O serie de simboluri celtice stau marturie pentru o cultura si o civilizatie foarte indepartate in timp si care continua sa fascineze prin mesajele lor subtile. Celtii sunt popoarele originare din Europa Centrala care, intre secolele al VIII-lea i.Hr.- al III-lea i.Hr., au inceput sa se deplaseze si sa ocupe si alte teritorii, intre Europa Occidentala si Balcani. Astazi, prin termenul „celtic” sunt desemnate culturile si limbile din Irlanda, Scotia, Tara Galilor, o parte a Germaniei, a Olandei, din Bretania (Bretagne- Franta), Insula Man (parte a Insulelor Britanice, situata in Marea Irlandei) etc.
Aura de mister a fost intretinuta si de faptul ca preotii celti, druizii, considerau ca invatatura lor nu trebuie consemnata in scris, pentru a putea fi mai bine pastrate secretele religiei lor si, pe de alta parte, se temeau ca nu cumva discipolii lor, bazandu-se pe scris, sa-si cultive mai putin memoria. In vechea celta, druid insemna „intelept”, iar etimologia cuvantului este, probabil, celtul „dru” (stejar). Stejarul este unul dintre simbolurile celtice esentiale, insemnand axa a lumii, comunicare intre cer si pamant, copacul pe care creste „creanga de aur” (ramura de vasc), cea cu puteri magice. Stejarul era adorat de celti si pentru ca, prin trunchiul, prin ramurile sale groase, prin frunzisul des, era o emblema a ospitalitatii si echivalentul unui templu.
Convingerea lor ca sufletul nu piere, moartea fiind doar o prelungire in eternitate a vietii terestre, ca trecerea din viata in moarte nu este dependenta de nici un fel de pedeapsa sau rasplata, se regaseste in alte simboluri celtice consacrate: cercul, spirala, labirintul, crucea, coloana. Cercul este semnul perfectiunii, al timpului (cu manifestarile lui ciclice), al lumii spirituale, al suflului divin, fara inceput si fara sfarsit. Dintre simbolurile celtice, cercul are, poate, cea mai mare incarcatura magica.
In scrierile medievale, se pomeneste, de exemplu, de „Marele Idol din Irlanda” (piatra de la Fal sau Cromm Crualch), care era inconjurat de alte douasprezece pietre mai mici, asezate in cerc, loc in care se desfasurau ceremoniile religioase. In acelasi spatiu, pentru a se opri o armata care intentiona sa invadeze Irlanda, pe un cerc de lemn a fost gravat un avertisment ca nimeni nu poate trece fara a accepta o lupta corp la corp. Cercul a fost fixat pe un stalp si mesajul era ca acesta reprezinta o limita magica peste care nu se putea trece. Cercurile intretaiate stau la baza „nodurilor”. Aceste simboluri celtice (prezente, desigur, si in alte culturi) au intelesuri diverse. Combinarea a trei cercuri poate forma un „Centru” (absolutul), cinci cercuri pot forma „universul fiintei”, fiind o reprezentare druida a celor patru elemente (pamant, aer, apa, foc) unite, pentru totdeauna, de al cincilea „element”, echilibrul.
Marinarii din Marea Baltica mai poarta si astazi la ei un fir de canepa sau o batista cu trei noduri, pentru ca primul aduce vant bun, al doilea, pescuit bogat si al treilea, vreme linistita. Nodul poate sa reprezinte si un fel de labirint care trebuie strabatut pentru a se ajunge la Centru, adica la rezolvare si eliberare. Spirala evoca evolutia unei forte, a unei stari, ritmurile repetate ale vietii, iar la popoarele nordice se asociaza, de cele mai multe ori, cu izvorul luminii, cu Soarele. Spirala dubla exprima echilibrul, dar este si o reprezentare a echinoxului, iar spirala tripla (triskel) ii simbolizeaza pe cei trei zei principali (Lug, Dagda, Ogme) sau cele trei faze ale lunii (astru venerat de celti) sau ipostaze ale feminitatii (fiica, mama, sotie).
Crucea celtica, avand bratul vertical mai lung, cruce inscrisa in cerc (cu bratele depasind cercul), numita „crucea soarelui” sau „crucea rotii”, este un simbol al soarelui, al timpului, al miscarii eterne. A devenit emblema crestinismului irlandez, dar este prezenta si in celelalte tari de la Marea Baltica, in Rusia si chiar in Maramures. Printre cele mai importante simboluri celtice animaliere se numara cerbul, a carui imagine se leaga de longevitate si abundenta. Despre Morholt (unchiul Isoldei, din celebrul poem medieval, „Tristan si Isolda”) se spune ca a fost inmormantat intr-o piele de cerb, iar in mormintele celtice din Galia, din Irlanda, au fost gasite numeroase talismane din corn de cerb.
Frecvent apare, in arta celtica, sarpele care, atunci cand este reprezentat cu cap de berbec, il intruchipeaza pe Mercur (dupa spusele lui Cezar), zeu adorat ca inventator al tuturor artelor, al civilizatiei, protector al drumurilor si al calatoriilor, al castigurilor si al banilor. Interesante sunt dovezile descoperite pe teritoriul britanic despre prezenta unor luptatori daci (avandu-l comandant pe Claudiu Menander), care i-au ajutat pe celti in lupta impotriva saxonilor. Balaurul cu cap de lup, pe care dacii il foloseau ca stindard, este prezent, ca tema, si in arta celtica. Trifoiul, unul dintre simbolurile vegetale consacrate, este asociat cu norocul, Sfantul Patrick si spiridusii.
Simboluri celtice s-au gasit si pe teritoriul romanesc, in Podisul Transilvaniei, in mormintele de la Fantanele, Piscolt, Apahida, in zonele Hateg, Turda, Medias. Acestea dateaza, aproximativ, din secolul al III-lea i.Hr., cand celtii s-au indreptat si spre aceste teritorii.
Fascinatia omului modern pentru simboluri, in general, si pentru simbolurile celtice, in special, se explica prin marea bogatie de sensuri, de sentimente si stari pe care ni le transmit mitologiile si traditiile druide, cu atat mai mult cu cat ele nu sunt intr-atat de departate, ca semnificatie, pe cat am crede, de spiritualitatea noastra. De altfel, celtii au excelat in fabricarea bijuteriilor, le placeau pietrele pretioase, isi pictau corpul si isi impodobeau parul. Astazi, minunate bijuterii, inele, bratari, cercei, pandative dobandesc un plus de frumusete daca sunt decorate in spiritul acestei vechi culturi. In „trend” sunt si tatuajele cu cercuri, spirale, animale totemice, dar acestea se pare ca dobandesc mai greu o valoare estetica, daca cel care le executa nu este un artist si daca „purtatorul” lor nu le constientizeaza semnificatia.
