Home Animale Specii de mamifere marsupiale – Vangalul (Phalanger orientalis)

Specii de mamifere marsupiale – Vangalul (Phalanger orientalis)

0
Phalanger orientalis, Foto: panoramio.com

Vangalul este un mamifer marsupial cunoscut și cu numele de cuscus comun nordic. Trăiește în Noua Guinee și insulele Solomon. Specia apare mai ales în regiunile de sud-vest și sud-est din Noua Guinee. De asemenea, acest animal a fost introdus și în Peninsula Cape York în Australia, deci poate fi observat mai ales în zonele împădurite, cu mulță vegetație.

Are aspectul unui urs mic și mărimea unei pisici. Blana sa are diferite culori, nuanțele variază de la alb la negru. Pe partea dorsală a corpului are numeroase pete de culoare deschisă, iar de-a lungul spinării prezintă o dungă bine evidențiată. Abdomenul este de cele mai multe ori alb. Există și exemplare care au blana complet albă, cum sunt cele din Insulele Buru și Kai.

Coada este lungă de 28-43 cm, partea de la bază este acoperită de păr, iar la terminație este golașă și albicioasă. Corpul este grăsuț, are lungimea de 38-48 cm și greutatea de 1,5-3,5 kg. Capul este ca la un pui de urs, urechile mici și rotunde, bine acoperite cu fire de păr. Ochii sunt rotunzi, au irisul de culoare maronie. Botul este scurt, iar maxilarele prevăzute cu dinți ascuțiți.

Acest animal nocturn este foarte bun cățărător în copaci, are picioarele musculoase, bine dezvoltate, labele cu degetele prevăzute cu gheare curbate și rezistente. Agilitatea sa este remarcabilă ținând cont de greutatea sa. Nu este agresiv, are un temperament bland, de aceea este crescut și ca animal de companie, dar mai rar.

Specii de mamifere marsupiale - Vangalul
Specii de mamifere marsupiale – Vangalul

Hrana sa constă din frunze de copac, fructe de pădure, muguri, flori, scoarță de copac și alte materii vegetale. Își face culcușul în pădure, doarme în vizuini sau scorburi de copaci.

În perioada de împerechere aceste animale pot fi observate în perechi. În rest vangalul are obiceiul de a trăi solitar. Femela are o perioadă de gestație de 2 săptămâni și face cel mult 2 pui. La naștere sunt foarte mici, sunt ținuți în marsupiu și alăptați de femelă. Când cresc, aceștia se țin de blana mamei. Blana lor este de culoare maronie-roșcată.

Vangalul are denumirea științifică Phalanger orientalis, face parte din ordinul Diprotodontia, familia Phalangeridae. Este o specie cu risc mic de dispariție.

Video – Vangalul (Phalanger orientalis):

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Exit mobile version