Tritonul cu creasta este un animal predominant terestru, un amfibian din ordinul salamandrelor care traieste in Europa si Asia Centrala, mai ales in locurile uscate si doar cateva luni in apa lacurilor, iazurilor sau a baltilor, in perioada de reproducere.
Are un aspect impresionant, capul mare si corpul puternic, coada aproape la fel de lunga cat corpul. Masculul este putin mai mic decat femela, are lungimea corpului de 10-14 cm si se deosebeste prin creasta mare ce se intinde de la cap si pana la baza cozii si care are un colorit inchis, de obicei negru.
Pe partea dorsala are un colorit in nuante intunecate cu numeroase pustule caracteristice de culoare neagra sau alba, iar pe partea ventrala nuanta este contrastanta, portocalie. Datorita petelor sale de pe spate are si denumirea populara de tritonul cu negi. Coada este puternic aplatizata pe partile laterale si are doar la masculi o dunga albastra sau alba.
Membrele anterioare si posterioare sunt suficient de robuste sa sustina intreaga greutate a corpului si sa ii ofere posibilitatea de a se deplasa cu usurinta pe uscat si de a inota cu agilitate in apa. Membrele anterioare au cate patru degete iar cele posterioare cate cinci, coada este folosita la inot, are rol de carma si de vasla.
In perioada de imperechere – in lunile de primavara si vara – masculul si femela migreaza de pe uscat in apa iazurilor cu sol argilos si numeroase plante acvatice pentru a se reproduce. Masculul executa un dans subacvatic complex pentru a atrage si impresiona femela si la final se apropie de ea si realizeaza transferul unui spermatofor spre ea. Miscarile in apa sunt foarte interesante, tritonul isi umple plamanii cu aer si astfel mai mult pluteste decat inoata. Fecundarea este interna, spermatoforul patrunde in cloaca femelei si are un suport gelatinos.
Dupa imperechere femela depune ouale in apa pe plantele acvatice, le infasoara in frunzele acestora in dorinta de a le proteja de pradatori. La aceasta specie o singura femela poate depune un numar foarte mare de oua, de regula acesta variaza intre 200 si 350. Ouale au diametrul de aproximativ 2 mm si coaja lor este galbena. Pentru a ecloza in 2 saptamani ele trebuie sa aiba anumite conditii prielnice de dezvoltare embrionara, temperatura sa fie constanta si adecvata, pH-ul mai mare de 5, in caz contrar perioada de incubatie dureaza mai mult.
Dupa eclozarea oualor apar larvele care se dezvolta timp de 4 luni si astfel ajung la lungimea de 8 cm. Ele impresioneaza prin lungimea mare a corpului si a cozii si pot fi deosebite prin membrele lungi, 15-16 coaste vizibile pe partea ventrala si coloritul intunecat cu pete albe. Exemplarele tinere ajung la maturitatea sexuala la varsta de 2-3 ani.
Atat adultii cat si larvele sunt specii carnivore care se hranesc cu prada vie ce este detectata prin vaz si miros – simturi foarte bine dezvoltate. Ochii sunt mari si rotunzi, au irisul de culoare galbena, iar botul este rotunjit cu deschiderea larga. Respiratia se realizeaza si prin pielea moale ce acopera intregul corp.
Aceste animale sunt extraordinar de lacome, sunt in stare sa prinda orice vietate acvatica mica care apare in jurul lor. Au si instincte canibale, sunt capabile sa-si inghita chiar si propria progenitura, de aceea daca sunt crescuti in conditii de captivitate intr-un acvariu este bine ca larvele sau exemplarele tinere sa fie separate de cele adulte. In mediul lor natural tritonii cu creasta traiesc mai mult pe uscat stau ascunsi cat mai bine pentru a nu fi observati in vegetatia de pe sol, pe sub pietre si bustenii culcati la pamant.
In lunile reci au obiceiul sa hiberneze in gauri sapate in pamant, in stratul de mal sau mai rar in apa. La noi in tara o astfel de specie de triton apare in Delta Dunarii si poarta numele de Triturus cristatus dobrogiens. Aceasta prefera baltile cu stuf, santurile, baltoacele, iazurile si lacurile, dar si locurile uscate sub gramezi de stuf, malul noroios sau zonele inundate.
Tritonul cu creasta are denumirea stiintifica de Triturus cristatus, face parte din ordinul Caudata si familia Salamandridae. Riscul de disparitie al acestei specii este redus, numarul de exemplare a scazut in anumite regiuni ale Europei datorita asanarii habitatului lor de reproducere.
