Home Călătorii Obiective turistice din România Teatrul Național din Cluj-Napoca: bastionul culturii românești

Teatrul Național din Cluj-Napoca: bastionul culturii românești

0

Teatrul Naţional din Cluj-Napoca este printre cele mai importante astfel de instituţii din România şi cea mai importantă din Transilvania, fiind primul teatru în limba română din Cluj. Clădirea a fost construită între 1904 şi 1906, de către arhitecţii Fellner şi Helmer, în prezent, aici susţinându-se şi spectacolele Operei Române.

Deşi există încă din 1821 o clădire în care se organizau piese de teatru, în maghiară, a fost necesară construcţia unei clădiri noi şi somptuoase. Inaugurarea a avut loc în 1906, cu un spectacol oferit de Teatrul Maghiar. Clădirea a fost construită într-un stil neobaroc, având pe holuri influenţe secesioniste. Are o capacitate de aproape o mie de locuri.

Fondatorul Teatrului Naţional din Cluj a fost Zaharia Bârsan, cel mai de seamă om de teatru din Transilvania, care a reuşit să formeze o echipă de actori profesionişti, printre ei numărându-se Olimpia Bârsan sau Stanca Alexandrescu.

În 1919, acelaşi an în care Bârsan a fost numit director, a avut loc prima reprezentaţie în limba română. Acest an a fost unul important pentru teatrul de aici – s-au jucat piese ca drama “Ovidiu” a lui Vasile Alcsandri sau “Poemul Unirii”, în cinstea trecerii unui an de la Marea Unire.

În perioada interbelică, Teatrul Naţional de la Cluj cunoaşte o deschidere mai mare spre modernitate odată cu venirea la conducere a lui Victor Papilian. În aceşti ani, se creează un studio care să îi ajute pe iubitorii de teatru să cunoască mai bine dramaturgia.

În 1940, în urma Dictatului de la Viena, teatrul se mută la Timişoara, însă revine la Cluj în 1945, după ce se termină războiul şi Transilvania reintră în posesia României.

Deşi regimul comunist nu a fost încântat de acest teatru, el a reuşit să supravieţuiască şi să ofere oamenilor nişte reprezentaţii de excepţie. Regizorul Radu Stanca pune în scenă “D’ale carnavalului” şi “Unchiul Vania”, iar actori ca Silvia Ghelan îşi fac cunoscut talentul.

În 1965, Vlad Mugur este ales director, acesta fiind momentul în care actorii încep să aibă turnee în toată Europa. Noul director nu a mai ţinut cont de aspectele ideologice ale regimului şi a pus mai mult accent pe valorile estetice, prin care metafora plastică este cea care susţine ideile.

Nici directorii care au urmat nu s-au lăsat influenţaţi de regim, reuşind de multe ori să păcălească cenzura. Începând cu anii 1970, piesele de teatru jucate aici au fost atât din dramaturgia românească, cât şi din cea universală.

Regizorul Mihai Manițiu a primit chiar un premiu pentru punerea în scenă a unei piese după “Antoniu şi Cleopatra” de Shakespeare, iar piese ca “Omor în catedrală” de T.S. Eliot sau “Lecţia” de Ionesco au dat naştere unor turnee în ţări importante din Europa. După Revoluţie, spectacolole s-au diversificat, iar nume mari ca Liviu Ciulei sau Dinu Cernescu au urcat pe scena Teatrului Naţional din Cluj.

Şi după anii 2000, teatrul cunoaşte succese după succese, organizând, la fiecare doi ani, “Gala Teatrelor Naţionale”, cei de la conducere dorind să promoveze evenimentul şi cu ţări de peste hotare. Mai mult, cei care termină la Departamentul de Teatru de la Universitatea din Cluj au şansa să îşi demonstreze talentul chiar pe această scenă.

Teatrul Naţional din Cluj s-a impus, încă de la deschidere, ca un promoter al culturii româneşti din Transilvania. Tot aici au avut loc, în premieră, reprezentaţii după toate piesele lui Lucian Blaga, acesta fiind motivul pentru care, după 1989, a primit denumirea de Teatrul Naţional “Lucian Blaga”.

Afișele colorate și programele de spectacole de la intrarea în teatru anunță repertoriul bogat și oferă vizitatorilor o fereastră către dinamica artistică a Clujului. Fiecare spectacol este o celebrare a tradiției și inovației în arta scenică.

Teatrul găzduiește de asemenea numeroase evenimente culturale, de la festivaluri de film la gale de premii și conferințe, consolidându-și rolul de epicentru cultural în regiune.

Turistii și localnicii deopotrivă sunt adesea văzuți admirând arhitectura sau participând la tururile ghidate, care dezvăluie secretele și istoria acestui edificiu impresionant.













NO COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Exit mobile version