Înainte de a ajunge la destinație, gândurile te vor duce la misterul ce înconjoară cercul de pietre și o întrebare mereu îți va veni în minte: de ce a fost construit Stonehenge? Unii cred că a fost conceput ca un loc pentru cultul soarelui, alții cred ca ar fi fost un loc de sacrificiu.
Scurtă istorie, câteva răspunsuri, o groază de întrebări
Stonehenge este un cerc de pietre ce datează din Antichitate, construite între anii 3000-1600 î.e.n. Este unul dintre cele mai importante site-uri de monumente preistorice din Marea Britanie, dacă nu și din lume, situat la 3 km vest de orașul Amesbury, comitatul Wiltshire, în sudul Angliei.
Acestea au fost construite în trei etape și a fost estimată perioada de construcție care ar fi durat mai mult de 30 de milioane de ore de muncă. Pietrele de tip Bluestones și Sarsen au fost cărate sute de kilometri până la site-ul actual din apropiere de Salisbury, fiind o enigmă iconică, până în prezent, modul în care au fost cărate.
La fel ca ridicarea piramidelor din Egipt, explicațiile sunt puține. Există mai multe teorii legate de acest monument vechi, atât despre construcția lui, cât și despre semnificația, orientarea și forma în care este așezat, formă care rămâne un mister.
Acestea se crede că au fost adăugate pentru ceremonii religioase. Henge, după construcție, a fost abandonat pentru 1000 de ani. Cercul exterior (cercul Sarsen) de 33 m în diametru, este construit din 30 de blocuri imense de piatră (numite megaliți sau menhire), așezate vertical, din care astăzi doar 17 dintre ele mai sunt în picioare.
Punctul culminant al vizitei este atunci când zărești prima dată această așezare de pietre, 82 de plăci groase din munți Preseli, din sud-vestul Țării Galilor care au fost transportate în acest loc, pe apă, de-a lungul coastei de sud a Țării Galilor și a Angliei, pe plute, de-a lungul râurilor Avon, Frome și Wylye, în etapa finală a călătoriei, fiind târâte pe uscat până la Stonehenge.
Dacă dorești să te apropii de Stonehenge, trebuie să plătești o taxă, iar însoțitorii de pe sit te vor duce la locul dorit. Totuși, nu vei avea acces în interiorul cercului de piatră, în sine, așa de ușor. Vizitatorii trebuie să se oprească pe o alee ce înconjoară sanctuarul de pietre. Unii turiști pot face o rezervare pentru a putea intra pe sit, ghizii iți vor permite acestă experiență unică, să te plimbi printre pietrele antice uriașe. Ghidul audio este disponibil în mai multe limbi și dacă dorești să asculți tot materialul înregistrat, ar dura cam 30-60 de minute.
Cum se prezintă locul monumentului neolitic pentru vizitatori
Locul are mai multe monumente neolitice și din epoca bronzului, deosebite, la care vizitatorii pot ajunge pe jos, la o distanță scurtă de celebrul Stonehenge. Așezarea are 2000 de hectare, conține aproximativ 200 de monumente, este scufundată într-o liniște profundă, iar pietrele se ridică din câmpie ca niște munți nemișcați. Sanctuarul Stonehenge este unul dintre domeniile cel mai bine conservate, ușor accesibile din Marea Britanie.
Pe marginea câmpiei Salisbury se pot face plimbări plăcute, fără prea multe dificultăți. Zona are dealuri și văi uscate. Cei care iubesc natura se pot bucura de peisajele minunate din jurul monumentelor. Stratul de sol limitează prezența anumitelor specii animale și vegetale, dar permite creșterea unor plante care înfloresc spontan: scaieții, trifoiul și sunătoarea sunt printre cele mai întâlnite flori din zonă. Primăvara, zona este înfrumusețată de fluturii albaștri. Ciocârlia este, de asemenea, o pasăre comună. La sud de așezarea Stonehenge există un habitat ideal pentru dropi. Ținutul este idilic și este parte a ruralului britanic.
Stonehenge Cursus
Situl Avenue
Monumentul King Barrows Ridge
Winterbourne Stoke Barrows
Monumentul Woodhenge
Durrington Walls
Dintotdeauna, în lumea modernă, Stonehenge și monumentele neolitice adiacente au fost și sunt învăluite în mister. După ce turiștii vizitează aceste sit-uri preistorice, rămân adânc marcați de ruinele simple, dar totuși încărcate de istorie și semnificație. Într-adevăr, aceste stânci maiestuoase, așezate în cerc, stau în tăcere, de mii de ani, povestesc legende pline de enigmă. Le rămâne vizitatorilor să asculte șoaptele rostite de acestea pentru a le înțelege.