclusiv in Europa. In lume, cea mai cunoscuta samba este „Aquarela do Brazil”, iar dintre variantele de dans, de un succes deosebit se bucura „samba de Gafieira” (dupa numele saloanelor de bal din cartierele din Rio de Janeiro, unde s-a dansat prima data) sau „tangoul brazilian”.
In afara de spectacol, Carnavalul de la Rio este o imensa afacere, cu investitii imense si profituri uriase. De exemplu, in conditiile in care un costum costa in jur de 300 de euro, pentru cei 3000 de dansatori ai unei singure scoli de samba, investitia este de aproximativ 900 000 de euro, iar pentru cele 14 cele mai bune scoli admise, de aproape 12 milioane de euro. La acestea se adauga aranjamentele pentru carele alegorice, care presupun mecanisme complexe si supravegherea din partea unor specialisti (ingineri), plata coregrafilor, a orchestrelor, a regizorilor. Pe durata festivalului, se vand peste 30 de milioane de fluiere, peruci, palarii etc. Cheltuielile sunt sustinute de primaria orasului, de sponsori diversi (de obicei, multinationale) sau prin vanzarea de bilete si prin reinvestirea unei parti din profit (in jur de 200 de milioane de euro), partea care ramane dupa acordarea premiilor (substantiale). Important este ca, dincolo de aceste aspecte, ceea ce triumfa, intotdeauna, este spiritul carnavalului, al dansului – samba inainte de toate – si felul de a fi si de a se bucura al brazilienilor, care, cel putin pentru cateva zile, pot sa uite „masura”.
