“Somnul raţiunii naşte monştri” este o expresie celebră, folosită astăzi în diverse contexte, şi care, la origine, este titlul unei cunoscute gravuri aparţinând pictorului spaniol, din secolul al XVIII-lea, Francisco Goya.
În anul 1799, Goya expune o serie de 80 de gravuri, cu titlul generic “Los Caprichos” (Capriciile), “Somnul raţiunii naşte monştri” fiind a 43-a. O gravură este un gen al graficii în care imaginea se obţine prin reproducerea după o placă pe a cărei suprafaţă a fost realizat desenul în adâncime sau în relief.
Cu câţiva ani înainte de a realiza Los Caprichos, Goya a susţinut un discurs în fata Academiei spaniole, în care şi-a exprimat ideile despre creaţie, subliniind distanţarea de preceptele neo-clasice, academice, pseudoidealiste, intens cultivate la vremea aceea. În opinia lui Goya, “opresiunea, servitutea, obligaţia de a urma un anumit drum, trasat de alţii” reprezintă un obstacol care nu trebuie ignorat. Artistul, consideră pictorul spaniol, trebuie să aibă libertatea de a-şi urma imaginaţia, originalitatea, subiectivitatea – o adevărată declaraţie în spiritul esteticii preromantice.
Pe de altă parte, în aceeaşi vreme, Francisco Goya a trecut printr-o perioadă dificilă din punctul de vedere al sănătăţii. Bolnav de saturnism (intoxicaţie cu plumb), timp de mai multe luni a fost parţial paralizat şi şi-a pierdut parţial auzul. În aceste împrejurări, între 1797-1799, Goya a realizat “Capriciile”, operă emblematică pentru personalitatea sa, cuprinzând imagini fantasmagorice, delirante, în care voinţa, raţiunea, echilibrul sunt învinse de suferinţă, de ipocrizie, mârşăvie, vicii, stupiditate – aluzie critică şi satirică la adresa societăţii spaniole.
Într-o primă variantă, gravura “Somnul raţiunii naşte monştri”, intitulată, la momentul respectiv, “Visul numărul 1”, îl înfăţişează chiar pe pictor visând şi, din lumea viselor, se desprinde un coşmar, cu chipul pictorului multiplicat lângă nişte coapse de cai, alături de care se află alte chipuri coşmareşti şi lilieci – o alegorie despre zbuciumul interior, despre un suflet scindat şi dezorientat, despre spaima de timp, despre fiinţa debusolată în absenţa raţiunii.
“Capriciile”, cu sensul de “Fantezii”, inclusiv “Somnul raţiunii naşte monştri”, au fost concepute ca versiuni grafice ale unei scrieri aparţinând scriitorului spaniol Francisco de Quevedo, intitulată “Gânduri si discursuri”. Este vorba de o serie de texte în care Quevedo visează că este în Infern, vorbind cu demonii şi cu cei condamnaţi pentru păcatele lor. Aceştia din urmă sunt imaginaţi ca păstrându-şi înfăţişarea umană, dar adăugându-li-se atribute animale, care simbolizează viciile.
Cunoscutul scriitor francez Andre Malraux, referindu-se la picturile şi gravurile lui Goya din această perioadă, observă că: “Pentru a-şi afirma geniul, pictorul spaniol şi-a asumat riscul ca arta sa să nu mai placă”. Los Caprichos (Capriciile) au influenţat major direcţii artistice şi generaţii de artişti, de la romantici la expresionişti şi suprarealişti.
În limbajul actual, fie că este vorba de limba română sau de orice altă limbă, expresia “Somnul raţiunii naşte monştri” face referire la momentele în care, în viaţa individuală sau a unei colectivităţi, inteligenţa, echilibrul, armonia, înţelepciunea, cultura, substanţa umană autentică, dimensiunea spirituală a fiinţei lasă locul instinctului, haosului, dezordinii, arbitrariului, fricii.
La scara istoriei, au existat nenumărate astfel de momente în care s-a putut vedea că “Somnul raţiunii naşte monştri” – războaie, propaganda totalitară, fascismul, holocaustul etc. O lume sigură, dreaptă, morală, în care omul să fie liber, responsabil şi respectat, este cea în care raţiunea este “trează”, altfel spus, apelând la un alt adagiu, cel al filosofului francez Rene Descartes – “Cogito, ergo sum” (“Gândesc, deci exist!”).
