Matamata (Chelus fimbriatus) este o specie fascinantă de broască țestoasă originară din nordul Americii de Sud, regăsindu-se în special în bazinul fluviilor Amazon și Orinoco.
Matamata (Chelus fimbriatus) este una dintre cele mai mari broaste-testoase cu franjuri care traieste in nordul si centrul Americii de Nord, in Brazilia de Nord si Guyana, in special in apele statatoare din Bazinul Fluviului Amazon si Orinoco, dar si in mlastinile savanei.
Caracteristicile fizice și adaptările matamatai
Poate fi recunoscuta foarte usor dupa capul mic de forma triunghiulara, destul de turtit, cu botul alungit care se aseamana cu o trompa si doi ochi minusculi. Are urechile prevazute cu numeroase anexe cutanate, iar timpanele exterioare sunt mari, prevazute cu pliuri de piele senzoriale, fapt ce o ajuta sa-si detecteze cu usurinta prada. La bot are un fel de nas, ca un tub de respirat, cu ajutorul caruia poate sa respire pastrand capul sub apa.
Carapacea este noduroasa, prezinta pe partea de sus numerosi tuberculi spinosi. Datorita aspectului ei zdrenturos ea se distinge cu greu de mediul mlastinos in care traieste. Poate fi asemanata cu o frunza uscata de culoare maronie-deschisa sau crem care pluteste in apa, ceea ce ii asigura in camuflaj perfect in fata crocodililor – cei mai periculosi pradatori ai ei.
Masculul este putin mai mic decat femela, are lungimea corpului de aproximativ 30-45 cm. De asemenea masculul se diferentiaza de femela prin faptul ca are coada mai lunga si robusta, plastronul carapacei este concav, iar gatul este mai scurt si la femela mai lung.
Habitatul și distribuția geografică
Pentru observarea acestor diferente cele doua exemplare trebuie studiate foarte atent, deoarece aceste particularitati nu sunt intotdeauna foarte clare. Speciile care traiesc in Fluviul Orinoco au forma carapacei mai ovala, iar cele amazoniene au forma mai dreptunghiulara.
Aceste specii sunt acvatice, imperecherea se realizeaza pe sol, iar reproducerea este ovipara. Dupa imperechere femela merge pe mal, la o distanta de cativa metri de apa, pentru a sapa o groapa in nisip, adanca de aproximativ 25 cm, astfel evitand posibilitatea producerii unei inundatii si distrugerii cuibului. Apoi depune un numar de pana la 28 de oua albe, care dupa o perioada de incubatie de 3 luni eclozeaza. Puii abia iesiti din coaja sunt capabili sa se deplaseze si astfel ei pornesc independenti spre apa.
Aceste testoase traiesc in apele namoloase si putin adanci, unde isi prind prada pe furis, apropiindu-se incet de ea. Cand se afla in apropierea unui peste deschid gura larg si il inhata brusc, creand in acelasi timp un flux rapid de apa peste acesta. Sunt active mai ales noaptea, iar hrana lor este formata din pesti, amfibieni, mici nevertebrate si larve.
Matamata face parte din ordinul Testudines, familia Chelidae si nu este o specie pe cale de disparitie.
Rolul ecologic și conservarea matamatai
Matamata joacă un rol esențial în ecosistemele acvatice ale Amazonului și ale fluviului Orinoco. Fiind un prădător de vârf în apele stătătoare, matamata controlează populațiile de pești mici și nevertebrate, menținând echilibrul ecologic al acestor habitate. De asemenea, prin activitatea sa de vânătoare, ajută la reducerea populațiilor de larve și insecte, ceea ce contribuie indirect la limitarea dăunătorilor.
Totuși, habitatele matamatai sunt amenințate de poluarea apelor și de pierderea zonelor mlăștinoase din cauza defrișărilor și a activităților umane. Conservarea acestui habitat este crucială pentru protejarea matamatai și a altor specii unice din Amazon, fiind necesare eforturi susținute pentru a asigura supraviețuirea acestui prădător fascinant în sălbăticie.
