Sfinxul din Muntii Bucegi – intre realitate, mit si science-fiction

Sfinxul din Bucegi a devenit, in ultimul timp, un subiect incitant in presa internationala, mai ales dupa aparitia unei carti, in 2009, in limba engleza – Transylvanian Sunrise – semnata de Radu Cinamar (un pseudonim care citit invers este “Ramani cu dar”, « ramani » facand aluzie la o populatie traco-dacica) si Peter Moon, carte in care se imbina realul, sursele mitologice si science-fiction-ul. Potrivit povestii, un satelit geodezic de spionaj al Pentagonului, de inalta performanta, a descoperit o particularitate cel putin ciudata – existenta in interiorul Muntilor Bucegi – un spatiu gol, din care porneste un tunel, dar comunicarea cu exteriorul nu este posibila din pricina a doua “blocuri energetice”.

Primul este un fel de “perete” energetic, iar al doilea o semisfera, ca un dom, aflata aproape de centrul muntelui. Echipa de specialisti a Pentagonului a precizat ca frecventa energetica a semisferei este aceeasi cu cea a unei structuri subterane descoperite anterior, in Irak, in apropiere de Bagdad. Coincidenta sau nu, la scurta vreme dupa descoperirea din Irak, a izbucnit razboiul, iar americanii au avut acces la ceea ce se considera a fi « marele secret » din zona si despre care irakienii nu stiau nimic. Asemanarea izbitoare dintre cele doua locuri – cel din Irak si cel din Bucegi – a facut ca, la fata locului, sa vina o echipa (din care faceau parte si doi generali de la Pentagon si un consilier prezidential american) care a reusit sa patrunda 60-70 de metri dincolo de prima bariera energetica si, cand s-a ajuns in prima galerie, asemanatoare unui tunel de metrou, cu peretii slefuiti, s-a descoperit o poarta din stanca masiva, protejata, de asemenea, de o bariera energetica invizibila.

Trei dintre membrii echipei, care au atins poarta, au facut stop cardiac si au murit. Orice obiect care a atins poarta respectiva (din piatra, plastic, metal sau lemn) a fost transformat, pe loc, in praf. Pe peretii tunelului s-a mai identificat si o suprafata de 20 de centimetri patrati pe care este desenat un triunghi echilateral, cu varful in sus. Ulterior acestor intamplari, s-a dovedit ca apropierea de poarta este o chestiune de « compatibilitate », de vreme ce o alta persoana a putut sa o atinga, simtind doar o intepatura usoara si reusind sa patrunda dincolo de bariera energetica, unde a descoperit o sala imensa.

Desi fara nicio sursa de lumina, spatiul parea perfect luminat, iar peretii s-au aratat intr-o culoare galben-verzuie, cu reflexe albastre, facuti dintr-un material care nu a putut fi identificat, dar despre care se credea ca este un amestec de materie organica si anorganica. De-a lungul peretilor, cu o lungime de 100 de metri si 30 de metri latime, se afla mese din piatra, uriase, pe care sunt gravate inscriptii asemanatoare cu scrierea cuneiforma, precum si triunghiuri si cercuri. Cartea reuneste si alte elemente specifice scenariului SF, cu holograme, comunicari empatice etc.

Evident, anumite aspecte ale cartii fac referire la ceea ce istoricii, oamenii de stiinta din alte domenii, mitologii sau cei dotati cu capacitati paranormale au afirmat de-a lungul timpului. De exemplu, de mai multa vreme, se stie, prin masuratori si observatii, ca, la 28 noiembrie, in fiecare an, in jurul Sfinxului din Bucegi, la momentul apusului, se creeaza o piramida energetica, multi fiind tentati, cu argumente mai mult sau mai putin stiintifice, sa vada in acest loc un pol energetic al planetei.

Inca din anii 1960, Daniel Ruzo, un arhitect din Peru, care a colindat muntii de pe cinci continente, in cautarea de dovezi despre vechile civilizatii, si care a ajuns si in Romania, era convins ca, la noi, se afla semnele celei mai vechi civilizatii cunoscute pana in prezent. Alti istorici afirma ca Sfinxul de pe platoul Gizeh, din Egipt, este o copie a Sfinxului din Bucegi, avand dimensiuni asemanatoare (Sfinxul romanesc are 8 metri inaltime si 12 metri latime).

Aflat la altitudinea de 2200 de metri, in Muntii Bucegi, despre originea Sfinxului s-au emis, in mare, doua ipoteze. Una sustine ca imaginea impresionanta a chipului de om, din varful muntelui, ar fi fost creata prin actiunea vantului, a ploilor si a gerului asupra stancii, de-a lungul timpului. Potrivit celei de-a doua ipoteze, Sfinxul a fost creat de om, forma si expresivitatea sa neputand fi date numai de actiunea naturii.

Legendele spun ca Varful Omul, pe care se afla Sfinxul, este vechiul Kogaionon, « Muntele Sacru » sau Muntele Ascuns », al daco-getilor, unde s-ar fi aflat sanctuarul lui Zalmoxis, intr-o pestera. Ascetilor daci (preoti ai lui Zalmoxis) li se spunea « ktistai », ceea ce insemna « calatori prin nori », acestia disparand din lume, mai ales la vreme de cumpana, in locuri tainice, pentru a consulta voci oraculare. Este foarte posibil ca, in asemenea momente, « calatoria in nori » sa fi fost retragerea in pestera sacra de pe Varful Omul, de sub chipul impresinant al Sfinxului.

Dincolo de speculatii, de tentatia « misterului », de popularitatea, in mass-media, a unor subiecte sau carti, poate ca noi, romanii, ar trebui sa fim mai atenti la ceea ce exista in spatiul nostru cultural si geografic si sa pretuim cum se cuvine spiritualitatea noastra, cu radacini atat de adanci in istorie, aureolata de un geniu creator de necontestat.