Biberul sau castorul european (Castor fiber) este una dintre cele mai mari specii de rozătoare din Europa, având un impact considerabil asupra ecosistemelor acvatice. Această specie impresionantă este recunoscută pentru activitatea sa de a construi baraje și adăposturi elaborate în malurile apelor.
Biberul (Castor fiber) traieste in Europa si este cunoscut si sub numele de castorul european. Se aseamana cu castorul american ca mod de trai si infatisare si este considerat una dintre cele mai mari rozatoare.
Adaptările fizice ale biberului la viața acvatică
Biberul are corpul greoi si robust, cu lungimea de 83-100 cm, greutatea de 23-35 kg si coada lunga de 30-38 cm. Corpul sau este acoperit de blana deasa, de culoare gri-maronie, neagra sau cenusie-inchisa, stratul exterior al blanii fiind alcatuit din fire de par lungi cu rol de protectie, iar stratul interior are fire scurte si dese cu rol de pastrare a caldurii corpului in apele reci ca gheata.
Coada este plata si solzoasa, iar la baza ei sunt niste glande care produc o secretie uleioasa ce este intinsa pe toata suprafata blanii in timpul ingrijirii corporale, astfel blana devine impermeabila. Are labele palmate adaptate pentru inot, iar ochii sunt prevazuti si cu a treia pleoapa sub forma unei membrane transparente ce permite biberului sa tina ochii deschisi sub suprafata apei.
Cum își construiește biberul adăposturile subterane
Aceasta specie nu-si construieste colibe din crengute si namol cum obisnuieste castorul american, ci sapa tuneluri in mal, cu mai multe intrari pe sub apa.
Adaposturile au mai multe incaperi, una pentru dormit si cateva pentru provizii, care se afla deasupra apei. Activitatea importanta a biberului este sa roada de jur imprejur tulpina unui copac tanar, pana ce il prabuseste si ii rontaie lastarii si frunzele. Apoi apuca cu dintii partea groasa a trunchiului si o duce pana la apa si il trasporta pe apa inotand cu pricepere cu ajutorul cozii late si puternice, pana ce il aduce in locul dorit de el.
Importanța biberilor pentru ecosistemele de apă dulce
Aceasta activitate este desfasurata tot timpul anului, astfel biberii reusesc sa transforme destul de mult intreg peisajul zonei locuite de ei. Din aceasta cauza pe intinderi mari malurile apelor au ramas despadurite.
Femelele fac un numar de doi pana la sase pui in lunile aprilie-mai, care au corpul acoperit cu blana si vad din prima zi. Acestia sunt hraniti de femela o perioada de doua luni apoi incep sa-si caute hrana singuri, raman alaturi de grup timp de doi ani, apoi devin independenti, isi cauta un alt teritoriu si formeaza un alt grup.
Biberii tineri ajung la maturitate la varsta de trei ani si traiesc aproximativ 21 de ani. Hrana lor consta din plante acvatice, ierburi, frunze, seminte, crengute si scoarta de copac de pe maluri. Biberul face parte din ordinul Rodentia, familia Castoridae si nu este o specie pe cale de disparitie.
Impactul ecologic al biberilor asupra biodiversității
Biberii sunt considerați ingineri ai ecosistemelor datorită capacității lor de a modifica mediul înconjurător. Prin activitatea lor constantă, ei creează noi habitate pentru numeroase specii de pești, amfibieni, insecte și păsări. Barajele și tunelurile construite de biberi nu doar că reglează curgerea apei, ci și ajută la formarea unor microhabitate bogate în nutrienți, ideale pentru diverse specii acvatice.
Zonele create de biberi sunt esențiale pentru păstrarea biodiversității în regiunile de apă dulce, susținând populațiile de pești și contribuind la prevenirea eroziunii malurilor prin controlul debitului de apă. Acești „arhitecți ai naturii” au fost reintroduși în multe regiuni din Europa, iar impactul pozitiv asupra mediului este deja vizibil, contribuind la crearea unor ecosisteme echilibrate și sănătoase.