Home Animale Scormonitorul de Cayenne (Typhlonectes compressicauda), amfibianul ce seamănă cu un vierme

Scormonitorul de Cayenne (Typhlonectes compressicauda), amfibianul ce seamănă cu un vierme

0
Typhlonectes compressicauda, Foto: fieldherpforum.com

Scormonitorul de Cayenne este un animal cu corp musculos fără membre, o specie de amfibian din categoria apodelor. Se aseamănă cu un vierme și este o specie care trăiește într-un habitat exclusiv acvatic. Nu se știu foarte multe lucruri despre reproducerea sa, însă se bănuiește că femela ține ouăle o perioadă de timp în corp și le hrănește cu secrețiile din oviduct, apoi din acestea ies larvele care se transformă în adulți în miniatură.

Deși se cunosc puține informații despre reproducerea sa, se crede că femela își hrănește puii cu secrețiile produse în oviduct, până când aceștia sunt complet dezvoltați și pot supraviețui independent în mediul acvatic.

Habitatul și distribuția geografică

Puii sunt expulzați când sunt complet dezvoltați, când iși finalizează stadiul larvar și au lungimea corpului de aproximativ 20 cm. Pot trăi cel mult 10 ani.

Acest animal este numit și scormonitorul-orb de Cayenne și apare în pâraie, lacuri, iazuri, râuri și alte fluxuri de ape din regiunile nordice ale Americii de Sud. Apare în Bazinul Amazonului și răurile din Guyana, Brazilia, Peru, Bolivia, Venezuela, Columbia, Guyana, Surinam. Poate fi confundat cu un țipar, deoarece are forma corpului ca acesta și înoată la fel de repede.

Caracteristicile fizice ale scormonitorului de Cayenne

Lungimea sa este de 30-60 cm, iar ca aspect pare un șarpe cilindric, lung, subțire, de culoare neagră lucioasă pe partea dorsală și gri-deschisă pe partea ventrală. Are corpul înconjurat de numeroase inele clare, în număr de 80-95. În partea posterioară a corpului apare coada care este aplatizată pe orizontală și prezintă la vârf un fel de înotătoare.

Scormonitorul de Cayenne (Typhlonectes compressicauda), un amfibian ce se aseamănă cu un vierme
Scormonitorul de Cayenne (Typhlonectes compressicauda), un amfibian ce se aseamănă cu un vierme

Se deplasează prin mișcări ondulatorii ale corpului în apă, înoată cu putere datorită înotătoarei de la coadă. Are ochii foarte mici, rudimentari, pot fi observați cu greu prin piele.

Alimentația și comportamentul

Scormonitorul de Cayenne se diferențiază de alte specii de apode prin faptul că este toxic, are corpul acoperit cu un mucus alunecos. Poate produce o substanță otrăvitoare în momentul în care este atacat și astfel îndepărtează peștii prădători de el. Hrana sa constă din râme, animale acvatice nevertebrate.

Scormonitorul de Cayenne are denumirea științifică Typhlonectes compressicauda, face parte din ordinul Gymnophiona, încrengătura Chordata, familia Typhlonectes. Poate fi crescut și în condiții de captivitate, într-un acvariu închis cu capac, pentru a nu evada.

Temperatura apei în acvariu trebuie să fie de 22-27 grade Celsius, iar nivelul potrivit încât apoda să poate respira și aer atmsferic. Apa trebuie bine aerată și filtrată, în caz contrar animalul moare. Hrana poate fi alcătuită din insecte acvatice, larve de insecte, nevertebrate, bucăți de carne de pește.

Adaptările scormonitorului de Cayenne la viața acvatică

Scormonitorul de Cayenne a dezvoltat numeroase adaptări pentru a supraviețui în mediul acvatic. Corpul său alungit și neted îi permite să se deplaseze rapid prin apă, iar pielea sa secretă mucus pentru a reduce frecarea și pentru a facilita mișcarea.

Această specie are plămâni bine dezvoltați care îi permit să respire aer atmosferic, permițându-i să supraviețuiască în ape cu un conținut scăzut de oxigen. De asemenea, este capabil să detecteze vibrațiile din apă, fiind astfel un prădător eficient în mediile cu vizibilitate redusă.

Curiozități despre scormonitorul de Cayenne

Scormonitorul de Cayenne are o capacitate unică de regenerare a țesuturilor, ceea ce îl ajută să supraviețuiască rănilor minore. De asemenea, deși trăiește exclusiv în apă, este capabil să iasă temporar la suprafață pentru a respira aer. Un alt aspect interesant este că, în anumite regiuni, localnicii îl confundă adesea cu un țipar datorită aspectului său asemănător și modului agil de înot.

Video – Scormonitorul de Cayenne (Typhlonectes compressicauda):

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Exit mobile version