Cărăbușii șuierători trăiesc în toată lumea dar mai ales unde sunt stârvuri și bălegar. Sunt atrași de fecale și animale moarte dar și de mușuroaiele de furnici. Intră pe sub scoarța copacilor și în tunelurile insectelor. Fac parte din familia Histeridae și sunt grupați într-un număr de 3000 de specii diferite.
Caracteristicile generale ale cărăbușilor șuierători
Majoritatea gândacilor de acest gen au corpul aplatizat, oval, robust sau rotunjit. Se remarcă prin coloritul negru, mandibulele mari și puternice, ascuțite și curbate. Au antenele scurte și subțiri, prevăzute la capăt cu câte o măciulie. Pe elitre au numeroase striații, iar pe tibiile picioarelor au dinți scurți și rezistenți, care sunt folosiți la săpat.
Cărăbușii șuierători sunt destul de mici, au lungimea corpului de cel mult 1,5-2 cm. Femela depune ouăle în stârvuri, bălegar sau pe sub scoarța copacilor în insecte gazde. Hrana lor constă din larve de gândaci, muște. Atât larvele cât și adulții sunt de pradă, atacă larvele altor insecte.
Unele specii sunt viu coloare, altele au pete roșii sau maronii. Pot fi observate în excremente de animale, în cuiburi de păsări, vizuini de rozătoare, pe sub bușteni sau în carcase de animale moarte.
Holoptera plana
Speciile din genul Hololepta au corpul tare, de culoare neagră. O astfel de specie este Holoptera plana care preferă să stea pe sub scoarța buștenilor culcați la pământ. Acești gândaci sunt negri lucioși, iar corpul lor are lungimea de 8-9 mm.
Picioarele sunt groase, scurte, au dinți ascuțili, de aceea par zimțați. Acești gândaci apar în Europa, iar larvele lor sunt de pradă și mișună pe sub scoarța copacilor bătrâni.
Pachylister inaequalis
O altă specie din familia Histeridae este Pachylister inaequalis care este atrasă de balega de vacă. Are corpul rotunjit, negru lucios, cu lungimea de 0,9-1,5 cm. Antenele sunt foarte subțiri și au măciulii la capete.
Mandibulele sunt robuste și curbate, cea stângă este mai mare decăt cea dreaptă. Pronotumul este mare și lucios, iar partea superioară a corpului are striații longitudinale. Acestă specie trăiește în Europa de Sud și Sud-Est, dar și în Rusia de Sud. Hrana sa constă în mare parte din muște.
Hister quadrimaculatus
Apare în regiunile calde ale globului. Se hrănește cu larve de insecte, cu bălegar sau fecale de animale (vacă și cal), cu plante și ciuperci aflte în stare de putrefacție. Femela depune ouăle în sol, iar larvele se hrănesc cu insecte sau aceleași resturi în stare de descompunere preferate și de gândacii adulți.
Un exemplar adult poate avea lungimea corpului de 1 cm și coloritul negru complet, doar elitrele cu pete roșii-portocalii. Pe abdomen apar striații longitudinale care deși sunt fine par destul de bine evidențiate. Picioarele sunt scurte, zimțate, groase, servesc la sâpat și deplasare. Antenele sunt scurte și groase la capete, iar mandibulele puternice și curbate.
Ciclul de viață și reproducerea cărăbușilor șuierători
Cărăbușii Histeridae au un ciclu de viață complet, care include stadiile de ou, larvă, pupă și adult. Femelele depun ouăle în materia organică aflată în descompunere, asigurând hrana necesară larvelor în primele stadii de dezvoltare.
Larvele sunt prădători activi, hrănindu-se cu larvele altor insecte și contribuind astfel la controlul populațiilor de dăunători. Perioada de dezvoltare poate varia în funcție de specie și de condițiile de mediu, dar în general durează între câteva săptămâni și câteva luni.
Rolul cărăbușilor șuierători în controlul dăunătorilor
Pe lângă contribuția lor la procesul de descompunere, cărăbușii șuierători joacă un rol important în controlul natural al populațiilor de insecte dăunătoare. Ei consumă ouă, larve și insecte adulte, ajutând la menținerea echilibrului ecologic în ecosistemele în care trăiesc.
De exemplu, aceștia sunt eficienți în combaterea larvelor de muște și a altor insecte care se dezvoltă în resturile organice. În anumite regiuni, fermierii utilizează cărăbușii Histeridae ca agenți biologici de control al dăunătorilor.
