Dintre corvidele existente in tara noatra, stancuta este cea mai mica pasare. Este raspandita in vestul Europei, dar se intalneste mai rar si la sud, chiar si in Africa de Nord si Asia de Vest. Ca loc de trai isi alege turnurile inalte si alte constructii, precum si crapaturile stancilor.
Habitatul și răspândirea geografică
Stâncuța (Corvus monedula) este cea mai mică pasăre din familia corvidelor, răspândită în special în Europa de Vest, dar prezentă și în Asia de Vest și Africa de Nord. Cunoscută pentru inteligența sa, stâncuța preferă să trăiască în turnuri, stânci și alte structuri înalte. De asemenea, este extrem de sociabilă, formând adesea stoluri mari alături de alte corvide. Glasul său modulabil și abilitatea de a imita sunete fac din stâncuță o prezență fascinantă în orice mediu.
In valea Rinului traieste si in asociatii cu alte corvide si cu vanturelul. Este o pasare care apare sporadic ici si colo. Nu apare peste tot.
Caracteristicile fizice ale stâncuței
Stancuta are fruntea si crestetul de culoare neagra, partea posterioara a capului si ceafa sunt cenusii, restul partii dorsale este negru-albastru, partea ventrala este cenusiu-inchis.
Este o pasare vioaie foarte sprintena (despre care se poate spune ca stie sa-si mentina buna ei dispozitie si sa insufleteasca in mod fermecator biotopul ei). Precum rudele ei de talie mai mare, ea este sociabila si se asociaza nu numai cu indivizi de aceeasi specie, ci formeaza stoluri mai mari, chiar si cu ciorile de semanatura, pornind impreuna cu ele in calatoria de iarna.
Glasul stancutei este considerabil mai modular si mai variat in comparatie cu cel al altor corvide. Sunt pasari volubile, dau senzatia ca palavragesc mult intre ele, fac mereu mult zgomot. Fara sa-si dea prea mare silinta, stancuta invata sa imite cuvinte si alte sunete.
Hrana și obiceiurile alimentare ale stâncuței
Hrana ei se aseamana cel mai mult cu cea a ciorii de semanatura. Consuma nevertrebrate mici si o mare varietate de plante, cat si resturi vegetale din zonele urbane (pubelele, gradinile, strazile urbane sunt vizate pentru hrana, mai ales dimineata devreme cand sunt mai putini oameni in apropiere). Cauta hrana prin miscari caracteristice: sar, imprastie, ciugulesc, urmaresc si exploateaza zona, mai rar sapa cu ghearele si cu ciocul.
Atat mustele din zona cat si ramele din sol sunt capturate si mancate imediat. Stancuta obisnuieste sa consume diferite mici nevertebrate gasite la suprafata solului: larve, gandacei (Coleoptera, Lepidoptera, Curculionidae, Diptera), paianjeni si insecte. De asemenea, se hraneste cu mici rozatoare, oua (pe care le fura de la alte pasari) sau pui. Dintre cereale consuma orz, ovaz, grau, dar si alte legume, seminte de buruieni, boabe de soc, ghinda, diferite fructe etc.
Importanța stâncuței în ecosistemele urbane și rurale
In timp ce o parte din stancute migreaza iarna spre sud, impreuna cu ciorile de semanatura, cealalta parte ierneaza chiar si in gerurile cele mai mari, in special in orasele mai calde de pe litoral.
Stancuta din Romania este o pasare sedentara, foarte frecventa si aproape tot atat de numeroasa recum cioara de semanatura, cu care adesea zboara in carduri. In timpul iernii, stancutele sunt in numar si mai mare din cauza celor care vin dinspre nord. Cloceste in ruine, poduri, scorburi de copaci, stanci si fantani parasite. Isi captuseste cuibul cu bucati de carpe gasite, scoarta de copac, bucati uscate de plante si sol, diverse materiale. Ouale sunt albastre netede, lucioase cu puncte maro.
La inceputul lunii aprilie femela cloceste cca. 4-5 oua, o perioada de 17 zile. In perioada clocirii, masculul aduce hrana femelei in cioc. Puii la inceput sunt golasi, neajutorati, abia dupa o luna le apar pene si incep sa zboare, insa si dupa aceea mai sunt o perioada de cateva saptamani hraniti de catre parinti. Ambii parinti contribuie la cresterea lor, ii incalzesc sub aripile lor in noptile si perioadele ploioase, le aduc hrana in cioc. Puii devin adulti abia dupa o perioada de un an de zile.
Stancuta este intalnita si in zonele cu terenuri agricole si urbane, precum si in zonele deschise de coasta cu stanci. Este o pasare pagubitoare, prin aceea ca prada cuiburile pasarelelor si strica culturile agricole. Are si un rol pozitiv, in sensul ca este o mare consumatoare de larve, care afecteaza foarte mult culturile, arborii si livezile de pomi fructiferi.
La noi in tara se gaseste stancuta gulerata. Are pe partea ventrala a corpului o culoare mai deschisa, un guleras alb in jurul gatului. Se intalneste frecvent langa asezarile umane, isi amenajeaza cuibul folosind stresinele caselor, hornurile (cateodata le astupa cu crengile si creaza neplaceri proprietarilor), podurile, interiorul stalpilor, surile, cladirile vechi, parasite etc.
In timpul imperecherii, ciripeste dragalas, perechile stau mereu impreuna ciripind, dragalasindu-se. Stancuta invata foarte usor sa imite diferite sunete, se imblanzeste repede, isi recunoste stapanul perfect (deseori cand este tinuta pe langa casa omului).
De la mijlocul lunii iulie pana la mijlocul lunii februarie, stancutele se vaneaza, insa nu reprezinta un vanat care sa intereseze mult pe cei care sunt pasionati de aceasta ocupatie. Ea se vaneaza in anumite regiuni din tara noatra (la fel precum carnea de cioara de semanatura sau cioara griva).
In unele culturi, sunt cunoscute legende despre aceasta pasare. De exemplu se spune: o stancuta ce vine in jos pe hornul unei case este semn rau, prevesteste moarte; de asemenea o stancuta care sta pe turnul unei biserici prevesteste venirea ploii.
Inteligența stâncuței și capacitatea sa de a învăța
Stâncuța este recunoscută pentru inteligența sa impresionantă, fiind capabilă să rezolve probleme complexe și să învețe din experiență. Această pasăre poate folosi unelte rudimentare pentru a obține hrană sau pentru a-și construi cuibul.
De asemenea, stâncuțele sunt cunoscute pentru abilitățile lor de a imita sunete din mediu, inclusiv vocea umană, și pot învăța rapid să comunice cu membrii stolului. Ele își pot aminti locurile unde au depozitat hrană și revin acolo chiar și după o perioadă lungă de timp. În mediul urban, stâncuțele au învățat să exploateze resursele oferite de om, cum ar fi coșurile de gunoi sau grădinile.
Rolul stâncuței în mitologie și cultură populară
De-a lungul timpului, stâncuțele au jucat un rol important în diferite culturi și mitologii. În unele părți ale Europei, stâncuțele erau considerate mesageri ai norocului sau simboluri ale inteligenței. În mitologia nordică, corvidele, inclusiv stâncuțele, erau asociate cu zeii și erau văzute ca păsări sacre. În zilele noastre, stâncuțele apar adesea în folclor și literatură ca simboluri ale abilității de a se adapta și de a prospera în medii dificile.
