23-24 iunie, o noapte magică – Sânzienele, flori de leac și zeițe în mitologia românească

Sânziene: proveniența cuvântului ar veni din ajustarea a două cuvinte: sân (sfânt) și zână, sau conform studiilor lui Mircea Eliade, dintr-un cult roman al zeiței Diana: Sanctae Dianae. Zeița Diana este numită Artemis în mitologia greacă și este considerată a fi zeița vânătorii, a Lunii. Este întruchipată ca o zeiță fecioară și sălbatică, care a cerut tatălui său Zeus să fie însoțită de 20 de nimfe și 60 de fiice ale lui Ocean.

La plural, cuvântul  sânziene poate desemna: florile galbene, zânele sau ielele și sărbătoarea dedicată lor.

În sudul țării, sânzienele sunt numite Drăgaice, cuvântul venind de pe filiera slavă, „dragă” (frumoasă). Dimitrie Cantemir, făcând referire la textele din folclor, va afirma că Drăgaica este de fapt reprezentată de Ceres, în mitologia greacă de Demetra, zeița grânelor, a livezilor și a grădinilor.

Sânziana ca floare de câmp

Sânzienele sunt plante erbacee, de culoare galbenă sau albă, înalte până la 1 metru, dispuse în inflorescențe bogate sub formă de ciorchine, cu câte 4 petale care înfloresc în perioada solstițiului de vară. Floarea face parte din familia Rubiacee și este o floare perenă, care crește pe câmpii, fânețe, la soare.

În medicina tradițională este folosită împotriva reumatismului, a bolilor venerice, a bolilor nervoase, etc. sau a detoxifierii organismului.

Celebrarea sânzienelor. Sânzienele ca zâne sau iele

În mitologia românească, Sânzienele sau Drăgaica sunt celebrate pe ziua de 24 iunie, ziua celebrării Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava.

Unii cercetători afirmă că sânzienele sunt și o sărbătoare a Soarelui, deoarece înflorirea lor corespunde cu perioada solstițiului de vară: 21 iunie. Se consideră că sânzienele ar fi moșteniri de la un cult solar trac, la fel ca și dansul Călușarii. Celelalte variante legate de Orpheus și Eurydike nu sunt valide, datorită lipsei lor în mitologia greacă.

Unii cercetători afirmă că derivarea numelui de la zeița Diana este o simplă exploatare fonetică, afirmație sprijinită de existența obiceiurilor de sânziene și în zonele neocupate de romani (Maramureș, Moldova). Ei subliniază că acest obicei are legătură cu divinitățile pre-romane, cele tracice.

Obiceiuri de Sânziene

Nesărbătorirea sânzienelor, a drăgaicelor, în folclor, este considerată a aduce mult ghinion, fiind pedepsită de aceste zâne prin opărirea oamenilor.

Tradiția spune că fetele își petrec ziua de 24 iunie culegând flori, împletind cununi, dansând hore. Băieții, seara, dau drumul din vârful dealului la roți arzând, care ar reprezenta soarele.

Purtarea cununii în păr sau a florilor în sân sunt considerate mijloace care aduc fetelor admirație și iubire din partea băieților. Sânzienele puse sub pernă vor duce la visarea ursitului. Aruncarea  cununilor de flori peste casă de către persoanele în vârstă este o modalitate de interpretare a morții. Dacă cununa cade de pe acoperiș este un semn rău, aceasta însemnând că moartea este aproape; dacă cununa rămâne pe casă este interpretat ca fiind un semn bun, persoana respectivă rămânând în viață multi ani.

Pentru băieți, această noapte este periculoasă, întâlnirea cu sânzienele fiind nedorită deoarece acestora nu le place să fie văzute de băieți, în timp ce umblă pe câmpii pentru a împrăștia prosperitate (atât recoltelor, cât și oamenilor, uneori dând fecunditate femeilor sau vindecând o boală).

Păstrarea florilor sau așezarea lor la ferestre și uși este considerată purtătoare de noroc și un mijloc de a proteja casa și membrii acesteia de forțele malefice.

Totodată, noaptea de dinaintea zilei de 24 iunie este considerată a fi magică. Această idee este vehiculată și de Mircea Eliade în nuvela „Noaptea de sânziene”, când cerurile se deschid, iar forțe magice se revarsă în lumea noastră.

Sânzienele provin dintr-un cult de celebrare a luminii, de la traci, având origini în cultul legat de Soare, triumfător în fața întunericului, iar în timp s-au suprapus peste o sărbătoare religioasă a creștinilor.