Home Animale Broasca țestoasă cu gât de șarpe (Chelodina longicollis), află totul despre această...

Broasca țestoasă cu gât de șarpe (Chelodina longicollis), află totul despre această specie

0

Broasca testoasa cu gat de sarpe (Chelodina longicollis) este raspandita in raurile, lagunele si mlastinile din estul si sudul Australiei. Numele ei vine de la gatul lung si cilindric, neretractabil, destul de ciudat care se aseamana cu cel al unui sarpe.

Este o reptila de apa dulce foarte interesanta, cu lungimea corpului de 20-25 cm, carapacea de culoare maronie, turtita si lunga, cu marginile negre. Plastronul carapacei este de asemenea plat, dar are culoarea galbena. Forma carapacei reflecta modul de viata al acestei testoase, ea fiind joasa si cu o forma hidrodinamica, adaptata pentru a strabate apa cu usurinta.

Carapacea are la interior un strat osos, iar la exterior este prevazuta cu scuturi cornoase. Scheletul sau pare destul de neobisnuit deoarece o parte din vertebre si coastele sunt sudate de suprafata interioara osoasa a carapacei. Masculul este intotdeauna mai mic decat femela, astfel singura diferenta dintre cele doua sexe fiind lungimea corpului.

Capul este mic si gatul acoperit de pielea verucoasa alcatuiesc o lungime ce depaseste pe cea a carapacei, ceea ce creeaza testoasei avantajul de a se repezi la prada care trece prin apropierea sa, cum sunt diferiti pesti, crustacee si mormoloci. Pentru a-si marunti hrana isi foloseste maxilarele ascutite, care nu sunt prevazute cu dinti.

Broasca țestoasă cu gât de șarpe

Am putea spune ca isi foloseste gatul ca un periscop al unui submarin, tinand deasupra apei doar capul, astfel observand eventualii pradatori, cum sunt crocodilii. Uneori se odihneste pe fundul raurilor, sau in lagune si mlastini, iar gatul lung ii permite sa tina capul la suprafata apei pentru a respira. Are patru membre mari cu labe prevazute cu membrane interdigitale si gheare ascutite, care o ajuta la inot sau la sapat in nisip.

La aceasta specie imperecherea se realizeaza sub apa, iar reproducerea este ovipara. Femela depune un numar de 6-24 oua albe in cuiburi pe care le sapa in nisip, iarba sau in solul umed, de obicei noaptea si dupa ploaie. Cand se simte in pericol, testoasa emite din glandele moscate un lichid albicios, cu miros urat pentru a indeparta pradatorul.

De asemenea cand se afla in primejdie, se scufunda imediat in apa si inoata departe. In rest cand este in siguranta poate fi vazuta stand pe jumatate ingropata printre algele si plantele acvatice plutitoare sau pe bustenii de pe mal, ea fiind o mare iubitoare de soare.

Testoasa comuna cu gat de sarpe este o specie semiacvatica care nu este in pericol de disparitie. Face parte din ordinul Chelonia si familia Chelidae.

Video – Broasca testoasa cu gat de sarpe (Chelodina longicollis):

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Exit mobile version