Ciuful de camp este o bufnita ca locuieste in peisajele deschise, zboara in zonele cu pajisti, tundra, terenuri inundabile cu lacuri si mlastini, dar si paduri. In munti nu depaseste altitudinea de 600 m. Traieste in Europa, America de Nord, sudul si vestul Americii de Sud, in Africa si Asia.
Ciuful de camp se aseamana cu ciuful de padure, dar are urechile mai scurte, aproape ca nu se vad, cu doua smocuri de pene maro destul de mici. Are lungimea corpului de 37-39 cm, greutatea de 200-420 g si anvergura aripilor de 95-110 cm. Capul este mare si rotund, pare sa aiba un disc marcat pe fata. Partea de deasupra capului este rosiatica cu dungi intunecate, fata are pete albe si dungi inguste ocru-maronii.
Ochii sunt mari, cu irisul de culoare galbena, marginiti de pene negre. Vederea este binoculara, reuseste sa aprecieze foarte corect distanta de fiecare data, capul si gatul poate fi rotit pe un arc mai mare de 270 de grade, iar ochii au capacitatea de a capta toata lumina disponibila.
Ciocul este robust, de culoare inchisa, ascutit si puternic curbat, iar picioarele sunt scurte, acoperite cu pene albe si gheare negre, au degetul exterior reversibil, astfel incat se misca cu usurinta spre spate si fata, are o mare mobilitate de a se agata de crengile copacilor si de a inhata rapid prada.
Penajul este bej-cafeniu cu dungi negre si maro mai ales pe partea dorsala, mult mai luminos pe partea ventrala. In zbor aripile sunt foarte mari si lungi se aseamana cu cele ale unui soim, au o culoare albicioasa cu pete negre.
In perioada de imperechere masculul isi atrage femela prin sunetele carcateristice si zborul sau interesant facand piruete in aer, iar femela isi cauta un loc anume pentru a-si face cuibul din bete, tulpini de plante, pene si vegetatie uscata. Acesta este realizat aproape intotdeauna pe sol, intr-o groapa, in tufisuri, in iarba inalta sau recoltele de pe camp. Deseori se odihneste pe pamant, foarte rar pe arbusti sau in copaci, tinandu-si corpul putin inclinat spre inainte.
Ponta consta din 4-14 oua albe pe care le cloceste doar femela timp de 24-27 de zile. Daca prima ponta este distrusa de pradatori, pasarea depune cam la doua saptamani a doua ponta care intotdeauna este mai mica decat prima. Puii sunt hraniti cu insecte, gandaci, omizi, lacuste de pasarea-mama timp de doua saptamani apoi incep deja sa zboare, iar dupa 2 luni devin independenti.
In aceasta perioada daca vreun intrus se apropie de cuib femela si masculul sunt mereu pregatiti sa atace cu ghearele si ciocul pentru a-si apara puii. Intre timp puii simt pericolul, fug din instinct si se ascund. Principalii dusmani sunt uliul, vulturul, bufnita de zapada, acvila, vanturelul, cioara, lupul, sconcsul, vulpea si cainii salbatici.
Aceasta bufnita este diurna, are obiceiul sa-si caute hrana ziua, cand vaneaza pasari dar mai ales rozatoare. Este o pasare partial migratoare, in unele regiuni face migratii sezoniere, traieste in grupuri de 10-15 exemplare mai ales cand hrana se gaseste din abundenta. Uneori traieste solitar, insa iarna pot fi vazute in grupuri mici stand pe crengile copacilor.
Deseori vede prada din aer si se napusteste brusc asupra ei prinzand-o cu ghearele si ciocul ascutit. Este destul de tacuta, foarte rar scoate cate un tipat infundat specific, un fel de ,,hu-uu – hu-uu”. Zborul este planat fara sa dea mult din aripi, asemanator unui fluture.
Ciuful de camp are denumirea stiintifica de Asio flammeus si face parte din ordinul Strigiformes, familia Strigidae. Riscul de disparitie al acestei specii este redus, insa numarul de exemplare a scazut in ultimii ani datorita distrugerii habitatului natural, al cuiburilor, oualor si puilor de catre pradatori si om. Pentru agricultura este o pasare folositoare pentru ca distruge majoritatatea daunatorilor, mai ales rozatoarele.
Video – Ciuful de camp (Asio flammeus):
