Fiecare din genurile literare, sub forma carora se regasesc operele literare romanesti, au speciile literare proprii, caracteristice, cu elemente unice care dau viata celor mai impresionante creatii. Literatura romaneasca a fost impartita de catre scriitori in trei modalitati de exprimare: cea in mod direct (reprezentand genul liric), in mod indirect prin intermediul actiunii si personajelor (genul epic) si prin intermediul operelor scrise si prezentate sub forma unei scene (genul dramatic).
In cazul genului liric, una dintre speciile literare este doina, caracteristica poporului roman, prin care autorul isi exprima diversele sentimente intr-un mod extrem de puternic. Exista mai multe tipuri de doine, fiecare reprezentand un sentiment diferit: doine de dor si de dragoste (Frunza verde lacramioara), doine de haiducie (Voinicul), doine de jale (Unde-aud cucul cantand), doine de instrainare (Cantecul strainatatii) si doine de catanie (Maica, maica, draga mea). Una din speciile literare cele mai cunoscute si, totodata, apartinand genului liric, este pastelul, poezie ce prezinta imagini din natura, o planta sau un animal. Una din cele mai populare creatii de acest gen este “Pasteluri” a lui Vasile Alecsandri.
Imnul este o specie literara prin care sunt preaslaviti eroii sau zeii, notiunea ajungand sa includa mai tarziu si personalitati, idei sau fapte. La o distanta apropiata se afla oda, o creatie ce are menirea de a exprima sentimente de patriotism sau de admiratie fata de faptele eroilor, un bun exemplu fiind “Lui Eminescu” de Alexandru Vlahuta, inchinata marelui poet roman. Elegia completeaza “familia” speciilor literare ce apartin genului liric, fiind o creatie ce transmite sentimente triste, de melancolie (“Mai am un singur dor” de Mihai Eminescu).
Speciile literare ce apartin genului epic au numeroase trasaturi ce le definesc stilul unic prin care au fost scrise. Cea mai importanta si mai cunoscuta specie a genului epic este cu siguranta romanul. O opera in proza, de mari dimensiuni, cu actiunea ampla si un conflict puternic, romanul creeaza o idee profunda despre viata. Conflictul prezent in roman poate fi de natura morala, sociala sau psihologica, actiunea este complexa si este dezvoltata amanuntit pana la momentul deznodamantului, iar personajele sunt numeroase, fiecare fiind caracterizate detaliat pe parcursul intregii opere. Romanele pot fi: istorice (“Neamul Soimarestilor” – Mihail Sadoveanu), sociale ( “Ion” – Liviu Rebreanu), de aventuri (“Ciresarii” – Constantin Chirita), psihologice (“Padurea spanzuratilor” – Liviu Rebreanu), stiintifico-fantastice etc.
Basmul este o naratiune ampla, in care personajele au puteri supranaturale si in care este prezentata lupta Binelui cu Raul. Caracteristicile principale ale basmului sunt: naratiunea, poate fi in versuri sau in proza, elementele reale sunt imbinate cu cele fantastice, eroul este un simplu om din popor, ajutat insa de animale si alte forte reprezentand Binele, in timp ce fortele Raului sunt transpuse prin zmei, zgripturoaice si alte creaturi hidoase. De asemenea, in basm se regasesc numerele fatidice, formulele de inceput, mijloc si incheiere, in timp ce spatiul si timpul sunt nedeterminate. Basmul poate fi de doua feluri: popular (“Praslea cel voinic si merele de aur”, Greuceanu) sau cult (“Harap Alb” – Ion Creanga).
Schita este una din speciile literare de dimensiuni mici, care prezinta un singur episod din viata unui personaj. Modurile de expunere utilizate sunt dialogul si naratiunea, iar personajele sunt sumar caracterizate. Schita cuprinde anumite scene din viata de zi cu zi, surprinse prin fapte, gesturi si trairi sufletesti. Una din cele mai cunoscute opere de acest gen este “Vizita…” a lui Ion Luca Caragiale.
Nuvela este o opera epica cu actiunea ampla, in proza, in care sunt prezentate mai multe personaje, fiecare in modul sau propriu de viata. Actiunea nuvelei cuprinde mai multe fapte ce se afla intr-o stransa legatura. Caracterizarea personajelor are loc de-a lungul intregii opere, pana la incheierea nuvelei fiind stabilite toate trasaturile personajelor, in cel mai mic detaliu. Exemple de nuvele: “Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi” – Camil Petrescu, “Fefeleaga” – de Ion Agarbiceanu.
Legenda este o specie literara a genului epic,in versuri sau in proza, in care este prezentat un fapt real, intr-un mod imaginar. Legendele sunt de doua feluri: cu autor necunoscut – populare (Dragos-Voda) sau cu autor cunoscut (“Legendele Olimpului” de Alexandru Mitru).
Parabola este o opera ce transmite invataturi morale sau religioase, dezvaluind un adevar prin asemanarea lui cu o intamplare reala (ex: Despre oaia pierduta). Snoava este o naratiune in proza, de mici dimensiuni, in care sunt prezentate cu umor defectele omenesti: lenea, prostia, minciuna sau hotia. Cele mai populare personaje din aceasta specie literara sunt Pacala si Tandala.
Speciile literare ce apartin genului epic au in componenta lor si balada, o creatie in versuri, in care sunt relatate intamplari din trecutul romanesc. Balada detine o serie de caracteristici specifice basmului printre care imbinarea realului cu fantasticul, personajele cu puteri supranaturale si folosirea formulelor specifice de inceput, mijloc si sfarsit. Baladele pot fi istorice (“Constantin Brancoveanu”), haiducesti (“Toma Alimos”), vitejesti (“Novac si Corbul”) sau pastoresti (“Miorita”).
Poemul este o naratiune in versuri sau in proza cu unul sau mai multe personaje, savarsind fapte eroice (ex: “Dan, capitan de plai” de Vasile Alecsandri). Fabula este o opera epica in care este prezentat un animal, o planta sau un lucru intr-o ipostaza omeneasca, la sfarsit ajungandu-se la o morala. (“Cainele si catelul” de Gr. Alexandrescu, “Greierele si furnica” de G. Topirceanu).
Genul dramatic este alcatuit din speciile literare: comedia (“O scrisoare pierduta” de Ion Luca Caragiale), tragedia (“Antigona” – Sofocle) si drama – o opera ce prezinta diferite conflicte intre personaje, starnind diverse sentimente profunde pentru spectatori (ex: “Vlaicu Voda” de Al. Davila, “Apus de soare” de B. St. Delavrancea).
