Șopârla vestică de gard face parte din grupul reptilelor numite ,,șopârle cu abdomen albastru”. Acest nume generic se referă la faptul că au pete de culoare albastră pe partea ventrală a corpului. Fac parte din ordinul Squamata, încrengătura Chordata.
Caracteristicile fizice ale șopârlei vestice de gard
Are lungimea corpului de 15-23 cm și este o specie comună în regiunile din sud-vestul SUA, nord-vestul Mexicului. Masculii au coloritul corpului mai intens comparativ cu femelele care sunt mai șterse.
Pe partea dorsală a corpului are dungi de culori negre și maronii, la fel și pe picioare. Partea ventrală a picioarelor este bej-gălbuie. Degetele sunt foarte lungi și subțiri și au gheare. Pe spate are solzi ascuțiți ridicați, care îi creează un aspect oarecum agresiv, cu rol de a îndepărta prădătorii.
Habitatul și distribuția geografică
O astfel de reptilă poate fi întâlnită pe pietre, pe terenuri agricole, în pădurile de conifere, chiar și pe gardurile caselor. Apare și în insulele din largul Californiei nu doar în SUA de Sud-Vest.
Dieta și comportamentul alimentar
Hrana sa constă din insecte și păianjeni. Nu suportă regiunile deșertice, ea este o specie de pădure sau de pășune. Datorită faptului că adoră să stea la soare devine o pradă ușoară pentru păsări, mamifere, șerpi și alte reptile.

Reproducerea și ciclul de viață
În perioada de imperechere, masculul caută să impresioneze femela prin coloritul său intens. De aceea își etalează corpul la soare în fața acesteia. Reproducerea la această specie este ovipară.
Femela poate depune un număr de 3-14 ouă, într-o singură serie pe an. Perioada în care femela depune ouăle este între lunile aprilie și iulie, iar puii apar cam în luna august, când ouăle eclozează. Iarna, aceste șopârle hibernează, vara pot fi observate la soare, pe pietre, la altitudini și de 2000 m.
Există mai multe subspecii ale acestui gen și anume: Sceloporus occidentalis longipes, Sceloporus occidentalis toylori, Sceloporus occidentalis occidentalis, Sceloporus occidentalis bocourtii, Sceloporus occidentalis becki, Sceloporus occidentalis biseriatus.
Șopârla vestică de gard are denumirea știinifică Sceloporus occidentalis și aparține de familia Phrynosomatidae.
Importanța șopârlei vestice de gard în ecosistem
Șopârla vestică de gard joacă un rol esențial în ecosistemele aride, contribuind la controlul populațiilor de insecte și servind drept hrană pentru prădători mai mari, cum ar fi șoimii și șerpii. Prezența sa indică sănătatea habitatului în care trăiește, iar adaptabilitatea sa o face o specie importantă pentru menținerea echilibrului ecologic.
Curiozități despre șopârla vestică de gard
Această șopârlă are un comportament defensiv interesant: poate executa mișcări rapide în zigzag pentru a scăpa de prădători. De asemenea, în perioada de împerechere, masculii își expun abdomenul albastru pentru a atrage femelele și pentru a intimida rivalii.
Studiile au arătat că această specie are capacitatea de a rezista la anumite bacterii transmise de căpușe, ceea ce o face un subiect de interes pentru cercetători.”
Video – Șopârla vestică de gard (Sceloporus occidentalis):