Târgu Lăpuş este un oraş din judeţul Maramureş, aparţinând de zona etno-folclorică Țara Lăpuşului. Este un oraş deosebit al judeţului, pentru că este aşezat într-o zonă pitorească, în care încă se respectă tradiţiile învăţate din moşi strămoşi.
Oraşul este cunoscut şi sub numele Lăpuşul Unguresc şi se remarcă, printre altele, prin suprafaţa sa destul de mare, datorată faptului că are în componenţă încă 14 sate. Suprafaţa este de aproape 25.000 de hectare, adică aproximativ 4% din suprafaţa Maramureşului.
Târgu Lăpuş a fost prima dată atestat documentar în anul 1291 şi a reprezentat un important centru comercial, pentru că era amplasat la intersecţia mai multor căi de comunicaţie.
Faptul că a devenit târg a dus la o dezvoltare rapidă, fiind cunoscut şi ca un centru folcloric şi cultural. În perioada interbelică, localitatea a fost reşedinţa Plasei Lăpuș. Aceasta era o subdiviziune administrativă a judeţului Someș de atunci, iar în anul 1968 Târgu Lăpuş a fost ridicat la rangul de oraş.
Oraşul continuă să fie un centru cultural şi în zilele noastre, pentru că adăposteşte nu mai puţin de 23 de monumente istorice. Este cunoscut şi pentru bisericile de lemn, care au fost incluse în patrimoniul cultural al UNESCO – sunt 28 astfel de biserici pe teritoriul oraşului.
De asemenea, Târgu Lăpuş are o importanţă arheologică deosebită, fiind descoperite mai multe vestigii cu o însemnătate mare. De exemplu, în Suciu de Sus au fost găsite o necropolă de incineraţie din secolele XV-XIV i.Hr., precum şi una de inhumaţie din Epoca fierului. Au fost scoase la iveală mai multe obiecte care alcătuiesc Cultura Suciu, din materiale precum ceramica şi bronzul.
Totodată, în comuna Lăpuş, săpăturile arheologice au scos la suprafaţă urmele unei aşezări civile, care datează din Epoca bronzului. A mai fost găsită şi o necropolă, dar şi mai multe podoabe şi unelte ca butoni de aur, pumnale sau topoare. Tot în această comună, există şi Biserica “Adormirea Maicii Domnului” care a fost construită în secolul al XVI-lea şi care se remarcă prin pictura interioară, realizată în anul 1697.
Un alt obiectiv turistic foarte important din Târgu Lăpuş este Mănăstirea Rohia, mănăstire ortodoxă de călugări. A fost ridicată la începutul secolului XX şi se află într-o zonă foarte liniştită unde călugării nu sunt deranjaţi de nimic din exterior. Remarcabilă este şi Biserica “Arhanghelii Mihail şi Gavriil” (satul Rogoz), care a fost construită în anul 1560. Un element arhitectural foarte interesant este reprezentat de cele 125 de capete de cal, simbol al fugii spre eternitate.
Târgu Lăpuş se mândreşte şi cu câteva muzee locale, cel mai important fiind Muzeul Florian. Acesta se află la circa zece kilometri de oraş, spre Cerneşti şi este un muzeu în aer liber unde turiştii pot admira o serie de sculpturi realizate de diverşi artişti locali şi nu numai. De asemenea, iubitorii de natură îşi pot petrece timpul liber pe Cheile Lăpuşului unde se pot practica sporturi ca river rafting, pescuit sportiv şi chiar alpinism.
Târgu Lăpuş este un oraş care oferă nenumărate posibilităţi de a petrece timpul, având obiective care să satisfacă toate gusturile, chiar şi cele mai pretenţioase.
În Târgu Lăpuș, fiecare festival și eveniment cultural este o celebrare a identității locale. De la dansuri tradiționale la muzică folclorică și meșteșuguri, orașul este o capsulă a timpului, păstrând vie flacăra culturii populare maramureșene.
Nu doar cultura este un punct de atracție, dar și natura înconjurătoare. Orașul este înconjurat de peisaje naturale care oferă oportunități excelente pentru drumeții, ciclism și alte activități în aer liber, atrăgând turiști din toate colțurile țării.