Vipera nordică a morții (Acanthophis praelongus) este considerată cel mai veninos șarpe din Australia, fiind temută pentru veninul său puternic și pentru capacitatea de a vâna printr-o metodă de camuflaj înșelător. Deși face parte din familia elapidelor și nu din cea a viperelor, această specie și-a câștigat renumele prin aspectul și comportamentul său, care îi intimidează atât prada, cât și eventualii prădători. Vipera nordică a morții trăiește în Noua Guinee și Australia, preferând terenurile uscate și nisipoase, unde se camuflează perfect pentru a-și aștepta prada.
Habitatul și comportamentul de vânătoare
Vipera nordica a mortii (Acanthophis praelongus) este cel mai veninos sarpe al Australiei, cunoscuta si sub denumirea de vipera spinoasa. Este foarte raspandita in Noua Guinee, prefera terenurile nisipoase si uscate si are un aspect care nu pare ca ar apartine acestei familii a elapidelor.
Desi poarta numele de vipera nordica a mortii, totusi nu este o vipera, ci o elapida foarte mare. Elapidele sunt inrudite cu colubridele, insa fata de acestea au coltii situati pe partea anterioara a maxilarului superior.
Caracteristicile fizice ale viperei nordice a morții
Acest sarpe are corpul foarte lat, capul de forma triunghiulara ce prezinta un scut supraocular proeminent ca o muchie, iar coada este turtita lateral, ascutita si la varf cu un spin cornos. Glandele veninoase se intind pe o treime din suprafata corpului si astfel ele apasa asupra intestinelor. Veninul este foarte puternic, ucide destul de repede victima, de multe ori provoaca moartea si la om.
Un exemplar adult poate avea lungimea cuprinsa intre 30-100 cm, iar coloritul poate varia de la gri-deschis la maroniu, cenusiu sau chiar negru. Pe toata suprafata corpului prezinta benzi sau inele de culoare mai deschisa.
Hrana și metoda de atragere a prăzii
Obisnuieste sa vaneze folosind o metoda de asteptare si apoi de atac la cea mai mica provocare. Este activ mai mult noaptea, ziua urmareste marcajele sale pentru a nu fi observat. Hrana sa consta in principal din diferite mamifere mici, pasari, soparle.
De obicei isi foloseste coada scurta si subtire care se aseamana cu un vermisor, pentru a atrage victima suficient de aproape incat sa o poata ataca, apoi cu o lovitura rapida si mortala prinde victima, ii injecteaza veninul si o inghite in liniste.
Reproducerea și dezvoltarea puilor
Reproducerea la aceasta specie este vivipara, dupa imperechere femela naste pui vii, de obicei in numar de opt. Puii ajung la dimensiunea unui adult abia dupa aproximativ doi sau trei ani. Femelele sunt intotdeauna mai mari decat masculii.
O specie asemanatoare cu aceasta este vipera sudica a mortii (Acanthophis antarcticus) care traieste in Australia de Sud si de Est si face parte din aceeasi familie. Uneori poate fi vazuta si in apropierea zonelor urbane, iar muscatura sa poate fi fatala si pentru om.
Ambele specii fac parte din ordinul Squamata, familia Elapidae si nu sunt pe cale de disparitie.
Importanța viperei nordice a morții în ecosistem
Vipera nordică a morții joacă un rol important în ecosistemul său, fiind unul dintre prădătorii de vârf ai habitatului său. Pe lângă controlul populației de rozătoare și alte mamifere mici, contribuie la menținerea echilibrului în cadrul comunității locale de animale. Deoarece vipera preferă terenurile uscate și nisipoase, zone adesea subpresate de schimbările de mediu, existența sa arată un mediu sănătos și divers.
Totodată, prin intermediul neurotoxinelor unice pe care le produce, această specie a captat atenția cercetătorilor din domeniul medical, care explorează posibilitatea utilizării acestor toxine pentru dezvoltarea unor noi tratamente neurologice.
Video – Vipera nordica a mortii (Acanthophis praelongus):